Sari la conținut

d3cimus' Blog

  • intrări
    6
  • comentarii
    14
  • citiri
    2.780.040

REVOLUȚIA CULTURALĂ ȘI EVOLUȚIA ECONOMICĂ


d3cimus

691.378 citiri

Zilele astea, într-un interviu pe CNN George Soros, marele finanțist și vizionar american de origine maghiară punea o problemă foarte interesantă. Afirma că 30% din totalul veniturilor din SUA merg în sectorul financiar (a se face deosebire între sectorul financiar și cel bancar, cel de-al doilea fiind inclus în primul). Ridica întrebarea: cum se face că acest sector contribuie cu mai puțin de 30% la veniturile statului? Să nu uităm că sectorul financiar din SUA este cel mai dezvoltat din lume, bursa din New York având rulaje zilnice de 9 miliarde dolari, pe locul doi fiind cea din Londra cu 3-4 miliarde de dolari.

 

Acum două săptămâni un lider sindical francez punea în discuție o problemă asemănătoare, nivelul la care a ridicat el discuția cu moderatorul român (care abia făcea față) fiind unul pe care nu-l vom vedea cu siguranță la omologii români în acest deceniu. El punea aceeași întrebare cu Soros, dar formulată altfel: ”de ce capitalul este impozitat atât de puțin, iar munca atât de mult???”. Cei care își mai aduc aminte de manualul de economie politică din clasa a XI-a vor ști că pe lângă pământ (resurse), munca și capitalul sunt factorii de producție tradiționali, dar foarte importanți, în egală măsură. Unul fără altul nu se poate.

 

Criza de azi își are originile în mișcările de eliberare spirituală (denumire concepută ad-hoc) din anii 60-70 din secolul trecut. Libertatea de a fi așa cum dorești, dorința de eliberare de dogmele și rigorile religioase, condamnarea limitelor societății, toate au avut, pe lângă efectele culturale pozitive, un efect economic negativ. Au fost trăgaciul unei spirale cu efecte negative ale cărei consecințe le vedem azi. Această eliberare spirituală combinată cu procesul tehnologic au dus la crearea unei economii bazate în principal pe dorință, nu pe putință, au forțat politicienii statelor să fie în concordanță cu aceste miscări, a le acorda libertăți economice tot mai mari, fără fundament economic adecvat.

 

Toată această libertate spirituală s-a manifestat și în domeniul economic. Consumatorul de rând și-a spus ”Dacă vreau, pot..... iau un credit.” Nu a pus de acord dorința cu putința. Conceptul de economisire a dispărut, lozincile de genul ”azi la CEC un leu de pui, mâine el va face pui” au dispărut, băncile și fondurile de investiții având acum capitalul necesar pentru a acorda împrumuturi. Băncile de investiții au ajuns la concluzia că mai rentabil și mai sigur este să finanțezi deficitul unui stat, nu să riști banii pe bursă sau în cine știe ce investiții. Economia a ajuns să fie dependentă de credit, de consum, de venitul populației. Inovația (consecință a concurenței și a consumului) a ajuns să fie atât de prezentă în economie încât ciclul de viață al produsului a devenit extrem de scurt, iar acolo unde se putea, era făcut să fie scurt (produse gândite să funcționeze o anumită perioadă). Rata de înjumătățire a informațiilor a atins cote record pe toate palierele științei. Principala preocupare a firmelor, a marketingului a fost (mai nou) să creeze nevoia, nu doar să o identifice.

 

Pe burse în anii 80-90 erai foarte bun dacă erai tot timpul dispus să cumperi. Logica contului de profit și pierdere, dorința de atragere de acționari (capital) au forțat firmele la acțiuni câteodată disperate. Toate acestea conviețuiau cu reclamele ce te îndemnau să fii liber, ce te învățau că ești propriul stăpân, că poți face orice dorești, oriunde și oricând poftești.

 

A sosit data scadenței. Data la care atât pentru populație, dar mai ales pentru state rata împrumutului plus rata dobânzii este nesustenabilă. Politicienii trebuie să găsească rapid soluții. Soluții să atragă capitalul care generează surplusul ce le permite să iasă din spirala datoriei. Așa că îl atrag cum pot, în primul rând impozitându-l cât mai puțin. Au nevoie de el mai mult ca niciodată. Individul este pe locul doi. Individul nu mai are libertăți acum. Individul are datorii și îndatoriri. Toat acest transfer de mentalitate colectivă se face dureros pe alocuri, cu revolte și mișcări sociale. Nu este cetățean care să scape netaxat.

 

Așa că mă aștept, în acest moment, ca intelectualul, cel ce ilustrază cât mai fidel această stare de fapt, să vibreze în rezonanță cu noua stare. Mă aștept ca mișcarea de propagandă să preaslăvească munca, datoria și îndatoririle mai presus de liberate, întrucât nevoia marii finanțe mondiale este de a culege roadele îndatorării de peste 20-30 de ani a statelor și populației. Nu mai au cum vinde credite acum. Nu mai au cui. Nici statelor, nici populației. Așa că ei trebuie să recupereze ceea ce au dat deja. Plus dobândă. Mă aștept să apară filme axate pe această idee, mă aștept ca industria muzicală și industria reclamelor să facă această tranziție.

 

Generația noastră suntem una de sacrificiu. Suntem una care trăiește într-un blestem chinezesc: trăim vremuri interesante. Trebuie să platim datoriile altora: ale părinților, ale clasei politice, ale noastre. Să sperăm că vom face față.

  • Upvote 2

5 Comentarii


Comentarii Recomandate

Eu inca mai cred ca generatia noastra aduce viitorul cu ea in spate. Nu stiu cat de batran esti tu, dar cred ca in timpul anilor nostrii vom putea vedea cu ochii mult bine facut pretutindeni. Oameni vor avea mai multe optiuni de "rau necesar" macar. Daca noi ne lasam pe noi ademeniti in capcane de credit ieftin dat de catre banci, e prostia noastra pe care va trebui sa o platim. Dar sper din tot sufletul ca oamenii sa mai vada si lumina de la capatul tunelului. Daca nu as avea prieteni sus pusi, in tari monarhice, pe care leam vizitat, prieteni in domeniul financiar, cu care sa ma consult, probabil ca nu as crede asta. Dar eu, in naivitatea mea fireasca de femeie, inca cred ca e posibil, atat timp cat ai oameni potriviti la locurile potrivite :)

Link spre comentariu

Nu poți generaliza opțiunile, posibilitățile pe care tu le ai. Libertatea de gândire este incompatibilă cu logica dura contabilă. Steinhardt spunea că (în Jurnalul Fericirii) ”contabilul ucide noțiunea de Dumnezeu”. Inițial m-am simțit ofensat, sunt absolvent de studii economice. Apoi am înțeles ce dorea să spună: nu poți pune egal între spiritualitate și logica rece a lui unu plus unu egal doi.

Astfel de mișcări care propagă libertatea în gândire ucid rațiunea economică. Urmează dușul rece, pay back time. Aici suntem noi acum. La generația noastră au răbufnit acumulările negative. Nu cred că vom vedea mult bine. Natura umană este să se înrăiască atunci când dă de greu.

Sper să mă înșel și să ai tu dreptate.

Link spre comentariu

@d3cimus, incep prin a te felicita pentru articolul scris. Ma bucur sa constat ca vamistul este atat o pepiniera intelectuala cat si un focar cultural intens, cu oameni care gandesc, care au idei interesante, care isi exprima viziunile academic, etc

Daca imi permiti, o sa developez aici cateva opinii personale, cu privire la subictul expus de tine.

"Criza de azi își are originile în mișcările de eliberare spirituală (denumire concepută ad-hoc) din anii 60-70 din secolul trecut." .. si tot ce urmeaza

Este adevarat, insa criza asta trebuie vazuta ca pe ceva pozitiv, nu negativ cum se incearca sa ni se imprime. De ce? Pentru ca este in firescul naturii, acest sus jos este normal. Noi suntem pe un over the top astazi, topul topurilor din toate punctele de vedere, in toata lumea (inclusiv Romania).

Riscul acelei miscari de eliberare spirituala a fost si este ... disparitia sclavilor, celor dispusi sa munceasca, celor dispusi sa face un anumit gen de joburi. Asta este adevarata mare problema. Uita-te in jur. Nimeni nu se omoara cu munca in mod real, nici cei care se plang toata ziua de ea.

 

"A sosit data scadenței"

Pentru cine? Statistica arata ca economiile polulatiei (in toata UE) au crescut in ultimii 3-4 ani, la cote nemaintalnite. Azi, datoriile despre care se vorbeste sunt datoriile statelor suverane si nu ale polulatiei. Datoriile suverane, din care s-au infruptat toti, atat politicienii corupti care au furat, cat si populatia prin filiere tip caracatita, pana la ultimul amarat. Toti au furat, fiecare de unde a putut.

 

"Generația noastră suntem una de sacrificiu."

Atunci ce sa mai zica ???:

- aia care au prins razboiul, care a distrus milioane de familii si etc, nu trebuie sa mai spun

- aia care au prins colectivizarea, cand le-au confiscat proprietatile si i-au trimis in puscarii etc

- aia care au prins perioada comunista, cu tot ce a insemnat ea

- aia care au prins program de 2 ore / zi la TV , un singur program

- aia care au prins anii intregi cu 5 minute de apa calda / zi

- aia care au asteptat sa li se traga telefon si cate 5-7 ani

- aia care au prins magazinele cu rafturi pline doar cu borcane de tocana de legume si creveti vietnamezi

- aia care au prins painea si laptele rationalizat (dupa anii 80), pe cartele

- aia care au prins rationalizarea la benzina pe cartela 20lt/ luna

- aia care s-au inscris la o amarata de masina Dacia si au asteptat si 5 ani sa le vina randul

- aia care au erau exclusi din toate structurile profesionale daca nu erau membrii de partid

- aia care au stat la lumanare in sec xx, pentru ca se oprea curentul pentru economie, cate jumatate de zi

- aia care se incalzeau cu aragazul ca erau caloriferele inghetate la propriu

- ... si altii

Aia ce sa mai zica? Ce fel de generatie au fost?

Problema generatiilor de azi si de maine, este una singura ... NU au cu ce sa faca comparatie.

De asta lucrurile trebuie sa se regleze si se vor regla. Altfel nu se poate.

 

In rest ... soarele tot de acolo rasare (de la New York), asa cum o mie de ani toate drumurile duceau la Roma, ... azi, ziua se aduna si se inchide prin bursa de la NYSE.

Link spre comentariu

Sunt de acord cu 90 % din tot ce ai afrimat. Trebuie sa fac precizari suplimentare.

Nu consider ca miscarile de eliberare spirituala (repet, denumire ad-hoc) din anii 60-70 au fost ceva rau. Au fost ceva necesar. Numai ca in entuziasmul lor initial au uitat sa puna ratiunea economica in ecuatie. Iar cei care au fost si sunt "masters of puppets " au exploatat economic acest lucru, ceea ce a dus la situatia de acum.

Da, ai dreptate, au fost generatii mult mai oropsite decat a noastra. Eu sunt undeva la mijloc..... am prins si 2 ore program la tv si 24. Si inca nu ma pot decide cand a fost mai bine. Cert este ca natura umana tanjeste dupa ceea ce nu are.

Data scadentei (cred eu) a sosit pentru generatia noastra si platim datoriile generatiei de dinaintea noastra. Cei cu miscarea de eliberare spirituala. Si de platit o vom plati noi, chiar daca statele sunt cele indatorate. Uita-te in Grecia. Masurile de austeritate tot populatiei se adreseaza, desi de pe urma prosperitatii trecute artificiale de acolo cel mai mult au beneficiat multinationalele.

Multumesc de aprecieri, sec, nu fac decat sa astern pe "hartie" preocuparile mele. In dorinta mea de a fi un trader pe termen lung (a nu se citi putinta) incerc sa vad "trendul" la o scara mai mare (daca voi putea, e ok).

Link spre comentariu

O sa vorbesc putin despre situatia Greciei, care mi-a declansat ca un declic in creier. Apropos, n-ar putea fi oare Grecia tot un plan al "papusarilor" si cand zic asta nu vreau sa dezvolt teorii conspirtioniste, departe de mine gandul acesta. Este Grecia ceea ce este sau e doar ceea ce vrea sa para. Nu e Grecia cumva un mijloc de innavutire a gulerelor albe? Zic si eu, de ce nu am avea in calcul si scenariul asta. Prin panica poti orienta bani, resurse, samd in directia vruta si-atunci vine intrebarea cea mare: nu se repeta istoria dar prin alte alte instrumente? Cunoasteti pe cineva de acolo, un grec care sa va spuna "de la locul faptei" cum stau lucrurile, nu dupa cum ne vinde media?

 

1, 2, 3 si...

Dezbatere!

Link spre comentariu
Vizitator
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.