Sari la conținut
Postat

Pe parcursul zilei de vineri, Presedintele Rezervei Federale din New York, William Dudley a declarat ca banca centrala "aproape sigur" va trebui sa ofere sprijin unei economii in pierdere de turatie, insa nu s-a pronuntat asupra metodei de sprijin pe care o agreaza.

 

De-a lungul saptamanii care tocmai s-a incheiat, o serie de declaratii ale oficialilor Fed au aratat ca in interiorul Rezervei Federale inca nu s-a ajuns la un consens in privinta unei noi runde a programului “Quantitative Easing 2”.

 

In timp ce Presedintele Ben Bernanke a fost mai degraba pro ideii unei noi interventii, alti membri ai Consiliului de Politica Monetara si-au exprimat dezaprobarea, in timp ce o mare parte din membrii care vor avea drept de vot in 2011 si 2012 se opun unor noi achizitii de active. Se contureaza astfel un posibil scenariu in care sansele unei noi interventii ar putea scadea dramatic incepand cu 2011, fiind de urmarit daca Ben Bernanke va reusi sa ralieze de partea sa suficienti membri pentru a putea lua masurile necesare inca din acest an, cand teoretic are mai multi sustinatori. Asta bineinteles daca evolutia economiei americane va continua sa deceptioneze.

Rezumat_zilnic_04_Octombrie.pdf

  • Răspunsuri 377
  • Citiri 59,2k
  • Creat
  • Ultimul Răspuns

Top autori în acest subiect

Most Popular Posts

  • Analiza tehnica EURUSD H4   Evolutia zilei de ieri a fost usor ascendenta, cu o apreciere de 43 de puncte a monedei europene in fata dolarului american. Continuarea tendintei de crestere vine intr-un

  • Analiza tehnica EURUSD H4   Sesiunea de tranzactionare a zilei de ieri a iesit din tiparul normal al ultimelor zile. Desi tendinta generala a ultimelor zile a devenit una descendenta, pretul a avut p

  • Rezerva Federala nu exclude viitoare actiuni de relaxare monetara cantitativa   Intr-un interviu acordat postului american de televiziune CBS, Ben Bernanke a declarat ca institutia pe care o conduce

Imagini postate

Featured Replies

Postat
  • Autor

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Prima zi a lunii decembrie aduce formarea unei unde de corectie mai ampla pe perechea eur/usd, dupa ce mai bine de o saptamana nu am avut nici o corectie semnificativa. Acordarea de fonduri pentru sistemul bancar irlandez poate fi un alt motiv pentru care pe termen scurt putem sa ne asteptam la o continuare a aprecierii monedei europene in fata celei americane. Primele semnale negative in economiile unor state precum Portugalia, Spania, Italia, va readuce in prin plan scenariul de apreciere a monedei americane pe termen lung.

 

Minimul atins in sesiunea de ieri la nivelul 1.2968 a coincis si cu atingerea liniei de trend intermediare de pe un grafic zilnic. Evolutia in range de pe sesiunea americana de ieri care a continuat pe cea asiatica de astazi, a generat un nou semnal de respingere din linia de trend, ceea ce ii atribuie acesteia o importanta sporita. Un alt nivel ce reprezinta un suport important il avem la limita inferioara a pitchfork-ului. Trecerea sub acest prag va anula scenariul de corectie in care se afla pretul si va indrepta pretul catre pragul psihologic 1.2900. Tinta principala pentru continuarea scenariului descendent va fi in jurul pragului 1.2828.

 

Continuarea tendintei de crestere va fi validata prin inchiderea pretului peste nivelul pivot de astazi aflat la valoarea 1.3033, cat si prin iesirea din formatiunea triunghi, al carui nivel superior este reprezentat prin linia albastra pe graficul de mai jos. Tinta initiala pentru unda ascendenta de corectie va fi in jurul primului nivel de rezistenta la valoarea 1.3149. Acest nivel va fi intarit si de nivelul median al pitchfork-ului ceea ce va oferi o probabilitate mai mare ca pretul sa efectueze o retragere in jurul acestui nivel. Inchiderea peste acest prag va avea ca target pentru sfarsitul acestei saptamani retragerea de 61.8% a lui Fibonacci ce coincide cu cel de-al doilea nivel de rezistenta. Daca tendinta generala de scadere va continua atunci cel mai probabil pretul nu va depasi retragerea de 50% a lui Fibonacci, aflata la nivelul 1.3462, nivel ce coincide cu limita superioara a pitchfork-ului, nivel ce confirma validitatea acestui prag.

 

Intreaga analiza o gasiti atasata.

Analiza_EURUSD_01_12_2010.pdf

Postat
  • Autor

Pietele americane de actiuni ar putea marca o corectie ampla pe finalul anului pe fondul acutizarii crizei din zona euro

 

Acutizarea turbulentelor din zona euro au avut repercursiuni negative nu doar asupra pietelor financiare europene, raspandindu-se si catre pietele asiatice dar si catre cele americane.

 

Indicii americani de actiuni au avut o luna Noiembrie in cel mai bun caz netura, dupa ce in primele zile programul “Quantitative Easing 2” al Rezervei Federale a impins pietele catre valori comparabile cu perioada falimentului Lehman Brothers. Insa euforia investitorilor a fost foarte scurta, intrucat problemele de la “periferia” zonei euro au reaparut, si o data cu ele si pietele de capital globale au inceput perioade de corectii.

 

In acest moment indicele S&P500 se afla in zona suportului de la 1180 de puncte, un nivel care a mai fost testat si in urma cu aproximativ 2 saptamani, si care la acea data a fost validat ca suport. O strapungere a acestui suport ar crea premisele unei corectii catre nivelul de 1150 de puncte, urmata de o posibila testare a nivelului de 1130 de puncte, unde se gasesc maximele rangeului de tranzactionare din aceasta vara.

 

Intregul raport este atasat.

Rezumat_zilnic_01_Decembrie.pdf

Postat
  • Autor

Si daca tot este Ziua Nationala a Romaniei astazi, un calduros "LA MULTI ANI!" tuturor forumistilor!

Postat
  • Autor

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Luna decembrie a inceput cu o apreciere consolidata a monedei europene in fata dolarului american, apreciere care continua si pe parcursul sesiunii de astazi. Oscilatiile ample atat la inceputul sesiunii europene de astazi, cat si cele de pe parcursul sesiunii de ieri se datoreaza incertitudinii din piete. Aprecierea monedei europene vine ca reactie a acceptarii acordului cu UE si FMI de catre guvernul Irlandez si introducerea banilor in sistemul bancar, insa datorita dobanzii ridicate cu care au acceptat acest credit, au perturbat sistemul interbancar.

 

Ingrijorarea privind situatiile interne din state precum Portugalia, Spania, Italia pune presiune tot mai mare pe moneda europeana, care a avut o evolutie favorabila in ultimele zile, ca reactie pozitiva a planului de salvare a Irlandei. Desi inca nu s-a adus in discutie un plan de sustinere a acestor economii, e posibil ca in urmatoarele saptamani sa avem o situatie clara daca politicile interne pot reprezenta solutia pentru aceste economii sau va fi nevoie de sprijin extern. O decizie de acordare a unui pachet de salvare va duce la noi deprecieri ale monedei europene, atata timp cat negocierile privind acest plan nu vor avea o finalizare concreta.

 

Pretul a depasit nivelul celor doua medii mobile rapide, cea de 13, respectiv 21 de perioade, semnal ca exista o probabilitate destul de mare sa avem o retestare si a cele de 34. Inchiderea peste acest nivel va oferi un semnal de continuare a tendintei ascendente.

 

Pretul a testat prin maximul atins astazi nivelul median a pitchfork-ului. Inchiderea peste acest nivel va oferi un semnal de continuare a undei de corectie pe care se afla pretul in acest moment. Primul prag de rezistenta aflat la nivelul 1.3166, ofera o importanta sporita nivelului median al pitchfork-ului. Depasirea acestuia va oferi un nou target pentru pret si anume retragerea de 61.8% a lui Fibonacci, nivel ce coincide cu cea de-a doua rezistenta a zilei de astazi aflata la valoarea 1.3269. Targetul pentru a putea considera ramanerea inca in zona de corectie este retragerea de 50% a lui Fibonacci, la nivelul 1.3462.

 

Intreaga analiza o gasiti atasata.

Analiza_EURUSD_02_12_2010.pdf

Postat
  • Autor

Banca Centrala Europeana ar putea linisti temporar temerile investitorilor

 

Decizia de politica monetara a Bancii Centrale Europene de astazi dispune de toate premisele fie pentru a restabili o situatie cel putin temporara de calm in pietele bondurilor europene, fie pentru a creste si mai mult tensiunile din aceste piete. Si asta pentru ca, pana nu demult, intentia BCE era de a se retrage din actiunile de relaxare monetara, fiind adus in discutie inceputul anului viitor pentru o normalizare a politicii monetare.

 

Daca la inceputul lunii trecute Jean-Claude Trichet transmitea posibilitatea ca la intalnirea de astazi sa anunte un plan mai detaliat privind retragerea BCE din mecanismele de acordare de lichiditate, iata ca 4 saptamani mai tarziu un asemenea anunt ar putea arunca in aer pietele financiare si perspectivele de stabilitate in zona euro.

 

Iar Trichet are o experienta asemanatoare la activ, cand a refuzat sa “joace dupa cum ii dictau pietele” in cazul Greciei. Atunci Guvernatorul Bancii Centrale Europene nu a cedat presiunilor si si-a mentinut punctul de vedere; pentru scurt timp insa, pentru ca ulterior s-a vazut nevoit sa cedeze.

 

De aceasta data insa situatia pare mult mai dificila. Si asta nu pentru ca Irlanda ar fi o economie mult mai importanta pentru zona euro decat Grecia, ci pentru ca riscul de contagiune asupra altor tari este cu mult mai mare. Iar Spania, a patra cea mai mare economie europeana este principala vizata, prezentand cel mai mare pericol pentru integritatea uniunii economice si monetare.

 

Intreaga analiza o gasiti atasata.

Rezumat_zilnic_02_Decembrie.pdf

Postat
  • Autor

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Afisarea indicatorilor macroeconomici atat pentru zona euro cat si pentru economia americana au influentat pozitiv evolutia perechii eur/usd in sesiunea de vineri. In ceea ce priveste zona euro, vanzarile cu amanuntul au crescut peste asteptari cu 0.1%. Indicatorii din economia americana au venit cu mult sub valorile asteptate, atat din punct de vedere al ratei somajului care a crescut cu 0.2% pana la valoarea 9.8%, cea mai mare valoarea a ratei somajului de la inceputul crizei financiare din 2008, cat si in ceea ce primeste nivelul cererilor noi de angajare, care a atins nivelul de 39000, cu mult sub asteparile analistilor.

 

Aprecierea constanta din ultimele zile a monedei europene in fata dolarului american se datoreaza din punct de vedere fundamental, ajutorului oferit de UE si FMI sistemului bancar irlandez. Aceasta apreciere insa nu este fundamentata pe termen lung deoarece au aparut noi state cu probleme precum Portugalia al carui plan de ajutorare se discuta pe parcursul zilei de astazi, Spania, Italia. Din punct de vedere tehnic, tendinta generala descendenta va persista atata timp cat pretul nu va depasi retragerea de 50% a lui Fibonacci, aflata la nivelul 1.3625.

 

Nivelul pivot de astazi joaca rolul unei rezistente importante in cazul in care pretul va relua trendul de crestere. Ramanerea sub acest nivel va introduce ipoteza unui scenariu de consolidare in prima faza, dupa care putem asista la o potentiala continuare a undei de scadere. Un prim semnal ce va confirma reluarea tendintei descendente va fi depasirea primului nivel de suport aflat la valoarea 1.3200. De asemenea acest nivel pe langa importanta psihologica, reprezinta si intersectia cu limita inferioara a canalului ascendent. Inchiderea sub acesta va putea duce initial la o retestare, inainte ca tendinta de scadere sa continue. Al doilea nivel de suport se afla la valoarea 1.3060, reprezentand minimul undei de corectie a trendului ascendent.

 

Intreaga analiza o gasiti atasata.

Analiza_EURUSD_06_12_2010.pdf

Postat
  • Autor

Rezerva Federala nu exclude viitoare actiuni de relaxare monetara cantitativa

 

Intr-un interviu acordat postului american de televiziune CBS, Ben Bernanke a declarat ca institutia pe care o conduce ar putea aloca resurse financiare suplimentare pe langa actualul program de 600 de miliarde de euro daca anumite conditii o vor cere. Printre criteriile enumerate de catre Bernanke s-au aflat eficacitatea pe care actualul program o va avea, evolutiile viitoare ale inflatiei precum si conditiile economice din urmatoarea perioada.

 

In cadrul aceleiasi emisiuni, Bernanke a aparat din nou decizia luata pe data de 3 Noiembrie, spunand ca somajul ridicat este o cauza majora de ingrijorare, in timp ce inflatia este periculos de scazuta. O posibila revenire a recesiunii in SUA este putin probabila conform Presedintelui Fed, si asta deoarece unele sectoare ciclice ale economiei, cum ar fi piata imobiliara nu pot scadea cu mult mai mult decat au scazut pana in prezent. Pe de alta parte, mentinerea actualelor figuri ale ratei somajului la niveluri atat de ridicate ii face pe consumatori mai putin increzatori, fiind principalul potential risc al unei alte incetiniri a cresterii economice. Iar o revenire a somajului la valori normale, de 5-6%, s-ar putea produce abia peste 4-5 ani conform celor declarate de catre Bernanke.

 

Intregul raport este atasat.

Rezumat_zilnic_06_Decembrie.pdf

Postat
  • Moderators

foarte faine comentariile.

 

relativ la faza cu "a căzut destul, nu mai poate să mai cadă", well, wallstreetul este plin de cadavrele celor care ziceau asta, apoi dupa un timp isi dadeau ortul popii spunand (vorba unui forumist de pe aici) "asa ceva nu am vazut de când sunt eu!". De altfel nu mă miră că Helicopter Ben scoate asa ceva din el, cumva mă asteptam =))

 

plusul de rigoare pt articol

Postat
  • Autor

Din acelasi ciclu: "RSIu' e peste 70, trebuie sa faca o corectie". =))

 

Din punctul meu de vedere Bernanke isi joaca foarte bine rolul; el trebuie sa ofere senzatia de incredere si sa linisteasca in primul rand poporul american. Iar din ce mi-au mai povestit amicii de prin State, intr-adevar lumea este suparata, insa a devenit ceva mai optimista in ultima perioada.

 

In plus SUA arata momentan mai bine din punct de vedere macro decat zona euro sau China sa spunem. Oarecum ei au luat deja deciziile (la nivel de "economisti") si au aplicat masurile iar acum asteapta sa vada ce se intampla, in timp ce in Europa astia se cearta ca orbii, Germania nu mai vrea sa bage mana in buzunar si fara Germania zona euro e ca umorul britanic (poate unora le place, insa marea majoritate nu-l intelege =))). In China la fel, nu cred ca este saptamana sa nu apara stirea "sperietoare" ca se mareste dobanda si se pune frana la crestere - probabil cand o sa se intample intr-un final nu o sa mai dea nimeni doi bani pe ea, fiind inclusa in pret de o luna si ceva).

Postat
  • Autor

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Perechea eur/usd isi continua tendinta ascendenta, chiar daca pe parcursul zilei de ieri am a avut o corectie a acestui ultim trend ascendent, care considerat pe un grafic de 4 ore reprezinta de asemenea o corectie a trendului principal descendent. Evolutia descendenta de pe parcursul zilei de ieri a venit ca reactie a cresterii rapide a pretului in sesiunea de vineri. Aceasta unda de corectie face parte din clusterul undei ascendente deoarece nu a inchis sub retragerea de 66% din valoarea undei anterioare formata in sesiunea de vineri a saptamanii trecute.

 

Desi pretul se afla pe o unda de crestere, tendinta principala ramane una descendenta. Un prim semnal de inversare a tendintei va fi dat de depasirea nivelului 1.3625, reprezentand retragerea de 50% a lui Fibonacci considerata pe trendul descendent avand ca nivel maxim si minim la valorile 1.4281 respectiv 1.2968. Pretul a testat pe parcursul zilei de ieri nivelul retragerii de 23.6% nereusind sa ramana sub acesta, reluandu-si astfel tendinta de crestere. Nivelul pivot de astazi aflat la valoarea 1.3324 reprezinta un prag important pentru evolutia viitoare a pretului. Inchiderea peste acest nivel cu cel putin 2 lumanari va intari scenariul pozitiv, scenariu ce va fi confirmat de depasirea primului nivel de rezistenta de astazi aflat la valoarea 1.3421, reprezentand maximul zilei de ieri. Urmatorul prag de rezistenta intermediar il avem la retragerea de 38.2%. Depasirea acestui prag creaza o probabilitate ridicata de testare a nivelului de 50% ce reprezinta si cea de-a doua rezistenta a analizei de astazi. Acest nivel este validat si de nivelul superior al canalului de trend ascendent, oferindu-i o importanta sporita. Inchiderea sub acest nivel va introduce ipoteza unei corectii care va avea ca target cel putin nivelul retragerii de 38.2%.

 

Analiza completa este atasata.

Analiza_EURUSD_07_12_2010.pdf

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest subiect...

Navigare recentă 0

  • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.

Configure browser push notifications

Chrome (Android)
  1. Tap the lock icon next to the address bar.
  2. Tap Permissions → Notifications.
  3. Adjust your preference.
Chrome (Desktop)
  1. Click the padlock icon in the address bar.
  2. Select Site settings.
  3. Find Notifications and adjust your preference.