Sari la conținut

De ce am renuntat la Revolut


Postări Recomandate

  • Management

Stiu ca e ciudat ca scriu despre Revolut in sectiunea brokeri, dar cred ca e locul potrivit, avand in vedere ca i-am folosit pentru a cumpara rapid actiuni la un moment dat. De fapt chiar apreciez faptul ca datorita lor a scazut foarte mult bariera de intrare pe piata din US. Practic oricine avea deja un cont Revolut a putut brusc sa tranzactioneze actiuni care anterior erau mai greu accesibile. Cu toate minusurile "platformei", asta este o treaba buna care a deschis multora apetitul pentru trading si pentru educare pe directia asta.

TL;DR: Acum am renuntat la ei. Cel putin pentru moment. Nu doar la partea de trading pentru ca aia era oricum doar pentru momentele in care aveam niste bani in Revolut pe care vroiam sa-i bag rapid in actiuni fara sa ma complic sa-i trimit in contul brokerului principal, ci si la conturile Metal pe persoana fizica si la contul de persona juridica.

Eram cel mai mare fan. Cursul de schimb oferit de ei m-a ajutat sa eficientizez fluxurile de valuta pe firma (majoritatea clientilor sunt din afara), aplicatia imi placea, cardurile metal imi placeau si in general nu aveam ce sa le reprosez. Nu m-am suparat pe ei nici macar cand mi-au cerut prima data documente pentru a justifica sursa fondurilor, asa ca le-am trimis cat am putut eu de repede tot ce au cerut. Stiu ca exista o directiva europeana care ii obliga sa faca asta, asa ca am trimis, mi-au verificat contul si am mers mai departe. Pana cand au vrut sa o faca din nou...

La fel ca si prima data, am trimis cat am putut eu de prompt documentele, dar a durat cateva saptamani pana s-au si uitat pe ele. M-au intebat de venituri salariale, de venituri din dividende, de depozite la alte banci (?!) si le-am trimis, la fel de prompt ca si prima data, contractele care atesta o parte dintre veniturile mele. Adica fix cele care treceau prin conturile Revolut si care reprezinta venituri din pozitia de consultant al unei organizatii internationale, culmea, tot bancara. Depozitele de la alte banci nu am vrut sa le trimit, pentru ca directiva aia europeana nu face referiri si la asa ceva. 

Ei s-au suparat putin, dar au zis ca ok, mergem mai departe daca le trimit decizia de distribuire a dividendelor de pe propria firma. Asa ca am trimis-o si pe aia, dar nu le-a placut pentru ca era din 2016 si mi-au cerut una mai recenta. Din pacate nu am avut alta pentru ca in 2016 am distribuit ultima data dividende, asa ca au zis ca au nevoie de un document care sa ateste impozitele platite pe persoana fizica. Le-am spus ca nici pe aia nu o am, pentru ca toate impozitele mele sunt retinute la sursa. Nu au inteles. Mi-au cerut din nou extrase cu depozite la alte banci, decizia de distribuire a dividendelor si declaratia de impozit. Eu le-am explicat ca am discutat deja despre toate astea si le-am enumerat (din nou) ce au primit si ce nu primesc (si de ce nu primesc ceea ce nu primesc). Ei au schimbat operatorul de la suport (de cateva ori) si au cerut acelasi lucru... nu mai stiu de cate ori. Dupa ce AM TIPAT putin la ei (pe chat, pentru ca nu au alt canal de comunicare), le-am explicat ca in 2016 veniturile din dividende nu se treceau pe declaratia unica depusa de persoanele fizice si ca abia in 2018 s-a introdus aceasta obligativitate. Am verificat si cu contabila, pentru ca deja ma gandeam ca poate am facut eu vreo chestie ilegala fara sa stiu (nu, nu am facut) https://www.fiscalitatea.ro/declaratia-unica-dividende-distribuite-in-2016-dar-platite-in-2018-18569/

In final m-am suparat si i-am rugat sa escaleze situatia mea pentru a putea fi analizata de cineva competent. Apoi contul a fost brusc validat, fara sa-mi mai ceara nimic (nici macar scuze). Asa ca am decis ca nu mai vreau sa le dau bani. Nici pentru abonamentul metal, nici pentru abonamentul pe persoana juridica, nici sa rulez bani prin ei.

Parerea personala este ca se folosesc de acea directiva pentru a aduna mai multe date decat au nevoie. Au acces la contracte confidentiale fara sa fie foarte clar cum proceseaza acele date, daca si pentru cat timp sunt stocate, etc. Nicio banca din Romania nu a fost pana acum interesata de contractele dintre mine si clientii mei, desi cred ca am rulat sume mai mari decat am rulat prin Revolut. 

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
  • Răspunsuri 0
  • Creat
  • Ultimul Răspuns

Top autori în acest subiect

Zile populare

Top autori în acest subiect

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest subiect...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.