mfx

Un jucător pe bursă pierduse mulţi bani într-o zi. A două zi un cunoscut îl întreabă: "Am aflat că ai pierdut mulţi bani ieri. Eşti ok? Cum te descurci?" "Sunt foarte bine. Am dormit aseară că un bebeluş." "Da? Bravo!" "Da. Mă trezeam din două în două ore şi plângeam... "

NEW STOCK MARKET TERMS CEO --Chief Embezzlement Officer. CFO-- Corporate Fraud Officer. BULL MARKET -- A random market movement causing an investor to mistake himself for a financial genius. BEAR MARKET -- A 6 to 18 month period when the kids get no allowance, the wife gets no jewelry, and the husband gets no sex. VALUE INVESTING -- The art of buying low and selling lower. P/E RATIO -- The percentage of investors wetting their pants as the market keeps crashing. BROKER -- What my broker has made me. STANDARD & POOR -- Your life in a nutshell. STOCK ANALYST -- Idiot who just downgraded your stock. STOCK SPLIT -- When your ex-wife and her lawyer split your assets equally between themselves. FINANCIAL PLANNER -- A guy whose phone has been disconnected. MARKET CORRECTION -- The day after you buy stocks. CASH FLOW-- The movement your money makes as it disappears down the toilet. YAHOO -- What you yell after selling it to some poor sucker for $240 per share. WINDOWS -- What you jump out of when you're the sucker who bought Yahoo @ $240 per share. INSTITUTIONAL INVESTOR -- Past year investor who's now locked up in a nuthouse. PROFIT -- An archaic word no longer in use.

La scoala: - Copii, sa presupunem ca as baga mana in buzunarul unui om si i-as lua banii. Ce ar insemna ca sunt? - Bula: Ministru de finante…

Cum s-a initiat criza in Romania: Doctorul american spune: “La noi, in America, medicina e asa de avansata, ca scoatem un rinichi de la unu’, il transplantam la altu’ si dupa 6 saptamani ala deja isi cauta de lucru!” Doctorul german raspunde: “E nimica toata; la noi, in Germania, scoatem un plaman de la unu’, il transplantam la altu’ si dupa 4 saptamani ala deja isi cauta de lucru!” Doctorul rus spune: “Nici asta nu-i mare scofala; la noi, in Rusia, scoatem 1/2 de inima de la unu’, o transplantam la altu’ si dupa 2 saptamani amandoi deja isi cauta de lucru!” Se ridica doctorul roman si raspunde: “N-avem ce sa comparam, toti sunteti inapoiati fata de noi; la noi, in Romania, am luat unul fara creier si fara inima, l-am pus ministru de finante si acum toti isi cauta de lucru

Scuzati de off-topic, da' mi s-a parut buna: Antiplictiseala sau cum poti sa-i oferi vecinului de loc, in avion un zbor de neuitat: 1. Linistit si impacat scoti Laptop-ul din geanta de mana. 2. Deschizi Laptop-ul 3. Pornesti Laptop-ul si respiri adanc. 4. Pornesti Intenetul 5. Trebuie sa te asiguri ca vecinul tau se uita in monitor. Cel mai bine ar fi sa incerci sa bolborosesti cateva cuvinte intr-o limba exotica. 6. Lasa capul pe spate, inchide ochii impacat si respira adanc. 7. Activeaza link-ul asta: http://www.thecleverest.com/countdown.swf 8. Savureaza.....

Din seria George W. Bush, teroristul no. 1 al planetei: Am si eu opinii proprii opinii foarte solide dar nu sunt intotdeauna de acord cu ele. Inamicii nostri sunt inovatori si au numeroase resurse. Ca si noi, de altfel. Se gandesc in permanenta la noi modalitati de a face rau Americii si americanilor. Ca si noi, de altfel. Sunt onorat sa dau mana cu un cetatean irakian curajos, a carui mana a fost taiata de Saddam Hussein. Si voi aveti negri, nu? George W Bush catre presedintele brazilian Fernando Cardoso M-am intalnit recent cu ministrul finantelor din Palestinia si am fost profound impresionat de cunostintele sale din domeniul finantelor.

In criza apelati cu incredere la creditul un deget: http://www.clauteo.com/2008/10/creditul-un-deget.html

Un tip si-a lichidat afacerile, si-a strans toti banii intr-un gentoi si s-a hotarat sa se retraga pe o insula de vis pentru tot restul vietii. Cand, deodata, isi aude vocea interioara soptindu-i insidios: "Ia toti banii si du-te la cazino! Ia toti banii si du-te la cazino!" Socat, minunandu-se si crucindu-se, tipul insfaca geanta si pleaca la cazino. La intrare, vocea interioara ii spune: "Mergi la ruleta!" In transa deplina, tipul se repede la ruleta si asteapta. Vocea interioara ii sopteste: "Mizeaza totul pe 12!" Zis si facut. Bila se invarte, se invarte... Pica pe 33. Vocea interioara: "Vai, sa-mi bag p***! Scuze!"

Cica ursul mergea el agale prin padure si deodata vede pe melc alergand..... sa rupa pamantul, nu alta. - Ce faci melcule? Unde fugi asa? - Ce sa fac, raspunde melcul, vine D.N.A.-ul sa ma aresteze. - Pai de ce? - Pai : eu - casa, tata- casa, mama- casa, sor' mea casa.... De asta. Sta ursul, se gandeste putin si o rupe si el la fuga. Si fuge, si fuge ........ Se intalneste cu cocostarcul. Cocostarcul il intreaba: - Ce faci ursule? De ce fugi asa? - Ce sa fac, raspunde ursul, fug, ca s-ar putea sa ma cerceteze DNA-ul. - Pai de ce? - Pai: eu- blana, tata- blana, mama- blana, sor' mea blana....... De asta. Sta cocostarcul, se gandeste putin si o rupe si el la fuga. Si fuge, si fuge, si fuge... Se intalneste cu maimuta. Maimuta il intreaba: - Ce faci cocostarcule? Unde fugi asa? - Ce sa fac, raspunde cocostarcul, fug, ca s-ar putea sa vina DNA-ul sa ma cerceteze. - Pai de ce? tata pe picior mare...mama pe picior mare... Eu pe picior mare, sor-mea -pe picior mare........ O rupe si maimuta la fuga. Si fuge, si fuge si fuge ...... se opreste deodata brusc si exclama: DA' EU DE CE DRACU' SA FUG? EU - CU CURUL GOL, TATA CU CURUL GOL, MAMA CU CURUL GOL, SOR' MEA CU CURUL GOL…

Reflectie a unui investior la bursa: "E mai nasol ca un divort! Am pierdut mai mult de jumate din avere si sunt tot insurat!"

offtopic Barbatul nu este complet pana nu se casatoreste. Pe urma este terminat.

@sian Tavi si Iordaki au pomenit de un broker care si mie mi se pare bun: Brocompany. Pare sa intruneasca toate condiitle tale: "Brokerul cu metatrader cu spread mic, fix, executie automata fara requoturi, retragere de bani din cont rapida, asigurarea fondurilor" http://www.brocompany.com/why-broco/ Sper ca ce scriu ei acolo e si adevarat

Vezi ca poti sa faci direct cerere pe https://fxpanel.northfinance.com/ cu datele de login dupa contul real.

@Scrat, Iti doresc bafta la proiectul de care vorbesti.

@sergiub Nu exista nimic sigur in forex. Cu perseverenta ajungi sa faci un joc mecanic, unde uneori pierzi alteori castigi si per global iesi in profit. E cam ca jobul comerciantilor, care-si asuma niste riscuri (mai mici decat in trading) si de cele mai multe ori castiga. Vorba aia: "Pierzi, castigi, negustor te numesti". Later edit: De fapt lumea forex-ului este sigura ptr. cei care fac regulile (bancile centrale si institutiile financiare f. mari)

De fapt e foarte simplu, kerosen avea dreptate intr-un post mai sus. Restructurarea industriei, la nivel de micro-industrie casnica creeaza toata independenta de care e nevoie. Trebuie doar o comunitate open-source de specialisti, care sa proiecteze si sa explice cum se face. Restul se poate multiplica in milioane de exemplare. Apoi, deciziile la problemele care apar pe parcurs, pot fi luate la nivelul comunitatii in care au aparut. Mi se pare un model social si economic extrem de eficient. Am uitat ceva?

Am gasit un articol interesant, legat de parghiile puterii: Sfârşitul programat al democraţiei 1. Puterea a trecut în alte mâini 2. Iluzia democraţiei 3. Dispariţia informaţiei 4. Strategii şi obiective pentru controlul lumii 5. Atributele puterii 6. Adevărata realitate a banilor 7. Punctul de non-retur ecologic va fi depăşit 8. Distrugerea naturii 9. Alternativele ultimei şanse 10. 2000 de ani de istorie 1.Puterea a trecut în alte mâini Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale „opace” (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod democratic, în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei. Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor e limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor. La dimensiune transnaţională, mai bogate decât statele şi reprezintând principalele surse de finanţare ale partidelor politice de orice orientare în majoritatea ţărilor, aceste organizaţii se situează de fapt mai presus de legi şi de puterea politică, mai presus de democraţie. Iată lista cifrelor de afaceri ale unor organizaţii multinaţionale, comparate cu PIB-ul statelor. Ea spune multe despre puterea planetară pe care aceste societăţi sunt în curs s-o capete. O putere tot mai mare, datorată accelerării fuziunii între organizaţiile multinaţionale. Cifre de afaceri sau PIB, în miliarde de dolari General Motors 178,2 Singapore 96,3 Danemarca 161,1 Toyota 95,2 Tailanda 157,3 Israel 92 Ford 153,5 General Electric 90,8 Norvegia 153,4 Filipine 83,1 Mitsui & Co 142,8 IBM 78,5 Polonia 135,7 NTT 77 Africa de Sud 129,1 Axa - UAP 76,9 Mitsubishi 129 Egipt 75,2 Royal Dutch Shell 128,1 Cile 74,3 Itoshu 126,7 Irlanda 72 Arabia Saudita 125,3 Daimler-Benz 71,5 Exxon (Esso) 122,4 British Petroleum 71,2 Wall Mart 119,3 Venezuela 67,3 Ford 100,1 Groupe Volkswagen 65,3 Grecia 119,1 Noua Zeelanda 65 Finlanda 116,2 Unilever 43,7 Marubeni 11,2 Pachistan 41,9 Sumimoto 109,3 Nestle 38,4 Malaezia 97,5 Sony 34,4 Portugalia 97,4 Egipt 33,5 Singapore 96,3 Nigeria 29,6 Ansamblul celor mai mari 5 firme din lume 526,1 Orientul Apropiat si Africa de Nord 454,5 Asia de Sud 297,4 Africa Sub-Sahariana 269,9 Cifrele datează din 1999, în afară de cele scrise cu italice care datează din 1992. Surse: Banca Mondială (World Development Rapport 1998-1999), Forbes, The Nation, Institutul de Cercetare al Naţiunilor Unite pentru dezvoltare socială (Statele Disarray, Geneva, 1995), Le Courier National, Le Monde Diplomatique. 2.Iluzia democraţiei Democraţia a încetat deja să mai fie o realitate. Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e informat în ceea ce priveşte deciziile lor. Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora care cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi. Toate aceste tratate elaborate în ultimii cinci ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul puterii statelor către organizaţii non-alese, cu ajutorul unui proces numit “globalizare”. Suspendarea proclamată şi explicită a democraţiei n-ar fi exclus să provoace o revoluţie. Acesta e motivul pentru care s-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere. Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut. Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere. Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de “dreapta” şi de “stânga” au ajuns să se asemene atât de mult în toate ţările occidentale. Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi s-o consumăm se numeşte “noul sclavagism”, asezonat cu sos picant - de dreapta – sau dulce acrişor - de stânga. 3. Dispariţia informaţiei De la începutul anilor ’90 informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public. Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conţinut. Un jurnal televizat conţine maxim 2-3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte “de revistă”, din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici bârfe şi reality-show-uri. Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în totalitate eliminate. Informaţia se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de persoane. Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura. 4. Strategii şi obiective pentru controlul lumii Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi aceleaşi interese. Deci în mod natural ei toţi împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală (pentru ei). În consecinţă este firesc ca ei să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze respectivele acţiuni către obiective comune, inducând situaţii economice favorabile realizării obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor: * Slăbirea statelor şi a puterii politice. Destabilizare. Privatizarea serviciilor publice. * Dezangajarea totală a statelor din economie, incluzând aici sectoarele educaţiei, cercetării, şi la un moment dat al poliţiei şi al armatei, destinate să devină sectoare exploatabile de către întreprinderi private. * Îndatorarea statelor cu ajutorul corupţiei, a lucrărilor publice inutile, a subvenţiilor date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la desfiinţarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul “Stăpânilor lumii”, cu atât mai mult el trebuie să mărească datoria ţării sale. * Sărăcirea angajaţilor şi menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, întreţinut prin dislocarea şi mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică asupra salariaţilor, care sunt atunci gata să accepte orice salariu şi orice condiţii de muncă. * Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice muncă pentru orice salariu. Ajutoare sociale prea ridicate împiedică şomajul să facă presiune în mod efectiv asupra pieţii muncii. * Împiedicarea creşterii revendicărilor salariale în Lumea a Treia, menţinând aici regimuri totalitare sau corupte. Dacă lucrătorii din Lumea a Treia ar fi mai bine plătiţi, acest lucru ar contraveni principiului însuşi al dislocării şi al pârghiei pe care ei îl exercită asupra pieţei muncii şi al societăţii în Occident. Acesta este deci o cheie strategică esenţială care trebuie păstrată cu orice preţ. Faimoasa “criză asiatică” din 1998 a fost declanşată cu scopul de a păstra această cheie. 5. Artibutele puterii Organizaţiile multinaţionale private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii statelor: armate (1), reţele de comunicaţii, satelite (2), servicii de informaţii, fişiere ale indivizilor (3), instituţii judiciare (stabilite de OMC şi AMI, acord conform căruia o astfel de organizaţie multinaţională va putea să târască un stat în faţa unei curţi de justiţie internaţionale speciale). Etapa următoare – şi ultima – pentru aceste organizaţii ar fi să obţină puterea poliţienească şi militară care corespunde noii lor puteri, creând propriile lor forţe armate, deoarece armatele şi poliţiile naţionale nu sunt adaptate pentru apărarea intereselor acestor organizaţii în lume. La un moment dat, armatelor li se va solicita să devină întreprinderi private, prestatoare de servicii, lucrând pe bază de contract cu statul, ca şi cu orice alt client privat capabil să le plătească serviciile. Dar, în etapa ultimă a planului, aceste armate particulare vor servi intereselor marilor organizaţii multinaţionale şi vor ataca statele care nu se vor plia pe regulile noii ordini economice. Deocamdată acest rol este asumat de armata Statelor Unite, ţara cea mai bine controlată de societăţile multinaţionale. Note: 1 – Armate particulare Armatele particulare există deja în Statele Unite. Este vorba de societăţile DynCorp, CACI şi MPRI, prototipuri ale viitoarelor armate particulare. DynCorp a acţionat în numeroase regiuni unde Statele Unite doreau să intervină din punct de vedere militar, fără a purta responsabilitatea directă (în America de Sud, în Sudan, în Kuweit, în Kosovo, în Irak…). La sfârşitul anului 2002 DynCorp a fost răscumpărat de către Computer Sciences Corporation, una dintre cele mai importante societăţi americane de servicii de informatică. În mai 2004, DynCorp şi MPRI au fost implicate în torturarea prizonierilor irakieni. Armatele particulare (numite “antreprenori” de către Pentagon) reprezintă 10% din efectivele americane trimise în Irak. 2 – Sateliţi Microsoft a renunţat în final la proiectul său Teledesic, o reţea de 288 sateliţi de comunicaţie care trebuiau să constituie o urzeală în jurul întregii planete. Dar alte companii multinaţionale se pregătesc să creeze reţele similare de sateliţi de comunicaţie. De asemenea, sateliţi de observaţie particulari sunt gata instalaţi. Două societăţi comercializează imagini de rezoluţie mare din orice loc de pe planetă susceptibil de a-i interesa pe cumpărători. 3 – Fişiere individuale Numeroase societăţi fondate în aceşti ultimi ani (în principal în Statele Unite) sunt specializate în colectarea informaţiilor individuale, oficial cu scopuri comerciale. Dar aceste fişiere private încep să reunească milioane de profile individuale foarte exacte ale consumatorilor repartizaţi în zona ţărilor occidentale. Informaţiile din aceste fişiere sunt vândute oricui doreşte să le cumpere. 6. Adevărata realitate a banilor Banii sunt astazi în mod esential virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în computerele bancilor. Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar 10% din tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în “lumea reala”. Pietele financiare ele însele constituie un sistem de creatie a banilor virtuali, a unui profit care nu se bazeaza pe crearea unei adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care permite transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii avizati pot fi declarati mai bogati , printr-o simpla circulatie a electronilor în computere. Aceasta creatie de bani fara a crea o bogatie economica corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a banilor. Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns de beneficiari. Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce serveste el, e sufiecient sa inversam vechea zicala: “ timpul înseamna bani”. Banii înseamnă timp. Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost necesar sa se creeze produse sau servicii de consum. Banii, Timpul si Sclavii Din punct de vedere tehnic banii reprezinta o unitate de calcul intermediara pentru schimbul timpului contra timp, fara a fi posibila compararea directa a timpului unora cu al altora. Deoarece fiecare conversie între bani si timp se face pe baza unei estimari subiective, care variaza în functie de raportul fortei economice si informationale între cumparator si vânzator. În practica acest raport de forte este întotdeauna defavorabil consumatorului – salariat. Când un individ dintr-o categorie medie cumpara un produs el plateste timpul care a fost necesar pentru a fabrica acest produs la un pret mai ridicat decât salariul care îi este lui platit pentru o fractiune echivalenta din propriul lui timp. De exemplu, daca o masina este produsa în 2 ore de 20 de salariati (întelegându-se aici munca comerciantilor si munca depusa pentru echipamentele de productie folosite), salariul fiecarui salariat pentru aceste doua ore ar trebui sa fie egal cu 1/20 din pretul masinii, adica 500 E daca masina a costat 10000 E. Ceea ce înseamna un salariu orar teoretic de 250 E (1600FF). Pentru cea mai mare parte a salariatilor, suntem foarte departe de aceasta socoteala. Când un salariat occidental presteaza 10 ore din timpul lui, el primeste numai echivalentul unei ore. Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade la 1000 contra unu. Acest sistem este versiunea moderna a sclavagismului. Beneficiarii timpului furat salariatilor sunt întreprinderile, precum si statele atâta timp cât banii preluati prin impozite si taxe nu sunt utilizati în interesul general. 7. Punctul de non–retur ecologic va fi depăşit Este evident că începem să ne izbim de limitele ecologice în activitatea economică. Un sistem economic liberal, al cărui scop este căutarea profitului pe termen scurt pentru interese particulare, nu poate să ia în considerare costurile pe termen lung cum ar fi degradarea mediului. Modelele economice actuale sunt totodată incapabile să estimeze la justa sa valoare “producţia” naturii, indispensabilă supravieţuirii noastre: producţia de oxigen, fixarea gazului carbonic de către păduri şi ocean, reglarea temperaturii, protecţia împotriva razelor solare, reciclarea chimică, repartiţia ploilor, producerea apei potabile, producerea alimentelor etc. Dacă modelele economice ar integra costul real al distrugerii naturii, al poluării, al modificărilor climatice, aceasta ar schimba în mod radical estimarea noastră în legătură cu ceea ce este “rentabil ” şi ce nu. Producţia naturii a fost evaluată la 55.000 miliarde de dolari pe an de către un grup de oameni de ştiinţă al Institutului pentru Economii Ecologice al Universităţii din Maryland în 1997. 8. Distrugerea naturii se face intenţionat Dispariţia naturii este inevitabilă, deoarece distrugerea naturii este dorită de noua putere economică. De ce? Din trei motive: 1- Dispariţia naturii şi creşterea poluării vor face individul încă şi mai dependent de sistemul economic şi va da naştere unor noi profituri (datorită mai ales unui consum în creştere de medicamente şi de prestări medicale…) 2- De altfel natura reprezintă o referinţă într-o altă ordine, cea a universului. Contemplarea frumuseţii şi a perfecţiunii naturii este subversivă pentru această nouă putere economică: ea o ameninţă prin aceea că individul poate respinge urâţenia medilor urbanizate şi pune la îndoială ordinea socială care în concepţia ei trebuie să rămână singura referinţă. Urbanizarea mediului permite plasarea populaţiei într-un spaţiu totalmente controlat, supravegheat şi în care individul este total scufundat într-o proiecţie a ordinii sociale. 3- În sfârşit, contemplarea naturii incită la visare şi intensifică viaţa interioară a indivizilor, dezvoltându-le propria sensibilitate şi deci liberul lor arbitru. Ei încetează din acest moment să mai fie fascinaţi de mărfuri, ei refuză programele televizate destinate să-i abrutizeze şi să le controleze spiritele. Eliberaţi de lanţurile lor, ei încep să-şi imagineze o altă societate posibilă, fondată pe alte valori decât profitul material. Tot ceea ce poate să determine indivizii să gândească şi să trăiască prin ei-înşişi este în mod potenţial subversiv pentru această nouă putere economică. Cel mai mare pericol pentru ordinea socială este spiritualitatea, deoarece ea îi bulversează individului sistemul de valori şi deci comportamentul, în detrimentul valorilor şi comportamentelor precedente induse de condiţionările sociale. Pentru stabilitatea “noii ordini sociale”, tot ceea ce poate stimula trezirea spiritulală se doreşte a fi eliminat. 9. Alternativele ultimei şanse Pentru a nu fi total excluse din joc, contra-puterile acestei puteri economice (sindicate, asociaţiile de consumatori, mişcările ecologiste) trebuie să răspundă plasându-se pe acelaşi nivel de organizare, la nivel mondial şi nu naţional ca până acum, unificându-şi şi sincronizându-şi acţiunile, la scara grupurilor de state apăsând o greutate suficientă în fluxurile economice mondiale. Le rămâne puţin timp pentru a acţiona, deoarece toate mijloacele de control necesare unei viitoare dictaturi mondiale sunt deja instalate. 10. 2000 de ani de istorie În timpul acestor ultime două milenii, civilizaţia a trecut prin patru epoci succesive marcând patru forme de putere politică: 1 - Epoca triburilor Puterea exercitată prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere) 2 - Epoca imperiilor şi a regatelor Putere ereditară. Naşterea noţiunii de stat. 3 - Epoca statelor-naţiune Epocă deschisă de monarhia parlamentară în Marea Britanie în 1689, de către revoluţia franceză din 1789 şi prin fondarea Statelor Unite. Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară ci exercitată de către conducătorii ce se consideră că reprezintă poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic), sau printr-un sistem de cooptare în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar). 4 - Epoca conglomeratelor economice Eră iniţiată începând cu 1954, pusă în practică în cursul anilor 70 şi 80 şi operaţională total începând cu anii 90. Puterea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nu mai este nici localizată din punc de vedere geografic (contrar triburilor, regatelor, statelor-naţiune). Ea este exercitată direct de către cei care controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor. Instrumentele acestei puteri sunt controlul asupra tehnologiei, al energiei, al banilor şi al informaţiei. Ca orice putere nouă, ea se erijează în a înlocui puterea precedentă, menită dispariţiei. În sfârşit, această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea constitue un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism. Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globale. De asemenea, unificarea lumii prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei. Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie echilibrată şi controlată. Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. În mod potenţial ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea non-liberală actuală, ea nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii, forme inedite de robie. Later edit: sursa in franceza este http://www.syti.net/Topics2.html

Scurt istoric a finantelor americane pana la aparitia FED: La jumătatea secolului al XVIII-lea, coloniile americane erau foarte prospere, datorită faptului că îşi emiteau proprii bani. Într-o epocă în care schimburile comerciale se făceau doar în monede de aur şi argint, care aveau valoare prin însuşi materialul din care erau făcute, acesta era un imens avantaj. Apariţia bancnotelor coloniale (denumirea lor originală era colonial script) punea bazele unui nou tip de sistem financiar, perpetuat până astăzi, şi bazat pe ceea ce în limba engleză se numeşte „fiat currency” (monedă a cărei valoare este dată printr-o hotărâre oficială – fiat). Bancnotele coloniale erau nişte simple foi de hârtie, care nu aveau nicio acoperire în aur sau argint. Valoarea lor era stabilită de cel care le emitea, independent de standardul recunoscut de băncile engleze. În plus, nu era nevoie să se plătească vreo dobândă, din moment ce erau bani creaţi din nimic, nu luaţi cu împrumut. Nemulţumit că lucrurile îi scapă de sub control, Parlamentul britanic a emis, în 1764, o lege (Currency Act), menită să împiedice coloniile americane să mai emită bani de hârtie, sub orice formă ar fi ei. Contrar a ceea ce ne învaţă manualele de istorie, revoluţia americană nu a izbucnit din cauza celebrei „Tea Party” din Boston, când coloniştii au dat foc unui vas englezesc, fiind nemulţumiţi de impozitele prea mari pe ceai, impuse de Marea Britanie. Iată ce spunea Benjamin Franklin: „Revoluţia a avut loc deoarece era prosperităţii financiare luase sfârşit. Coloniile ar fi fost dispuse să accepte taxa pe ceai şi pe alte mărfuri, dacă nu ar fi fost aruncate în sărăcie, din cauza presiunilor exercitate de bancherii englezi asupra Parlamentului. Interdicţiile monetare au provocat în rândul oamenilor din colonii o puternică ură faţă de Anglia şi de aceea a izbucnit revoluţia.” Bani fără acoperire în aur Printre primele măsuri luate imediat după declararea independenţei Statelor Unite ale Americii, au fost cele legate de emiterea de bani. Constituţia americană din 1787 dădea astfel Congresului puterea de „a bate monedă şi de a-i stabili valoarea (Art. 1, Cap. 8).” Marea Britanie încercase să distrugă şi să controleze circulaţia monetară din coloniile americane, în primul rând pentru a nu pierde monopolul financiar pe care îl deţinea, prin simplul fapt că utilizase până atunci acelaşi sistem. Congresul american a înţeles însă rapid că tipărirea unor bancnote fără acoperire în aur şi argint duce la creşterea inflaţiei. În anul 1775, au fost tipărite şi apoi distribuite bancnote pentru finanţarea războiului cu englezii. Coloniile au promovat legi prin care solicitau cetăţenilor să accepte aceste măsuri ca fiind legale. Pentru că banii au fost tipăriţi fără să aibă acoperire în aur sau argint, a crescut inflaţia. La sfârşitul războiului, un dolar de argint valora cât 500 de dolari de hârtie. Atunci s-au făcut unele modificări în Constituţie: „Niciun stat nu trebuie să încheie vreun tratat sau vreo alianţă şi nici nu trebuie să intre în vreo confederaţie; nu trebuie să cedeze în faţa represaliilor, să bată monedă, să emită credite, să ofere altceva în afară de monede de argint sau de aur pentru plata datoriilor, să aprobe vreo hotărâre de abrogare a unor drepturi, a unor legi ex post facto, a unor legi care primejduiesc respectarea contractelor sau să acorde titluri de nobleţe.” Constituirea Băncii Centrale a Americii Alexander Hamilton, iluminist şi agent al bancherilor europeni, a emigrat în anul 1772 în SUA, unde s-a căsătorit cu fiica generalului Philip Schuyler, una din cele mai influente persoane din New York. În 1789, Hamilton a fost numit Secretar al Trezoreriei americane. Împreună cu Robert Morris, el a convins noul Congres să pună bazele Băncii Americii de Nord, aşa cum exista Banca Angliei în Marea Britanie. În acea perioadă, America avea o datorie externă de 12.000 de dolari (bani împrumutaţi de la Spania, Franţa, Olanda şi Germania) şi o datorie internă de 42.000 de dolari. În 1790, Hamilton, care sprijinea ideea unui sistem bancar centralizat, a îndemnat Congresul să creeze o companie privată, care să aibă responsabilitatea exclusivă de a tipări bani. Planul său era de a crea un sistem bancar centralizat, cu sediul în Philadelphia şi sucursale plasate în cele mai importante oraşe. Aici urmau să fie depozitate fondurile guvernamentale şi taxele colectate de la populaţie. Această Bancă a Statelor Unite a avut iniţial un capital de 10 milioane de dolari, dintre care patru cincimi aparţineau unor investitori particulari, iar o cincime Guvernului. Banca Statelor Unite era administrată de un preşedinte şi de un comitet format din 25 de directori, dintre care 20 aleşi de către acţionari, iar cinci numiţi de Guvern. Practic, ea se afla sub control privat. Puterea de a crea bani = puterea de a conduce guvernele Ideea unui sistem bancar centralizat nu era nouă. Ea îi aparţinea lui William Paterson şi era aplicată în Marea Britanie încă din 1691. Aici, o singură companie privată avea dreptul să emită poliţe plătibile la cerere (adică tot bani de hârtie), ceea ce contravenea politicii de siguranţă a împrumuturilor bancare. Una din primele tranzacţii ale acestei companii fusese acordarea unui împrumut în valoare de 1,2 milioane de lire sterline, cu o dobândă de 8%, regelui William de Orange al Angliei, pentru a finanţa războiul împotriva Franţei. William Paterson a spus cu acest prilej: „Banca are avantajul de a încasa dobândă pe bani creaţi din nimic.” În aceeaşi ordine de idei, Reginald McKenna, ministru de finanţe al Marii Britanii, avea să spună 230 de ani mai târziu: „Băncile pot, şi chiar creează bani, iar cei care controlează creditul unei naţiuni, conduc politica guvernelor şi ţin în mâinile lor destinul oamenilor.” Intenţiile elitiste şi scopurile reale, pentru care Hamilton milita în favoarea sistemului bancar centralizat, au ieşit la iveală atunci când el a afirmat că „toate comunităţile se împart în cei puţini şi cei mulţi. Prima categorie îi reprezintă pe cei bogaţi şi născuţi în familiile bune, iar cea de-a doua categorie este formată din marea masă de oameni. Oamenii sunt gălăgioşi şi schimbători, rar se întâmplă ca ei să judece singuri sau să descopere adevărul.” În 1791, Thomas Jefferson (cel de-al treilea preşedinte al SUA) a spus: „Pentru a ne păstra independenţa, nu trebuie să le permitem conducătorilor noştri să ne împovăreze continuu cu datorii. Dacă acceptăm asemenea datorii, vom fi taxaţi pentru mâncare şi băutură, pentru nevoile noastre şi pentru confortul nostru, pentru muncă şi pentru distracţii. Dacă putem împiedica Guvernul să risipească munca oamenilor, sub pretextul că le pasă de ei, atunci aceştia (oamenii) vor fi fericiţi.” „Instituţiile bancare sunt mult mai periculoase pentru libertatea noastră decât armatele” – Thomas Jefferson Chiar dacă Thomas Jefferson şi James Madison (care mai târziu a devenit cel de-al patrulea preşedinte al Americii) s-au opus acestui proiect, el a fost totuşi aprobat de Congres, pe 25 februarie 1791. Împreună cu Aaron Burr, Alexander Hamilton a fondat în New York compania Manhattan Co., care a devenit o instituţie bancară extrem de prosperă. În 1955 aceasta se va uni cu Banca lui Rockefeller, Rockefeller's Chase Bank, de unde va rezulta Chase Manhattan Bank. În 1801, când Thomas Jefferson a devenit preşedinte, el s-a opus existenţei instituţiei bancare, considerând-o împotriva Constituţiei, însă cu ocazia primei reînnoiri a legilor decizia lui a fost anulată. Nathan Rothschild, preşedintele Băncii Angliei, a înţeles valoarea potenţialului Americii şi a acordat împrumuturi câtorva state, devenind astfel bancherul oficial al Guvernului Statelor Unite. Pentru că fusese cel care sprijinise Banca Americană, Rothschild i-a avertizat: „Dacă nu se adoptă legi de acceptare a sistemului bancar centralizat, Statele Unite se vor trezi într-un război dezastruos.” Apoi a ordonat trupelor engleze „să le dea o lecţie americanilor neruşinaţi şi să-i readucă la statutul de colonie.” Aceasta a adăugat la războiul din 1812, un al doilea război cu Anglia, care a dus la creşterea datoriilor externe ale SUA la 127 de milioane de dolari. În ianuarie 1815, Thomas Jefferson îi scria lui James Monroe (care mai târziu a devenit cel de-al cinci lea preşedinte al SUA): „Dominaţia pe care instituţiile bancare o exercită asupra minţilor cetăţenilor noştri trebuie să fie înlăturată, altfel ne va sfărâma.” În 1816, Jefferson i-a scris lui John Tyler (care a devenit apoi al zecelea preşedinte al SUA): „Dacă poporul american va permite vreodată băncilor particulare să controleze emiterea de bani, mai întâi prin inflaţie şi apoi prin deflaţie, atunci băncile şi corporaţiile care se vor dezvolta peste tot îi vor deposeda pe oameni de toate proprietăţile, până când urmaşii acestora vor constata că nu mai au adăpost pe pământul pe care strămoşii lor l-au stăpânit cândva. Eu cred că instituţiile bancare sunt mult mai periculoase pentru libertatea noastră decât armatele. Dreptul de emitere a banilor ar trebui să fie luat de la bănci şi restituit Guvernului, căruia îi aparţine de drept.” Banca Centrală, puterea din spatele puterii În mai 1816, preşedintele James Madison a semnat o lege care permitea crearea unei Bănci a Statelor Unite. Inflaţia, datoriile împovărătoare şi lipsa unei instituţii de încasare a taxelor au fost doar câteva din motivele aduse în sprijinul luării acestei decizii. Noul proiect de lege a permis administrarea situaţiilor economice pentru încă 20 de ani, creşterea rezervei de capital la 35 de milioane de dolari, autorizarea creării de filiale bancare şi emiterea bancnotelor cu valoare minimă de cinci dolari. Noua bancă avea acum puterea de „a controla întreaga structură fiscală a ţării”. Aceasta a fost condusă de către iluminaţii masoni, prin intermediul bancherilor internaţionali „de primă clasă” John Jacob Astor, Stephen Girard şi David Parish (agentul vienez al clanului Rothschild). În 1819, instituţia bancară a fost declarată constituţională de către John Marshall de la Curtea Supremă de Justiţie (care era mason), care a afirmat că Congresul deţine puterea secretă de a crea bănci. Oamenii au început să vadă astfel cât de multă putere deţine de fapt instituţia bancară, motiv pentru care, la alegerile prezidenţiale din 1828, voturile s-au îndreptat cu precădere spre candidatul Andrew Jackson, a cărui deviză era: „Lăsaţi oamenii să conducă”. Jackson a afirmat că „întrucât Congresul are dreptul prin Constituţie să emită bancnote, atunci Congresul este cel care trebuie să facă acest lucru şi nu alte persoane sau întreprinderi cărora le este transmis acest drept.” Jackson spunea despre controlul exercitat de sistemul bancar centralizat că „acesta va fi deţinut de doar câţiva oameni, în detrimentul celor mulţi, în primul rând prin controlul asupra muncii şi asupra câştigului poporului.” În timpul campaniei prezidenţiale din 1828, Jackson a afirmat într-un discurs susţinut în faţa unui grup de bancheri: „Sunteţi o cloacă de vipere. Intenţionez să vă înving şi cu ajutorul lui Dumnezeu cel atotputernic, voi reuşi.” El a mai spus că „dacă oamenii ar înţelege marea nedreptate pe care o realizează sistemele bancare centralizate, ar porni imediat o revoluţie.” Jackson susţinea că dacă Banca va continua să controleze „circulaţia monetară, să încaseze banii publici şi să ţină sub puterea ei mii de oameni, atunci situaţia va deveni foarte gravă.” După administrarea greşită a Băncii de către primul preşedinte al acesteia, care era primul ministru al Marinei militare, căpitanul William Jones, Banca a fost nevoită să facă împrumuturi şi să ipotecheze diferite imobile, fapt care a dus-o la faliment, ducând astfel la creşterea preţurilor şi la apariţia şomajului. Cu toate acestea, Banca a început să prospere sub conducerea noului preşedinte, Nicholas Biddle, care, în anul 1832, a cerut Congresului o reînnoire a drepturilor Băncii. Noile legi au fost acceptate de Senat (cu un rezultat al voturilor de 28 la 20) şi de Casa Albă (cu rezultatul de 107 la 85). Biddle a ameninţat: „Dacă Jackson se opune, atunci şi eu mă voi opune lui!” Jackson s-a împotrivit noilor legi şi a desfiinţat Banca, în anul 1832. El a ordonat Ministrului de Finanţe să ia toţi banii Guvernului care erau depuşi la Banca Statelor Unite şi să-i mute în băncile de stat. În 8 ianuarie 1835, Jackson a achitat ultima rată a datoriilor naţionale şi a fost singura dată în istorie când datoriile SUA au fost integral achitate. Nicholas P. Trist, secretarul personal al preşedintelui, a spus atunci: „Acesta este punctul maxim al gloriei lui Andrew Jackson şi cel mai important serviciu pe care el l-a adus ţării.” James K. Polk, purtătorul de cuvânt al Casei Albe (care mai târziu a devenit cel de-al 11-lea preşedinte al SUA), a declarat: „Banca Statelor Unite s-a constituit ea însăşi ca o mare şi iresponsabilă putere, opusă Guvernului.” Astfel, Banca a continuat să funcţioneze până în 1836, iar Biddle a folosit acest lucru în avantajul său, contracarând pierderile din economie, prin reducerea împrumuturilor şi creşterea cantităţii de bani de pe piaţă. Jackson a devenit primul preşedinte al Statelor Unite care a fost criticat în martie 1834, pentru că „a extras banii Guvernului din Banca Statelor Unite, fără acordul expres al Congresului.” Este evident că el a făcut acest lucru datorită corupţiei şi abuzurilor pe care le făcea Banca, iar criticile care i-au fost aduse au fost ulterior retractate de Senat, în 1837. Bancherii şi-au continuat eforturile de a reactiva instituţia bancară. În 1841, preşedintele John Tyler a interzis două legi care ar fi permis reformarea Băncii Statelor Unite. Clanul Rotshcild a finanţat ambele tabere ale războiului de secesiune În anul 1837, clanul Rothschild a trimis un alt agent în America, August Belmont. Vorbea cursiv engleza, franceza şi italiana. Misiunea lui era aceea de a stârni încurcături financiare în cadrul băncilor din zona de sud a Americii. El a preluat conducerea unei bănci din New York şi a ajuns să fie un personaj important în cercurile financiare bancare. August Belmont a devenit mai târziu consilierul financiar al preşedintelui. În 1857, „iluminaţii” (francmasoni) s-au adunat la Londra pentru a hotărî soarta Americii. Era nevoie ca ei să creeze un incident, care să le permită instaurarea unui sistem bancar centralizat, şi cel mai eficient părea a fi un război, deoarece războaiele sunt scumpe şi Guvernele trebuie să facă împrumuturi mari pentru a le putea plăti. Nu putea fi vorba de un război cu alte state: Canada şi Mexicul nu erau suficient de puternice; Anglia şi Franţa erau mult prea departe, iar Rusia nu se afla sub controlul lor. Astfel, „iluminaţii” au decis „să dezbine şi să cucerească”, creând conflicte între zona de nord şi zona de sud a Americii. Zona de nord a devenit o colonie britanică, anexată Canadei şi controlată de Lionel Rothschild, în timp ce zona de sud i-a fost dată lui Napoleon al III-lea al Franţei, fiind controlată de James Rothschild. Pentru a produce o slăbire a forţelor unioniste americane, iluminaţii s-au folosit de grupul extremist sudist al „Cavalerilor Cercului de Aur”, format în 1854 de George W. L. Bickley cu scopul de a crea tensiuni rasiale în toate statele, prin introducerea sclaviei. Printre membrii activi ai acestui grup masonic erau Jefferson Davis, John Wilkes Booth şi Jesse James (un mason care, după ce a furat aur din bănci şi companii miniere, a investit aproape 7 miliarde de dolari în statele din vest, cu scopul de a isca un al doilea război civil). Ku Klux Klan, societatea rasistă secretă a Statelor Unite, formată în anul 1867, era alcătuită din armata „Cavalerilor Cercului de Aur”. Statele care fuseseră separate s-au reunit, formând Alianţa Statelor Americii, însă fiecare îşi păstra independenţa. Dacă zona de sud ar fi câştigat, atunci fiecare stat ar fi devenit o ţară independentă. Abraham Lincoln a anunţat: „Coaliţia, fiind prea puternică pentru a fi suprimată de acţiunile paşnice ale Guvernului, a preluat conducerea unor state din sud.” Lincoln a blocat porturile de pe coasta Americii pentru a proteja furnizorii, pentru ca aceştia să ajungă cu bine în Europa. Clanul Rothschild a finanţat zona de nord prin reprezentanţii săi August Belmont, Jay Cooke, J., W. Seligman & Co. şi Speyer & Co. Judah P. Benjamin a fost de asemenea un agent al clanului Rothschild, şi a devenit Secretar de Stat al Confederaţiei sudiste în anul 1862. Asociatul său, John Slidell (unchiul soţiei acestuia era August Belmont) a fost reprezentantul Confederaţiei în Franţa. Fiica lui Slidell a fost căsătorită cu baronul Frederick D´Erlanger din Frankfurt, care era rudă cu familia Rothschild. Slidell a fost reprezentantul zonei de sud şi a împrumutat bani de la familia D´Erlanger pentru a finanţa Confederaţia. Lincoln şi rezolvarea crizei financiare, fără ajutorul bancherilor internaţionali La sfârşitul anului 1861, Anglia a trimis 8000 de soldaţi în Canada, iar în 1862, în Veracruz, Mexic, au debarcat trupe engleze, franceze şi spaniole, pentru a colecta banii pe care îi datora Mexicul. În aprilie 1861, ambasadorul Rusiei în America a informat Guvernul: „Anglia va profita de prima ocazie pentru a recunoaşte separarea statelor americane, iar Franţa îi va urma exemplul.” În ziua de 10 iunie 1863, generalul francez Elie-Frederic Forey, cu ajutorul a 30.000 de soldaţi francezi, a preluat conducerea oraşului Mexic, ajungând să controleze aproape întreaga ţară. În timpul vizitelor sale la Paris şi Londra, ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei a descoperit faptul că sudiştii erau dispuşi să îi ofere lui Napoleon al III-lea statele Louisiana şi Texas, dacă acesta ar fi trimis trupe împotriva teritoriului din Nord. Rusia arătase deja că îl susţinea pe Lincoln şi vroia să trimită flota militară în ajutorul Americii. La 1 ianuarie 1863, Lincoln a emis Proclamaţia de Emancipare, de eliberare a sclavilor, exact cum a făcut şi ţarul Alexandru al Rusiei cu iobagii, în anul 1861. În 8 septembrie 1863, la cererea preşedintelui Lincoln şi a secretarului de stat William H. Seward, Alexandru a trimis flota militară în San Francisco şi New York, ordonându-i „să se pregătească de luptă şi să nu primească ordine decât de la Abraham Lincoln.” Lincoln a spus: „Privilegiul de a crea şi a emite bani nu este doar supremul drept al Guvernului, ci este şi cea mai mare oportunitate a acestuia. Prin abordarea acestor principii, plătitorii de taxe vor salva sume imense de bani.” În februarie-martie 1862 şi în martie 1863, Lincoln a primit aprobarea Congresului de a împrumuta 450 de milioane de dolari de la populaţie, prin vânzarea de obligaţiuni sau „bancnote” pentru a finanţa războiului civil. Banii împrumutaţi nu s-au amortizat până în anul 1865. Lincoln a rezolvat astfel criza monetară americană fără ajutorul bancherilor internaţionali. Revista London Times a afirmat mai târziu în legătură cu bancnotele lui Lincoln: „Dacă acea politică financiară rău intenţionată, care a pornit din Republica Americană de Nord, s-ar extinde, Guvernul şi-ar putea plăti toate datoriile, iar ţara nu va mai avea nicio obligaţie, ajungând la o stare de prosperitate, fără precedent în istoria statelor civilizate ale lumii. Intelectualitatea şi aristocraţia s-ar duce în America de Nord. Acel Guvern trebuie distrus, altfel el va distruge orice monarhie de pe glob.” Bismarck, cancelarul german, a declarat în 1876 despre Lincoln: „A obţinut din partea Congresului dreptul de a împrumuta bani de la oameni prin vânzarea de obligaţiuni către statele americane şi astfel, Guvernul împreună cu naţiunea au scăpat de comploturile străinilor care doreau să-i finanţeze. Aceştia au realizat imediat că Statele Unite aveau să le scape din mână. De aceea s-a hotărât uciderea lui Lincoln.” „Puterea monetară va încerca să domnească în dauna oamenilor” – Abraham Lincoln Înaintea administraţiei Lincoln, băncile particulare comerciale aveau dreptul de a emite bani de hârtie, numiţi bancnote de stat. Acest drept le-a fost retras în 1863, odată cu emiterea Legii Naţionale Bancare, care interzicea statelor să producă bani. Pentru a anula amortizarea circulaţiei monetare, un sistem de bănci particulare a primit din partea Guvernului federal dreptul de a emite bancnote naţionale. Acest lucru a dat băncilor puterea de a controla finanţele şi creditele ţării şi a condiţionat sistemul bancar centralizat, aflat sub conducerea Federaţiei pe timp de război. Panica financiară produsă de bancherii internaţionali a distrus 172 de bănci de stat, 177 de bănci particulare, 47 de instituţii economice, 13 companii de împrumuturi şi 16 companii de amanet. Salmon P. Chase, ministrul de finanţe din timpul lui Lincoln a afirmat public: „Rolul pe care l-am avut în promovarea Legii Naţionale Bancare a fost cea mai mare greşeală financiară din viaţa mea. Astfel a fost creat un monopol care a afectat toate interesele ţării. Această lege ar trebui abrogată, dar înainte ca acest lucru să se petreacă, oamenii se vor afla de o parte a baricadei, iar bancherii de cealaltă parte, într-o competiţie cum n-a mai existat vreodată în această ţară.” Lincoln a afirmat: „Puterea banilor ruinează ţara pe timp de pace şi conspiră împotriva ei în momentele critice. Este mai despotică decât monarhia, mai insolentă decât autocraţia şi mai egoistă decât birocraţia. Prevăd în viitorul apropiat o criză care mă va descuraja şi mă va face să mă tem pentru ţara mea. S-au întronat multe corporaţii şi va urma o eră de corupţie la nivel înalt, iar puterea monetară va încerca să domnească în dauna oamenilor, până când bogăţia se va afla în totalitate în mâinile a doar câteva persoane, iar Republica va fi distrusă. În acest moment simt mai multă nelinişte pentru siguranţa ţării mele decât atunci când ne aflam în război.” La 4 aprilie 1865, Lincoln a fost împuşcat de John Wilkes Booth, în aceeaşi seară având loc un atentat nereuşit împotriva secretarului de stat, Seward, pus la cale de aceiaşi conspiratori. Numeroase dovezi indică faptul că el a fost victima unei conspiraţii iniţiate de bancherii internaţionali. De altfel, istoria SUA este un lung şir de asasinate. Toate personalităţile care s-au opus ferm oligarhiei bancare au fost rând pe rând asasinaţi. Alianţa Fermierilor şi Partidul poporului Cel de-al 20-lea preşedinte Preşedintele al SUA, James A. Garfield, a realizat şi el pericolul pe care îl reprezentau bancherii. El a spus în acest sens: „Cei care controlează banii unei naţiuni, controlează acea naţiune.” Şi el a fost asasinat în 1881, în timpul primului an de mandat. În 1877, în districtul Lampasas, Texas, un grup de fermieri a creat o grupare numită „Cavalerii de Nădejde”. Aceştia erau preocupaţi de puterea financiară care era „concentrată în mâinile doar a câtorva persoane.” Mai târziu, ei au schimbat numele grupării în „Alianţa Fermierilor”. Aceasta s-a răspândit de la un capăt la altul al Texas-ului şi, începând cu 1887, mişcarea s-a extins spre nord, până în Dakota şi spre est, până în Carolina. În timpul anului 1890, această grupare a reuşit să se organizeze foarte bine, ajungând chiar să aleagă guvernatorii şi membrii ai Congresului. „Alianţa Fermierilor” a sprijinit creşterea progresivă a taxelor pentru căile ferate, pentru comunicaţii şi corporaţii, dreptul de a organiza sindicate, mijlocirea guvernamentală pentru stabilizarea preţurilor mărfurilor şi iniţierea programelor de creditare. Ei erau împotriva sistemului bancar privat al ţării şi susţineau utilizarea „bancnotelor” lui Lincoln, datorită adaptabilităţii acestora şi a capacităţii lor de a satisface nevoile economiei. „Alianţa fermierilor” vroia ca aprovizionarea cu bani să fie controlată de către reprezentanţii aleşi de ei, şi nu de interesele băncilor internaţionale. În consecinţă, în 1892, această grupare a înfiinţat Partidul Poporului şi şi-a susţinut propriul candidat la preşedinţie. În 1896, Partidul Poporului s-a alăturat campaniei democratului William Jennings Bryan, care a pierdut alegerile în faţa lui McKinley, sfârşind astfel mişcarea populistă. Această mişcare politică a fost însă cea care a pus bazele pentru ceea ce avea să devină Rezerva Federală Americană.

Un citat de Napoleon Bonaparte, care explica inca o data cum e cu banii: Când un Guvern este dependent de banii bancherilor, aceştia sunt cei care controlează de fapt ţara, şi nu conducătorii Guvernului, pentru că atunci mâna care dă este deasupra mâinii care primeşte, iar cei care finanţează nu sunt patrioţi şi nu au bună cuviinţă

As vrea sa zic 2 lucruri despre energie si aur/argint. Problema energiei e o falsa problema. Incalzirea globala, folosirea surselor de carbune/gaze naturale/petrol, astea sunt doar surse de politica monetara/hegemonie din partea SUA. Pot sa demonstrez, asa cum a facut si Nicola Tesla acum 100 de ani, ca se poate obtine energie din "spatiu". Exista enorm de multa energie in jurul nostru, dar noi am fost invatati aiurea despre conservarea energiei si alte tampenii. Plus ca acum sunt dovezi ca fuziunea la rece (adica electroliza facuta cu 2 electrozi, intr-un borcan functioneaza si produce izotopi diversi, in cantitati nenaturale si fisiunea e pusa de mult in slujba omului. Ca sa nu mai vorbim de sursele geotermale si energia soarelui, de care bine zicea Scrat, care furnizeaza energie de cateva miliarde de ori mai multa decat consumam noi. Asta ar fi un aspect. Celalalt, legat de aur si argint. Nu se cunosc rezervele reale de aur si argint si nici nu prea mai cred ca asta conteaza. Exista metode de a furniza argint si aur sintetic, pe cale nucleara (din Pb si Hg), daca vreti va dau mai multe detalii pentru ca am terminat o facultate de profil si cunosc bine problema. Asadar si sistemul asta ar putea deveni la un moment dat inflationist, prin simpla multiplicare a materialelor respective pana devin extrem de abundente si fara valoare. Ramane deci sa limpezim cum a fost cu banii coloniilor americane, fara dobanda. Sistemul lor, ptr. care s-au si razboit, e cu siguranta mult mai sigur decat Fractional Banking si o sa dezvolt in curand si problema asta.

Inainte de a posta mai departe despre etalonul de aur si banii coloniilor americane, cred ca trebuie sa scriu succint si despre motivatia de a deschide un asemenea subiect. Mie mi-e clar ca situatia se va schimba pe plan global. Autoritatile ne niveleaza si ne prostesc printr-un bombardament media de slaba calitate, in timp ce sapa si lucreaza din rasputeri sa ne duca spre o societate totalitarista. E normal sa ma intreb, exista vreun alt model social mai bun? Daca ar fi sa schimb ceva, ce as schimba?

Tavi si Scrat, Ce-ati postat nu e deloc off-topic, din contra... Cred c-ar trebui sa insistam pe discutia despre etalonul de aur si banii coloniilor americane. Elementele astea rezolva multe probleme ale sistemului actual bazat pe Fractional Banking.

La noi nu mai functioneaza nici justitia, ca altfel, dovezi sunt berechet. Ok, ma duc sa fac rost de o pusca.

Ca o concluzie la ce am scris pan-aici: 1) proprietatea privata este singurul motor care actioneaza vointa omului; este singura motivatie pentru care ar munci si societatea ar progresa; 2) omul trebuie sa aiba libertate si libertatea lui nu trebuie ingradita decat atunci cand tulbura libertatea celorlalti, conduita civia si bunele moravuri; 3) dezvoltarea societatii trebuie sa aiba la baza concurenta; 4) oamenii intre ei nu pot fi egali; nici n-ar avea cum; 5) puterea politica trebuie descentralizata: deciziile trebuiesc transferate de sus in jos; varful piramidei sa aiba mai mult rol reprezentativ si mai putin decizional; 6) sistemul economic capitalist, cu interventii minime din partea statului si cu masa monetara acoperita de rezerve in aur/argint. Later edit: La pct. 6, scrisesem sist. distributiv, dar el nu se poate autoregla si in consecinta tinde spre un sist. capitalist.

@tradelover Da, traim intr-o societate "superdezvoltata" in care nu prea stim ce vrem. Am vrea sa-i calcam pe toti in picioare sa ajungem in varful piramidei. Dar n-o facem... Am vrea sa ne si bucuram cu cei din jur, sa ne laudam cu ce grozavii am mai facut, sau n-am mai facut dar ar trebui sa facem. Am vrea sa facem si un pic de bine alora din jur, am vrea sa calcam si peste cadavre, etc Noi suntem "caldiceii". Mai trebuie sa evoluam, sa intelegem de care parte trecem. Sa avem si puterea sa sustinem cu tarie: "vulpe", prieten sau slujitor al Diavolului, sau prieten/slujitor al lui Dumnezeu. Cand lucrurile sunt clare, avem si baza de pornire in viitoarele noastre actiuni. Momentan mai cautam modele... P.S. Sunt convins ca intr-un plan dimensional avansat, suntem bine monitorizati si exista o lume a negrilor contra albilor, demoni contra ingeri. Cel mai probabil, ierarhii bine definite... Ne lasa sa ne limpezim, ce vrem si cum sa facem. Nu-si pun mintea cu noi, ca suntem mult prea slabi. Cand planurile totusi se intersecteaza, fugim la exorcist, mai zicem un Doamne fereste si pazeste, mai facem o cruce, mai plangem si ne aducem aminte de vreo rugaciune. Cum trece pericolul, cum gasim subit, din nou putere sa mai "calcam peste cadavre".