Sari la conținut
Postat

Pe parcursul zilei de vineri, Presedintele Rezervei Federale din New York, William Dudley a declarat ca banca centrala "aproape sigur" va trebui sa ofere sprijin unei economii in pierdere de turatie, insa nu s-a pronuntat asupra metodei de sprijin pe care o agreaza.

 

De-a lungul saptamanii care tocmai s-a incheiat, o serie de declaratii ale oficialilor Fed au aratat ca in interiorul Rezervei Federale inca nu s-a ajuns la un consens in privinta unei noi runde a programului “Quantitative Easing 2”.

 

In timp ce Presedintele Ben Bernanke a fost mai degraba pro ideii unei noi interventii, alti membri ai Consiliului de Politica Monetara si-au exprimat dezaprobarea, in timp ce o mare parte din membrii care vor avea drept de vot in 2011 si 2012 se opun unor noi achizitii de active. Se contureaza astfel un posibil scenariu in care sansele unei noi interventii ar putea scadea dramatic incepand cu 2011, fiind de urmarit daca Ben Bernanke va reusi sa ralieze de partea sa suficienti membri pentru a putea lua masurile necesare inca din acest an, cand teoretic are mai multi sustinatori. Asta bineinteles daca evolutia economiei americane va continua sa deceptioneze.

Rezumat_zilnic_04_Octombrie.pdf

  • Răspunsuri 377
  • Citiri 59,3k
  • Creat
  • Ultimul Răspuns

Top autori în acest subiect

Most Popular Posts

  • Analiza tehnica EURUSD H4   Evolutia zilei de ieri a fost usor ascendenta, cu o apreciere de 43 de puncte a monedei europene in fata dolarului american. Continuarea tendintei de crestere vine intr-un

  • Analiza tehnica EURUSD H4   Sesiunea de tranzactionare a zilei de ieri a iesit din tiparul normal al ultimelor zile. Desi tendinta generala a ultimelor zile a devenit una descendenta, pretul a avut p

  • Rezerva Federala nu exclude viitoare actiuni de relaxare monetara cantitativa   Intr-un interviu acordat postului american de televiziune CBS, Ben Bernanke a declarat ca institutia pe care o conduce

Imagini postate

Featured Replies

Postat
  • Autor

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Evolutiile din saptamana trecuta au adus usoare aprecieri ale monedei europene in fata dolarului american cu aproximativ 0.37%. Climatul macroeconomic global ramane unul tensionat existand inca incertitudinea in confirmarea unei tendinte clare. Produsul Intern Brut pe semestru 4 al economiei Statelor Unite a surprins negativ piata, ceea ce a contribuit la deprecierea monedei americane.

 

In saptamana aceasta se asteapta destul de multe date importante ce pot influenta cursul cotatiei eur/usd. O atentie sporita trebuie acordata declaratiilor de presa privind raportul de inflatie, a presedintelui FED si a celui a Bancii Centrale Europene.

 

Unda corectiva din cadrul sesiunii de vineri impreuna cu evolutia din sesiunea asiatica de astazi au determinat formarea unei zone inguste de range, zona ce a fost depasita odata cu deschiderea sesiunii europene. Depasirea limitei superioare a acestui range reprezinta un prim semnal de continuare a tendintei pozitive.

 

Continuarea evolutiei in jurul nivelului median al pitchfork-ului introduce ipoteza unei eventuale incetiniri in ritmul de apreciere a monedei europene. Strapungerea in partea superioara printr-o lumanare de amplitudine mare va genera un semnal de confirmare a tendintei crescatoare pentru urmatoarele zile. Ramanerea in intervalul format de nivelul pivot de astazi aflat la valoarea 1.3771 si nivelul median al pitchfork-ului, va determina o acumulare ce se va distribui odata cu depasirea uneia dintre limite.

 

Analiza completa este atasata.

Analiza_EURUSD_28_02_2011.pdf

Postat
  • Autor

Warren Buffet are 38 de miliarde de dolari pentru noi achizitii. Cum vede investitorul anul 2011?

 

In cadrul scrisorii anuale pe care o remite catre actionarii Berkshire Hathaway, Warrant Buffet isi declara intentia de a folosi o buna parte dintre rezervele de lichiditate pe care fondul sau le-a acumulat in ultima perioada pentru a face noi achizitii, care sa permita o “crestere decenta” a afacerilor Berkshire. In cadrul aceluiasi document, Buffet transmite un semnal puternic in privinta adaugarii de noi detineri in portofoliu, declarand ca “my trigger finger is itchy” (intr-o traducere libera, “ma mananca degetele”). La finalul anului trecut, rezervele de lichiditati ale Berkshire Hathaway depaseau 38 de miliarde de dolari.

 

La aproximativ 1 miliard de dolari se prognozeaza a fi profitul realizat de pe urma incasarii unor prime de asigurare din vanzarea unor contracte derivate pentru a garanta emisiuni de obligatiuni emise in perioada 2004-2008. Suma primelor incasate in aceasta perioada s-a cifrat la 3.5 miliarde de dolari, in timp ce platile care au fost efectuate pana in prezent au atins 2.5 miliarde. Buffet a spus insa ca o mare parte a contractelor au expirat deja, generand astfel profit. Alte 4.2 miliarde de dolari au fost incasate ca prime pentru optiuni put emise pentru diverse actiuni, care la momentul actual pot servi pentru a creste suma totala dedicata noilor investitii, dat fiind faptul ca pe parcursul ultimului an piata de actiuni americana a inregistrat cresteri sustinute.

 

Comentand pe marginea perspectivelor pentru anul in curs, Buffet se asteapta la conditii economice mai bune pe parcursul acestui an, comparativ cu anul trecut, insa mentioneaza ca se asteapta la un an mai slab in comparatie cu perioada 2005-2006. Pentru acest an, Buffet mizeaza pe o revenire a pietei imobiliare, asteptandu-se in acelasi timp la randamente mai mari obtinute din dobanzi, semn ca mizeaza pe o normalizare a politicii monetare practicata de catre Rezerva Federala.

 

Raportul complet il gasiti atasat.

Rezumat_zilnic_28_Februarie.pdf

Postat
  • Autor

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Luna februarie a adus aprecieri suplimentare monedei europene in fata dolarului american, continuand astfel tendinta ascendenta inceputa in luna decembrie. Desi variatiile lunii februarie au fost destul de ample, moneda europeana s-a apreciat cu un procent destul de redus in fata dolarului american, aproximativ 0.8% fata de pretul de deschidere.

 

Variatia eur/usd de pe parcursul sesiunii asiatice a determinat formarea unui range, din care pretul a reusit sa iasa odata cu deschiderea sesiunii europene. Inchiderea peste limita superioara a acestuia, aflata la nivelul 1.3828 va oferi un semnal de continuare pe tendinta ascendenta. De asemenea un semnal ce acorda o probabilitate mai mare scenariului de crestere este oferit de simetria existenta intre cele doua zone de range identificate pe grafic. Avand in vedere si simetria existenta intre undele de corectie, cat si in formarea acestor zone neutre, putem considera, avand in vedere ca iesirea din prima zona de range a fost in partea superioara, formarea unui scenariu asemanator.

 

Declaratiilor celor doi presedinti de Banci Centrale, cel al FED-ului si cel al Bancii Centrale Europene privind politica monetara, vor avea un impact ridicat in piata valutara, in special in cresterea volatilitatii. Desi dolarul american a recuperat din deprecierea suferita in fata monedei americane de pe parcursul sesiunii de tranzactionare de ieri, tendinta generala ramane una ascendenta.

 

Acutizarea razvoiului civil din Libia perturba aprovizionarea cu petrol. Datorita apropierii Libiei de Europa, desi aceasta nu este un exportator foarte mare, calitatea petrolului face ca pretul petrolului sa urce si respectiv sa duca la o depreciere a dolarului.

 

Continuarea evolutiei in jurul nivelului median al pitchfork-ului introduce ipoteza unei eventuale incetiniri in ritmul de apreciere a monedei europene. Respingerea din acest nivel introduce ipoteza unei rezistenta puternice in jurul acesteia. Strapungerea in partea superioara printr-o lumanare de amplitudine mare va genera un semnal de confirmare a tendintei crescatoare pentru urmatoarele zile. Ramanerea in intervalul format de nivelul pivot de astazi aflat la valoarea 1.3790 si nivelul median al pitchfork-ului, va determina o acumulare ce se va distribui odata cu iesirea din acest range.

 

Analiza integrala este atasata.

Analiza_EURUSD_1_03_2011.pdf

Postat
  • Autor

Efectul Buffet: pietele americane de actiuni incheie luna cu cresteri

 

Comentariile facute de catre Warren Buffet in scrisoarea anuala trimisa actionarilor Berkshire Hathaway au functionat ca un catalizator pentru intreaga piata americana. In timp ce actiunile fondului condus de miliardarul american au atins cel mai inalt nivel din Octombrie 2008, indicii americani reprezentativi au incheiat ultima sedinta de tranzactionare a lunii Februarie cu cresteri.

 

Dow Jones Industrial Average a afisat cele mai importante aprecieri, de aproape 0.8% pentru sedinta de ieri, inchizand la nivelul de 12226 de puncte. S&P a castigat 0.56%, in timp ce Nasdaq Composite a reusit sa termine sedinta cu o crestere marginala de 0.04%, dupa ce in a doua jumatate a sedintei de tranzactionare s-a aflat in teritoriu negativ.

 

Tragand linie, luna Februarie a fost cea de-a treia consecutiva in care indicii americani au postat castiguri, indicele Dow Jones marcand un avans de +2.8% in aceasta luna, dupa un avans de 2.7% in Ianuarie. Statisticienii au descoperit ca indicele american a reusit cresteri in primele 2 luni ale anului de 26 de ori, doar o singura data incheind anul cu pierderi. Indicele S&P500 a castigat la randul sau 3.2% in luna care tocmai s-a incheiat. Cei mai importanti 2 indici americani reusesc astfel cel mai bun randament al lunii Februarie din 1998.

 

Pe langa declaratiile facute de Buffet, pietele au salutat garantiile facute de Arabia Saudita in privinta asigurarii unei productii suficiente de petrol, in timp ce Presedintele Rezervei Federale din Saint Louis, James Bullard, care este si membru votant al Comitetului de Politica Monetara al Fed, a declarat pentru CNBC ca “nu exista nici o sansa ca Fed-ul sa stopeze programul de relaxare monetara”. Declaratiile sale vin dupa ce la finalul saptamanii trecute mai multe oficiali ai Fed au adus in discutie posibilitatea incheierii inainte de termen a programului denumit “Quantitative Easing 2”. Revenirea aparenta a calmului in piete a fost evidentiata si de revenirea indicelui VIX la cotatii sub 20 de puncte, acesta atingand luni 18.35 puncte dupa ce, spre finalul saptamanii trecute testase nivelul de 23 de puncte.

 

Raportul complet il gasiti in atasament.

Rezumat_zilnic_1_Martie.pdf

Postat
  • Autor

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Declaratiile presedintelui Bancii Centrale Americane au contribuit la intarirea dolarului impotriva monedei unice americane, pe parcursul sesiunii de ieri. Datele macroeconomice de pe parcursul sesiunii de astazi, respectiv din ziua de maine, vor duce la cresterea volumului in piata respectiv la cresterea volatilitatii.

 

Cotatia EUR/USD a atins pe parcursul sesiunii de ieri zona de rezistenta 1.3850-13856 pentru a doua zi consecutiv in aceasta saptamana. Evolutiile din ultimele saptamani determina formarea unei zone de range cuprinsa intre nivelurile 1.3711, respectiv 1.3854. Iesirea din aceasta zona de consolidare va introduce ipoteza continuarii tendintei in directia spargerii.

 

Raportul agentiei de rating Standard & Poor`s in care se precizeaza ca Grecia si Portugalia raman intr-o zona negativa privind creditarea, a determinat evolutia usor negativa a monedei europene din ziua de ieri. De asemenea in cazul in care Portugalia va avea nevoie de fonduri de urgenta, conditiile acestor imprumuturi vor avea o influenta asupra ratingului de tara si, respectiv, asupra evolutiei monedei europene. Sedinta de maine prin care se va anunta rata dobanzii de politica monetara, cat si declaratiile presedintelui Bancii Centrale Europene, vor avea o influenta semnificativa in piata Forex, cel mai probabil ducand moneda europeana la noi minime locale in raport cu dolarul american. Optimismul din piata americana a determinat aprecierea monedei americane in fata celorlalte valute, inregistrandu-se aprecieri semnificative impotriva dolarului Australian si a celui Neozeelandez, in timp ce aceste valute au ramas neutre in comparatie cu celelalte.

 

Dupa unda corectiva atat de pe sesiunea americana, cat si de pe sesiunea asiatica, pretul si-a reluat tendinta de crestere. Un prim semnal ce a validat aceasta tendinta pe termen scurt a fost formatiunea bullish engulfing de pe graficul de o ora. Confirmarea acestui semnal vine odata cu inchiderea lumanarii de pe graficul de 4 ore peste nivelul 1.3775, formand astfel o formatiune bullish engulfing pe graficul de 4 ore.

 

Analiza completa este atasata.

Analiza_EURUSD_2_03_2011.pdf

Postat
  • Autor

Bernanke: Cresterea pretului petrolului nu reprezinta un motiv de ingrijorare pentru Statele Unite

 

In cadrul audierilor care au loc in Senatul Statelor Unite, Presedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, s-a aratat optimist in privinta perspectivelor economiei americane, fiind de parere ca presiunile de crestere a pretului petrolului ca urmare a turbulentelor din Orientul Mijlociu nu vor avea un efect major asupra cresterii economice sau inflatiei din Statele Unite, cu conditia ca aceasta presiune sa fie una temporara.

 

Dupa ce pe parcursul ultimelor saptamani au aparut zvonuri in privinta unei posibile retrageri premature a Rezervei Federale din programul de relaxare monetara cantitativa care ar urma sa se incheie in luna Iunie, Bernanke a negat aceasta abordare, in primul rand datorita dificultatilor cu care se confrunta piata muncii in acest moment. In timp ce revenirea economica a luat suficient avant pentru a putea fi considerata sustenabila, crearea de locuri de munca reprezinta in acest moment principala preocupare a Fed-ului, dupa ce pe parcursul zilei de ieri Bernanke a mai spus ca riscurile aparitiei unei spirale deflationiste au devenit “neglijabile”. Aceste riscuri au constituit unul dintre motivele pentru care Rezerva Federala a decis implementarea unui nou program de achizitii de bonduri in luna Noiembrie.

 

Faptul ca Bernanke a optat sa introduca in ecuatie o probabilitate mica in privinta unei spirale deflationiste, evitand astfel sa se pronunte in privinta perspectivelor inflationiste cu care multe dintre economiile dezvoltate au inceput sa se confrunte, arata inca o data ca Rezerva Federala nu ia inca in considerare normalizarea politicii sale monetare. In opinia sa, recenta crestere a cotatiilor petrolului, care au atins si in Statele Unite 100 de dolari pentru un baril ar putea cel mult “crea o crestere temporara si relativ modesta a inflatiei la nivelul consumatorilor in SUA”.

 

Raportul integral il gasiti atasat.

Rezumat_zilnic_2_Martie.pdf

Postat
  • Moderators

Declaratiile presedintelui Bancii Centrale Americane au contribuit la intarirea dolarului impotriva monedei unice americane, pe parcursul sesiunii de ieri.

Mişto de tot începutul ăsta! :)

Acuma e clar ca a fost o typo, dar unde? hihi, trebuie sa ma duc pe grafic sa vad daca euro s-a intarit impotriva monedei (unice?) americane, ori dolarul s-a intarit împotriva monedei unice europene... Grrr.. la ce muncă m-aţi pus...

 

Cred că aşa apare si in raport, nu? (nu am downloadat sa ma uit).

Postat
  • Autor

Cum spunea profesorul meu de informatica din liceu: numai cine nu munceste nu greseste. :)

Postat
  • Autor

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Declaratiile de ieri ale presedintelui Bancii Centrale Americane au contribuit la reluarea cresterilor pe piata de capital americana, in ciuda acutizarii evenimentelor din Orientul Mijlociu si a cresterii pretului petrolului pana la un nivel de peste 100$/baril.

 

Sedinta de astazi, cand BCE va face un anunt de politica monetara, anunt urmat de declaratiile Guvernatorului Trichet vor avea o influenta semnificativa in piata Forex, cel mai probabil ducand moneda europeana la valori mai scazute in raport cu dolarul American, in ciuda faptului ca surse din piata sustin tot mai des ca zona euro va fi prima care va mari rata de politica monetara. Chiar daca zona euro va fi prima care va mari rata de dobanda, este prea devreme sa sustinem acest lucru, existand probleme mult mai importante, ca datoriile suverane si problemele legate de creditare cu care se confrunta acum. Datele din piata muncii americana privind cererile de somaj din saptamana trecuta vor avea de asemenea un impact asupra evolutiei dolarului american.

 

Evolutiile din sesiunea de ieri au adus la formarea unui nou maxim local, al ultimelor 4 luni, pretul testand nivelul 1.3890, dupa o crestere de peste 100 de pips de la deschiderea zilei. Acest nivel a fost atins ultima data in luna noiembrie anul trecut, cand pretul se afla pe un trend descendent. Vanzarile de retail din Germania, afisate in dimineata aceasta, au mentinut euro la un nivel ridicat fata de moneda americana.

 

Ramanerea intr-o zona neutra, intre nivelul pivot, 1.3832, respectiv nivelul median al pitchfork-ului, pastreaza ipoteza formarii unui range. Iesirea din aceasta zona de consolidare va introduce continuarea tendintei in directia spargerii. Reintrarea pe trend descendent va avea ca nivel intermediar de inflexiune in jurul retragerii de 25%, considerand ca nivel maxim si minim la valoarea 1.3889, respectiv 1.3427. Ca principal nivel de inflexiune avem in jurul primului nivel de suport, 1.3743. Urmatorul prag de inflexiune il avem la retragerea de 38.2%, respectiv la nivelul inferior al pitchfork-ului. Target-ul pentru tendinta de scadere il reprezinta cel de-al doilea nivel de suport aflat la nivelul retragerii de 50%.

 

Analiza completa este atasata.

Analiza_EURUSD_3_03_2011.pdf

Postat
  • Autor

Banca Centrala Europeana se confrunta cu un nou risc: cresterea pretului petrolului

 

Banca Centrala Europeana va face un nou anunt de politica monetara pe parcursul acestei zile. Cu toate ca o modificare a actualei dobanzi de referinta este putin probabila, de la ultima decizie a Institutiei, la inceputul lunii Februarie, pretul petrolului s-a inscris pe o panta puternic ascendenta, aceasta evolutie adaugandu-se deja celorlalte dileme cu care oficialii BCE se confrunta.

 

Ca si cum combatarea crizei de la periferia zonei euro nu ar fi fost de ajuns, finalul anului trecut a adus o crestere a presiunilor inflationiste in regiune, fapt care a crescut probabilitatea ca zona euro sa initieze un proces de normalizare a politicii sale monetare. Iar decizia pare a fi una logica, tinand cont ca principala preocupare a Bancii Centrale Europene o constituie asigurarea stabilitatii preturilor in zona euro. Iar o inflatie situata peste nivelul de confort de 2% ar trebui sa determine institutia sa ia masuri pentru a contracara cresterea preturilor.

 

Numai ca ecuatia nu este atat de simpla. Si asta pentru ca o crestere a dobanzii de politica monetara ar reprezenta un important dezavantaj pentru tarile de la periferia zonei euro, care se confrunta cu dezechilibre macroeconomice severe, si care sunt nevoite sa isi finanteze datoriile publice la dobanzi din ce in ce mai mari. Ori o crestere suplimentara a dobanzii de referinta peste nivelul actual de 1% ar duce automat si la cresterea costurilor de finantare pentru tari precum Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania sau Italia.

 

Cresterea cotatiilor barilului de petrol creeaza la randul sau perspective inflationiste pe termen scurt, care se vor resimti curand si in raportarile oficiale. Iar Europa, spre deosebire de Statele Unite, este mult mai vulnerabila in fata acestor cresteri, in primul rand datorita faptului ca titeiul Brent, cel care este extras din Marea Nordului, a inregistrat cresteri mai puternice decat sortimentul Light Sweet Crude, a carui exploatare se desfasoara in Golful Mexic. In al doilea rand, tarile membre ale zonei euro produc doar 5% din necesarul total de petrol, in timp ce in Statele Unite productia interna acopera aproximativ 50% din cerere.

 

Raportul complet este atasat.

Rezumat_zilnic_3_Martie.pdf

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest subiect...

Navigare recentă 0

  • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.

Configure browser push notifications

Chrome (Android)
  1. Tap the lock icon next to the address bar.
  2. Tap Permissions → Notifications.
  3. Adjust your preference.
Chrome (Desktop)
  1. Click the padlock icon in the address bar.
  2. Select Site settings.
  3. Find Notifications and adjust your preference.