Sari la conținut

sistemul Barbones si cei 10 pipsi


Postări Recomandate

Deschid topicul asta pentru a pune zilnic tranzactiile facute cu acest sistem si al testa impreuna.

Daca se va dovedi ca e bun cu atat mai bine pentru toti, daca nu atunci este un model de - asa nu.

 

In primul rand, cum am ajuns aici. Am testat c-am tot ce-am gasit gratis si usor de inteles, indicatori si sisteme. Unele le-am aprofundat pe unele nu, deci nu pot sa zic ca nu sunt bune pe cele care nu le-am aprofundat. Cele care le-am testat nu-mi ridicau contul asa cum doream eu. Asa ca din tot ce-am citit pana acum, nu destul bineinteles, am ajuns la o concluzie, cea pe care pot sa o trag acum, bazata pe cunostintele actuale, adica minime, dar cel mai mult pe observatul miscarii pretului luni intregi.

 

Piata merge in DOUA directii: Sus si jos. Cand se afla pe suporti si rezistente tot asa este doar ca diferentele intre varfuri sunt mult mai mici.

 

Intre doua nivele oarecare pretul trece de cateva ori, oricum mai mult de o data ceea ce inseamna ca pe acolo, daca as fi deschis tranzactii in directia trendului as fi facut profit de mai multe ori. Cu alte cuvinte intre 1.2800 si 1.2850 sunt 50 de pipsi dar pretul trece de la un suport la altul in zig zag. Asta inseamna ca intre aceste nivele destul de apropiate poti face, in principiu, atatea tranzactii cate zig zag uri sunt.

Suna destul de simplu in principiu. Problema apare la Managementul Banilor. Aici ma mananca Tradelover. Dar cum el e in Thailanda stau linistit %%-

 

Din ceea ce am observat pana acum, ( de sase luni ma ocup de forex pe demo) pretul are o fluctuatie, o marime a zig zag ului care atinge de cele mai multe ori un maxim de 10 pipsi si mai rar 15 pipsi. Asta insemna ca atata timo cat 10 pipsi sunt mai mereu in fata trendului de ce sa nu-i luam. Daca in schimb ai nimerit sa fie final de trend adica varf de zig zag si pretul o ia invers trendului vei intra pe minus peste cei 10 pipsi. Sa zicem acum, asa cum e setat acum de 20 de pipsi Stop Loss.

 

De ce 20 de pipsi Stop Loss cand stim ca este un raport pagubos intre castig si pierdere. Pentru ca raportul intre tranzactiile de varfuri de zig zag unde vei pierde 20 de pipsi si cele de mijloc, unde mergi cu trendul este net superior celui din urma.

 

In consecinta, un zig zag, are de cele mai multe ori 2 varfuri. Intre varfuri pretul merge cat ce cat in trend de max si minim de 10 pipisi. Partea frumoasa este ca la un moment dat, pretul pleaca din zona de 10 pipsi intr-o directie ( sus sau jos). Asta inseamna ca va atinge o zona foarte des atinsa de maxim 17 18 pipsi dupa care o ia invers. Acela este momentul de mini varf ca sa zic asa. Acolo este si profitul tau. Daca in momentul cand inchizi, pretul a coborat sau urcat brusc n-are nicio importanta. Ai castigat sau ai pierdut cativa cativa pipsi.

 

Alegem TF ul de 5 minulte.

 

Momentul cand intri in piata este neimportant. Poti intra oricand. nu stiu daca pe toate perechile. Deocamdata USD/JPY, GBP/JPY EUR/USD USD/CHF sunt cele cu care merg.

 

Tot ce ai de facut este sa deschizi tranzactii in directia trendului. Imediat ce pretul loveste targetul tau adaugi SL de 20 de pipsi si Trailling Stop de 15 pipsi.

 

Aici sunt 2 modalitati de a scoate banii.

Ori scoti la 10 pipsi si imediat adaugi alta tranzacitie in continuarea trendului ori astepti ca pretul sa atinga 15 18 pipsi si inchizi manual.

 

De ce Trailing Stop totusi. Pentru ca fiind atat de multe tranzactii intr-o perioada scurta obosesti tot adaugand si inchizand, mental ma refer si s-ar putea sa prinzi o stire importanta si atunci pretul va sari foarte mult si foarte repede. Asta te va ajuta sa prinzi miscarea fara sa ai probleme cu nervii. Atat cat ai prins atat e. S-a lovit SL pui repede alta tranzactie si gata.

 

Marele castig aici ar trebui sa fie din stiri pe care le culegem tehnic si nu fundamental. o miscare de 50 100 de pipsi in favaorea ta va ridica procentul profitului in detrimentul pierderlor.

 

 

Si acum am in minte un lucru spus de Tradelover mai de mult : Ma multumesc si cu 10 pipsi. Nu stiu daca in forma asta a spus-o dar mi-a ramas in minte.

 

Managemetul Banilor.

 

Deocamdata asta este principala problema a sistemului. In timp ce scriu aici sistemul merge pe profit dar am si pierderi care de multe ori anuleaza profitul din 5 tranzactii pozitive.

Tradelover cu siguranta ma va desfiinta si stiu ca are dreptate dar incercarea moarte n-are, mai ales ca sunt pe demo, deci nu sunt bani la mijloc.

 

PS. Rectific, nu doar Tradelover are voie sa ma desfiinteze :)

Barbones_24_feb_ora_13.htm

Editat de Barbones
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 49
  • Creat
  • Ultimul Răspuns

Top autori în acest subiect

Nu sunt eu specialist, dar aici este vorba despre probabilitate. Poti castiga de 4x ori si a 5 oara sa o dai in bara rau de tot,sau daca esti "ghinionist" si tu deschizi pozitia si apoi isi schimba directia?? pierzi odata, de doua ori...de 3 ori pana ajungi la margin calls

Editat de respect20
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

mai, omule, m-am amuzat si eu copios de acest sistem bine prezentat.

si cum ai precizat ca tradelover te va desfiinta, ei bine o pot face si eu. dar... nu ma bag, pentru ca sistemu in sine este mai tare ca mine si tradelover la un loc. %%- te desfiinteaza singur.

 

ce faci tu manual este ceva cam cum ar face un EA, insa in vreme ce un EA rezista la stres, tu vei claca dupa un anumit nr. de pipsi, in plus sau in minus. adica vei obosi de atatea tranz pe m5 ala.

 

si inca o chestie de completat la pctul 1, pretul se misca in 3 directii: sus, jos si la dreapta. :)

 

vom discuta mai multe la intalnire.

Editat de harif
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Iti recomand o carte: Nicholas Darvas - How I Made 2 Million Dollars Trading Stocks sau ceva foarte asemanator. In afara faptului ca e o poveste destul de dragalasa, mai mult o lectura, omu' face acolo ceva in genul tau.. Ma rog, faci tu ceva in genul lui. Gasesti si pe investopedia informatii pe tema asta la search-uri de genul "darvas box theory".

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Iti recomand o carte: Nicholas Darvas - How I Made 2 Million Dollars Trading Stocks sau ceva foarte asemanator. In afara faptului ca e o poveste destul de dragalasa, mai mult o lectura, omu' face acolo ceva in genul tau.. Ma rog, faci tu ceva in genul lui. Gasesti si pe investopedia informatii pe tema asta la search-uri de genul "darvas box theory".

Asta inseamna ca as putea chiar sa scriu si o carte %%-

 

Oricum, daca nu ies bani, macar sa cadem pe jos de ras :)

Editat de Barbones
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

ce faci tu manual este ceva cam cum ar face un EA, insa in vreme ce un EA rezista la stres, tu vei claca dupa un anumit nr. de pipsi, in plus sau in minus. adica vei obosi de atatea tranz pe m5 ala.

Rezistenta la stres se vede din statement- Maximal Drawdown: 61.71 (10.70%) - in doar 7 minute si Total Net Profit: 45.76 in 12 ore

No offence, eu as incerca strategia asta dar am probleme cu inima

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 săptămâni mai târziu...

Am sa continui, in nemernicia mea, acest topic pentru ca el are mai multe de spus depre felul cum intelegem sa facem profit decat despre un sistem in sine.

 

Citind si invatand despre Forex de luni de zile deja, am ajuns la cateva concluzii care as vrea sa le impartasesc spre dezbatere sau pura informare aici, celor care vin din urma in forex dar mai cu seama sa mi le aduc aminte din cand in cand.

 

Toti traderii cu experienta (bani in cont facuti din forex) spun un lucru extrem de clar - alege un sistem care sa ti se potriveasca.

Intodeauna sunt 10 pipsi in fata trendului este o idee care-mi vine tot timpul in minte atunci cand trendul exista.

Totul tine de cum privim profitul: din sute sau mii de pipsi pe luna pe TF uri mari sau 50 100 de pipsi pe zi pe TF uri mici. Eu zic ca ambele sunt valabile. E clar ca e parerea mea.

 

 

Am ales pentru moment varianta a doua din simplu motiv ca mi se potriveste. N-am rabdare sa astept toate intoarecerile pretului, sa vad cum creste si scade profitul, sa vad cum brusc, trendul are o reactie brusca datorita unui factor destabilizator si multe alte lucruri.

 

Mai mult, o regula care mi-a ramas de mult in minte este ca pretul trebuie sa treaca cel putin de doua ori printr-un nivel, ceea ce inseamna ca odata ce ai un profit de, sa zicem 15 pipsi, trebuie sa fi constient ca acei pipsi vor disparea daca nu-i ei, desigur daca nu faci parte din prima categorie. Asta inseamna ca 15 pipsi au fost pierduti pe timpul tau si muzica ta.

 

Mai clar, sa zicem ca suntem in ziua de Luni la ora 15:45. Pretul are volatilitate mare in fiecare zi la acea ora din diferite motive. Gasesti o intrare conform unei strategii, oricare ar fi ea, nu conteaza. Intri in piata cu toate regulile neincalcate. Ce se intampla acum? daca intrarea a fost bine aleasa, pretul va merge in cateva minute in favoarea ta si va intra pe profit. 5... 10... 15..... 20 de pipisi in cinci minute sa zicem pe un TF mic , 1 sau 5.

 

In acest moment, DOAR DACA pe celelate TF uri nu au fost confluente de multi factori care sa impinga pretul mult mai mult in favoarea ta, atunci pretul se va intoarce repectand regula pietei. 10 15 pipsi in sus, 10 12 pipsi in jos, intr-un trend bull sa zicem, si tot asa.

 

Tu vei vedea in acest moment cum cei 15 pipsi vor incepe sa plece din contul tau. Iti zici, lasa ca am calculat si vin altii pentru ca trendul e bull pe celelalte TF uri. Bine, bine... dar cei 15 pipsi pentru care am stat 5 minute (CINCI MINUTE) sau dus. Pai cum vine asta?

 

Simplu. cu acei 15 pipsi nu te mai intalnesti in veci. Punct. Nimeni nu ma poate contrazice datorita TIMPULUI care tocmai a trecut.. Acei 15 pipsi pot face CINSPE' PIPSI IN PLUS la fiecare 10 MINUTE.

 

Sa facem o socoteala. Ne asezam in fata PC ului, sa zicem, la 9 dimineata. Cautam sa intram undeva in piata si ne ia, sa zicem, intre 15 si 30 de minute pentru cei cu experienta, altii mai mult iar cei novice mult mai putin :tongue:.

 

Bun, am intrat dupa 30 de minute si am facut 10p sau 15p in 5 sau 7 minute , atat cat tine un trend in medie pe M1 pe E/U luat ca exemplu acum. Mai stam 5 sau 10 min si intram pe alta pereche unde am gasit mai devreme o posibila intrare. Mai facem 10p. Tot asa vreo 2 ore. Un calcul simplu ne spune ca am facut c-am 30p pe ora minim, deci 50p in doua ore. 50P IN DOUA ORE!

 

Ne oprim din Forex si ne intoarcem la 3 la pranz cand intra NY. Ok. Inca 2 ore si in ca 40 sau chiar 60p. Total- 80 100 de pipisi pe zi ori 5 zile vin 400 500 de pipsi pe saptamana . Pe luna : 2000 de pipisi.

 

Daca la inceput, sigur nu vei face atat din lipsa de experienta care se traduce in intrari pierzatoare din start plus cu cele unde chiar daca intri bine piata se intoarce brusc si tot asa, mai tarziu, dupa 3 6 luni de practica pe demo, sa zicem ca atingi o tinta de 1000 de pipisi pe luna.

 

Tradus in bani ar veni intre 500 si 1000 de dolari pe luna la microloturi. Ok, nu e mult si nici bogat n-o sa ajungi asa, dar dupa un an de astfel de "servici", capeti incredere in tine si vei creste miza fiecarui pip. Este logic unde se poate ajunge, de la 1000 pe luna pana la 20.000 pe luna fara sa te doara inima.

 

De ce nu te doare inima cand te joci la o tranzactie cu zeci de dolari pe pip. Pai, dupa multa practica, dar multa, aproape ca nu mai conteaza factorul psihologic. Tu tranzactionezi pipsi, nu bani. Stau de cand m-am apucat de Forex doar pe Pipsi. Nu vreau sa vad valoarea lor decat la sfarsitul zilei.

Tot timpul am in minte ca pierd si castig pipsi. Cat risc pe pip, deja am inceput sa na ma mai intereseze, pentru ca stiu ca atunci cand am facut destui pentru ziua aia, sunt multumit cu ce am, sau invers Mai calc in strachini seara dar... asta e.

 

 

 

Asa ca, din a face pipsi nenumarati pe trenduri mari eu ma gandesc sa fac pipsi numarati pe trenduri mici, adica sa ma umplu de bani si glorie cu doi trei pipsi pe zi. Hi Hi HA HA HA HA!!!!

Editat de Barbones
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ai dreptate. si eu tranzactionez pe tf mici, max 15, si pun un TP de 60 si un SL de 20 (atit ma lasa platforma). si cind ajung la un profit de min 15 incep sa inchid pozitiile, zic "incep" deoarece in cazul unor fluctuatii mari ale pretului este posibil ca platforma sa nu iti accepte ordinul si sa faca requote de mai multe ori pina iti inchizi pozitia.

problema este sa stii unde sa te opresti: tu spui ca joci 1-2 ore si apoi revii la ora 3 cind NY incepe distractia. Personal inca nu ma pot opri din joc daca primele tranzactii (sau ore) sunt pe profit. Insa o incerc si varianta ta - joc 2 ore si apoi inchid (ca la poker, cind trebuie sa iesi din joc daca ai atins limita impusa indiferent daca cistigi sau pierzi).

cea mai mare problema o am la fluctuatiile violente ale pietei pe acelasi tf - M1 sa zic. Iti scade brusc cu -15 pipsi ca apoi (dupa 1 secunda) sa revina la +15. Daca pui Sl autnci vei avea pierdere indiferent de analiza ta pe acel tf (in general joc pe Macd si FX5 divergence). Insa daca nu pui Sl, o inversare a trendului te scoate din carti.

Intrebarea mea - avind in vedere perioada de volatilitate maxima a pietei, cum facem cu Sl pe TF mici (max. M5)? voi ce ziceti? il mai punem automat (prin platforma) sau inchidem manual o pozitie daca ea ajunge la -20 pipsi si ramine acolo ptr mai multe secunde (mai ales pe M1)?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ai dreptate. si eu tranzactionez pe tf mici, max 15, si pun un TP de 60 si un SL de 20 (atit ma lasa platforma). si cind ajung la un profit de min 15 incep sa inchid pozitiile, zic "incep" deoarece in cazul unor fluctuatii mari ale pretului este posibil ca platforma sa nu iti accepte ordinul si sa faca requote de mai multe ori pina iti inchizi pozitia.

 

1.De ce sa stai cu o platforma care te limiteaza? Mai cu seama ca esti pe demo.

2.Ai dreptate fluctuatiile apar in ambele sensuri. 50% sanse sa prinzi pestele mare s-au sa-ti rupa lanseta de 500 de dolari. Asa e la Peste.

 

problema este sa stii unde sa te opresti: tu spui ca joci 1-2 ore si apoi revii la ora 3 cind NY incepe distractia. Personal inca nu ma pot opri din joc daca primele tranzactii (sau ore) sunt pe profit. Insa o incerc si varianta ta - joc 2 ore si apoi inchid (ca la poker, cind trebuie sa iesi din joc daca ai atins limita impusa indiferent daca cistigi sau pierzi).

Eu nu joc. eu invat sa castig din cea mai mare piata financiara. Daca era joc ma duceam la Casino. Cum casinoul n-are fundametale, ma lasa rece.

 

cea mai mare problema o am la fluctuatiile violente ale pietei pe acelasi tf - M1 sa zic. Iti scade brusc cu -15 pipsi ca apoi (dupa 1 secunda) sa revina la +15. Daca pui Sl autnci vei avea pierdere indiferent de analiza ta pe acel tf (in general joc pe Macd si FX5 divergence). Insa daca nu pui Sl, o inversare a trendului te scoate din carti.

 

SL ul meu, pe tehnica asta nu este. este doar la Fundamentale. Mare atentie. Deci fara SL esti mort in timpul stirilor. Iti recomand loturi minime si SL cat mai mai mare, 100 pipsi minim, pentru intrday, iar noaptea poti sa nu-l pui deloc.

 

Intrebarea mea - avind in vedere perioada de volatilitate maxima a pietei, cum facem cu Sl pe TF mici (max. M5)? voi ce ziceti? il mai punem automat (prin platforma) sau inchidem manual o pozitie daca ea ajunge la -20 pipsi si ramine acolo ptr mai multe secunde (mai ales pe M1)?

Stirile, se citesc sau macar Head ul stiri sa il sti. Prima mea impresie este ca pretul pleaca in directia stiri, apoi in functie de puterea bancii care se apara pretul ori se opreste ori face reveresal. In ultimul timp, a fost greu sa ti pasul cu ele datorita crizei si deci a dorintei bancilor centrale de a se consolida intr-un razboi. In vremuri de pace, linia de trend o vezi si o poti prinde pe TF uri mici din Stiri cu prima miscare agresiva.

 

PS. Pentru cei mai noi, nu incercati asta pe Real. N-are sens.

Editat de Barbones
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

In cautarea celui mai jos nivel. Pin bar ul vietii tale.

 

 

O idee care a venit dupa postarea "agresiva" adresata lui Kerosen unde ii spuneam parinteste ca merge contra trendului.

Citind explicatia data lui Scrat de unde ia venit ideea am intrat pe ideea aia si am vazut ca vb de tipul care a cautat toata viata sa faca bani din cei la ananghie dar cu potential.

 

In forex se numeste Pin Bar.

O asemenea pereche poate fi reveresalul vietii tale. Sa prinzi in Buy pentru cateva luni o asemenea pereche care sa creasca si sa sti ca va creste.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest subiect...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.