Sari la conținut

Analize tehnice si perspective macroeconomice


Bulbrokers

Postări Recomandate

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Revenirea optimismului pe pietele financiare a adus o apreciere suplimentara a monedei europene in fata dolarului american, pretul atingand un nou maxim pe trendul ascendent format de la inceputul anului. Maximul atins in debutul sesiunii europene de astazi, aflat la nivelul 1.4640 nu a mai fost atins din luna decembrie 2010 ceea ce face ca pretul sa fi recuperat peste 75% din trendul descendent al anului 2010.

 

Ca si in sesiunea de tranzactionare de ieri, pretul a continuat tendinta ascendenta inceputa din sesiunea asiatica.

 

Considerand o analiza a numarului de lumanari, pe graficul de 4 ore putem observa ca sesiunea de ieri a avut o usoara zona de consolidare dupa 8 lumanari consecutiv ascendente. O simetrie intre evolutia de ieri si cea de pe parcursul zilei de astazi poate introduce ipoteza unei perioade de consolidare dupa 5, 8 sau 13 lumanari consecutiv ascendente.

 

Pretul a iesit pe parcursul sesiunii de ieri din canalul descendent identificat in analizele anterioare validand trendul ascendent. Observam testarea in 6 randuri a nivelului superior al pitchfork-ului ceea ce face ca acest prag sa reprezinte o importanta rezistenta. Inchiderea peste acest nivel va oferi imaginea unui trend puternic ascendent pe termen lung. Ramanerea in zona superioara a pitchfork-ului va oferi in prima faza ipoteza unei zone de consolidare, inainte ca pretul sa ia o anumita directie.

 

Depasirea maximului anterior confirma scenariul prezentat in analizele anterioare in care pretul a intrat pe unda 5 de impuls a valurilor Elliott. Targetul pentru acest val se afla la nivelul 1.5000.

 

In cazul continuarii trendului principal ascendent, vom avea ca prima rezistenta la valoarea 1.4684, reprezentand o corectie a trendului descendent din luna decembrie a anului trecut. Urmatoarea rezistenta se afla la nivelul 1.4775 reprezentand atat un nivel de rezistenta, cat si de suport in evolutia istorica a pretului. Depasirea acestui nivel va confirma atingerea targetului celei de-a 5-a unde de impuls a valurilor Elliott, la nivelul 1.5000.

 

Analiza detaliata este atasata.

Analiza_EURUSD_21_04_2011.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Trichet lanseaza noi avertismente in privinta inflatiei, sustinand in acelasi timp un dolar puternic

 

Cu ocazia unui interviu acordat pentru 2 publicatii media din Finlanda, Guvernatorul Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a declarat ca institutia pe care o conduce va face tot ceea ce ii sta in putinta pentru a preveni transferul preturilor tot mai ridicate din sectorul energetic si al marfurilor in general catre alte sectoare economice. In ciuda acestei atentionari, Trichet a adaugat ca, pentru moment, acest fenomen nu s-a manifestat, adaugand ca asteptarile inflationiste nu au crescut la niveluri alarmante.

 

Acesta a continuat mentionand ca nu va face niciun compromis in ceea ce priveste mandatul principal al BCE, acela de a mentine stabilitatea preturilor, si ca deciziile de politica monetara sunt independente de masurile temporare de sprijinire a institutiilor bancare din zona euro. Aceste masuri extraordinare vor avea un caracter temporar, iar Trichet a tras un nou semnal de alarma catre Guvernele statelor din zona euro, mentionand ca investitorii trebuie sa fie increzatori ca statele dezvoltate vor putea sa isi plateasca datoriile acumulate.

 

Guvernatorul BCE a oferit sprijin si Statelor Unite, care pe parcursul saptamanii trecute s-au aflat sub presiune, agentia de rating S&P modificand perspectiva ratingului tarii de la stabila la negativa. El a declarat ca are incredere deplina in Statele Unite si in capacitatea acesteia de a isi pastra credibilitatea in fata creditorilor. Declaratia sa reprezinta a doua opinie pro dolar exprimata de catre un oficial al unei mari banci centrale, dupa ce si oficiali japonezi au reactionat imediat la anuntul S&P, sustinand ca Statele Unite continua sa reprezinte o investitie interesanta pentru plasarea rezervelor valutare ale Japoniei.

 

Raportul complet este atasat.

Rezumat_zilnic_26_Aprilie.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Ultimele zile au adus o lichiditate scazuta pe piata valutara, moneda europeana ramanand la un nivel ridicat fata de dolarul american. Pretul a testat pragul psihologic 1.4700 insa nici o lumanare de pe graficul de 4 ore ce a testat acest nivel in ultima perioada nu a reusit sa inchida peste acesta, semnal ca nivelul 1.4700 reprezinta un important punct de inflexiune ce ar putea aduce o unda corectiva pe termen scurt.

 

Testarea si respingerea din nivelul median al pitchfork-ului confirma scenariul ascendent pentru urmatoarele zile. Pe termen scurt, avand in vedere testarea in nenumarate randuri a nivelului superior a pitchfork-ului fara a-l depasi, putem considera formarea unei unde corective ce va avea ca target nivelul median al pitchfork-ului. Ramanerea in zona superioara a pitchfork-ului va oferi in prima faza ipoteza unei zone de consolidare, inainte ca pretul sa ia o anumita directie.

 

Considerand o analiza a numarului de lumanari, pe graficul de 4 ore putem observa ca sesiunea de ieri a avut o crestere constanta de 7 lumanari. O simetrie intre evolutia zilei de ieri si cea de pe parcursul sesiunilor anterioare introduce ipoteza unei perioade de consolidare sau chiar scadere dupa 5, 8 sau 13 lumanari consecutiv ascendente.

 

Targetul pentru continuarea trendului ascendent il reprezinta nivelul 1.5000 reprezentand varful undei 5 a valurilor Elliott.

 

In cazul continuarii trendului principal ascendent, vom avea ca prima rezistenta la valoarea 1.4700, reprezentand un prag psihologic ce a fost testat de 2 ori fara ca pretul sa inchida peste acesta. Urmatoarea rezistenta se afla la nivelul 1.4775 reprezentand atat un nivel de rezistenta, cat si de suport in evolutia istorica a pretului. Depasirea acestui nivel va confirma atingerea targetului celei de-a 5-a unde de impuls a valurilor Elliott, la nivelul 1.5000.

 

Analiza completa este atasata.

Analiza_EURUSD_27_04_2011.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Zi istorica pentru Rezerva Federala

 

Rezerva Federala va face astazi unul dintre cele 8 anunturi de politica monetare care sunt in mod traditional intinse pe parcursul unui an calendaristic. In mod normal, evenimentul de astazi ar trebui sa fi intrat deja in rutina traderilor, a investitorilor si a analistilor.

 

Insa de aceasta data ne aflam in fata unei zile istorice pentru Rezerva Federala. In primul rand, pentru ca ora traditionala la care anuntul este facut public a fost devansata cu o ora si 45 de minute, pentru ca la ora locala 21.15, pentru prima oara in istoria Fed-ului, Presedintele acesteia sa sustina o declaratie de presa oficiala care va urma anuntului traditional. Acesta va face o prezentare introductiva, dupa care, timp de 45 de minute, va raspunde la intrebarile presei. Iar paleta de subiecte care vor fi atinse se anunta a fi una destul de larga: de la cresterea presiunilor inflationiste pana la o noua posibila runda de relaxare monetara cantitativa, Ben Bernanke va fi in centrul atentiei lumii financiare.

 

In plus, tot cu ocazia acestui anunt, institutia va publica si estimarile sale privind cresterea economica si inflatia, detalii care in mod normal erau facute publice la 3 saptamani dupa sedinta de politica monetara. Este de asteptat ca noile predictii sa fie revizuite in jos fata de ultimele date oficiale, care aratau o crestere economica cuprinsa intre 3.4% si 3.9%. Estimarile analistilor se concentreaza pe o valoare in apropierea cifrei de 3%.

 

In acest moment, cei mai multi economisti avanseaza primul trimestru al anului viitor ca fiind cea mai probabila perioada in privinta cresterii dobanzii de politica monetara, care se afla la nivelul actual din Decembrie 2008. Este o presupunere logica, avand in vedere ca in ultima perioada datele economice indica o incetinire a avansului economiei, iar disputa politica referitoare la deficitul tarii inca nu a ajuns la o finalitate.

 

Intrebarea la care se va cauta un raspuns o reprezinta actiunile Rezervei Federale pana la finalul acestui an. Detinerile bancii centrale au crescut pana la nivelul istoric de 2.65 trilioane de dolari, de la 870 de miliarde la finalul anului 2007. In aceste conditii, unii analisti sunt de parere ca astazi Ben Bernanke va trebui sa ofere unele semnale in privinta viitoarei abordari, pentru ca urmatoarea sedinta va avea loc la finalul lunii Iunie, cand si QE2 va lua sfarsit, iar pietele ar putea deveni mult mai temperamentale daca incertitudinea va plana pana la acel moment.

 

Raportul integral este atasat.

Rezumat_zilnic_27_Aprilie.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Rezerva Federala sprijina pietele de actiuni si un dolar slab

 

Ben Bernanke a sustinut aseara prima conferinta de presa care a urmat unui anunt de politica monetara. Premiera istorica a reprezentat o actiune de imagine menita sa creasca gradul de transparenta a Rezervei Federale, si sa comunice pietelor financiare planurile institutiei pe care o conduce.

 

In cadrul conferintei de presa, Bernanke a declarat ca programul de achizitii de active in valoare de 600 de miliarde de dolari va fi dus la bun sfarsit, mentionand ca finalizarea programului nu va avea un impact “semnificativ” asupra economiei americane. Acesta a continuat, adaugand ca Fed-ul va reinvesti sumele incasata ca urmare a ajungerii la maturitate a instrumentelor pe care le are in acest moment in balanta sa. Decizia reprezinta o continuare a politicii monetare ultra relaxate, iar pietele financiare au reactionat imediat la acest comentariu. Dolarul american si-a continuat tendinta de depreciere in majoritatea fronturilor valutare, in timp ce piata americana de actiuni s-a apropiat de maximul ultimilor 3 ani de zile. Piata bondurilor a inregistrat scaderi ca urmare a declaratiilor facute de cel mai puternic bancher al lumii.

 

Bernanke a oferit si un semnal in privinta inceperii unui ciclu de normalizare a politicii monetare, declarand ca momentul in care Rezerva Federala nu va mai reinvesti sumele obtinute din instrumentele ajunse la normalitate va reprezenta primul pas al ciclului de normalizare. Acesta a mai adaugat ca va metine actualele conditii in piete pana cand piata muncii va inregistra un ritm accelerat de crestere iar revenirea economica va fi suficient de robusta pentru a putea suporta un credit mai scump.

 

Raportul complet este atasat.

Rezumat_zilnic_28_Aprilie.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Bursele reactioneaza pozitiv la vestea uciderii lui bin Laden. Argintul se prabuseste

 

Bursele europene incep saptamana pe o nota optimista, dupa ce Barack Obama a anuntat aseara ca trupele speciale americane l-au omorat pe Osama bin Laden in cursul unei operatiuni speciale. Debutul sedintei de astazi a reprezentat si maximul zilei in cazul indicelui francez CAC40, in timp ce pentru DAX30 maximul sedintei a fost atins la putin timp dupa deschidere. La cateva ore de la inceputul sedintei, indicele german afisa un castig de 0.9%, in timp ce CAC40 castiga 0.4%. In Marea Britanie, pietele de capital sunt inchise astazi din cauza sarbatorii prilejuite de Ziua Muncii.

 

Un fapt interesant a fost semnalat in piata argintului, care se pare ca a suferit un “flash crash” asemanator celui petrecut si pe bursa americana. Cotatiile metalului pretios au scazut cu 12% in numai 11 minute in primele ore ale acestei saptamani, de la un maxim intraday de 48.15 dolari la un minim de 42.21 dolari. Conform Dow Jones Newswires, posibile cause ale deprecierii abrupte au fost si volumele mici de tranzactionare datorate inactivitatii unor piete financiare, inca inchise dupa Ziua Muncii, o revenire a dolarului american, cresterea marjelor asociate tranzactionarii contractelor futures, precum si o posibila miscare speculativa impotriva pretului argintului. Ulterior, cotatia a revenit, depasind nivelul de 44 de dolari pentru o uncie.

 

Raportul detaliat este atasat.

Rezumat_zilnic_2_Mai.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Marii speculatori incep sa vanda detinerile de aur si argint

 

Aurul si argintul si-au continuat corectiile, dupa ce marti au inregistrat cele mai mari pierderi din ultima luna si jumatate. Sedinta asiatica din aceasta dimineata a confirmat corectia care se formeaza in piata metalelor pretioase, anumite zvonuri indicand ca marii speculator au inceput sa vanda din detinerile acumulate in ultima perioada.

 

Contractul pe aur listat la Comex, avand scadenta Iunie, a pierdut 0.5%, ajungand la un pret de 1532 de dolari pentru o uncie. Evolutia argintului a fost ceva mai puternica, acesta marcand o scadere de 3%, pana la un pret de cotare de 41.33 de dolari pentru o uncie. Sedinta de ieri a consemnat cea mai mare scadere zilnica din piata argintului din ultimii 2 ani si 4 luni.

 

Conform unui articol al Wall Street Journal, mai multe fonduri speculative importante au inceput sa lichideze pozitiile de cumparare pe aur si argint. Printre acestea se numara fondurile de hedging controlate de catre George Soros si John Burbank, precum si alte companii de profil sau fonduri de investitii care au initiat ordine de vanzare pe cele 2 metale.

 

Noile cerinte de marja impuse de catre Chicago Mercantile Exchange pentru tranzactionarea contractelor futures pe argint au intrat in vigoare la inchiderea sedintei de marti, marcand a treia crestere a marjelor de tranzactionare din ultima saptamana. In aceste conditii, mai multi investitori mici s-au vazut la randul lor nevoiti sa lichideze pozitiile detinute pe contractele futures pe argint, neputand sa mai sustina noile marje.

 

Raportul detaliat este atasat.

Rezumat_zilnic_4_Mai.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Banca Centrala Europeana nu se grabeste sa ridice dobanzile, preferand sa opreasca aprecierea euro

 

Banca Centrala Europeana a decis mentinerea dobanzii de referinta la nivelul de 1.25%, dupa ce luna trecuta a operat prima modificare a politicii monetare din ultimii 2 ani. Cu toate ca inflatia a continuat sa creasca, atingand luna trecuta nivelul de 2.8%, mult peste tinta BCE, setata in jurul valorii de 2%, Jean-Claude Trichet nu a semnalat in conferinta de presa care a urmat anuntului ca se pregateste pentru o noua crestere de 25 de puncte de baza in luna Iunie.

 

Astfel, in timpul declaratiei de presa, acesta nu a mai folosit expresia “strong vigilance”, care pana acum a reprezentat atentionarea ca la urmatoarea sedinta de politica monetara va avea loc o modificare a dobanzilor. Trichet a preferat sa utilizeze expresia “closely monitoring” (referindu-se la inflatie), semn ca, cel putin pana in luna Iulie Banca Centrala Europeana va urmari evolutiile din zona euro, fara a face o miscare decisiva.

 

Prin aceasta pauza in procesul de normalizare a politicii monetare, Trichet a vrut sa atraga atentia asupra evolutiei monedei unice europene, care de la inceputul anului se apreciase impulsiv pe mai multe fronturi valutare, si in special in fata dolarului american. Iar principala premisa pe care investitorii se bazau o reprezenta tocmai intierea unui ciclu de normalizare a politicii monetare in zona euro.

 

Ori la un curs de aproape 1.5 dolari pentru un euro, competitivitatea economiei europene avea de suferit, iar Trichet a optat sa isi indrepte atentia exclusiv asupra evenimentelor din pietele valutare. In decursul conferintei de presa, cand a devenit evident ca discursul sau nu indica o noua crestere a dobanzii luna viitoare, cursul EURUSD a pierdut peste 100 de pips in doar 5 minute, continuand apoi miscarea descedenta. Ulterior, intrebat fiind despre cum vede situatia monedei unice europene, Trichet i-a citat pe cei 2 inalti oficiali americani, Secretarul Trezoreriei Timothy Geithner, respectiv Presedintele Rezervei Federale Ben Bernanke, care in ultimele 2 saptamani au reiterat ideea unui dolar puternic.

 

Raportul integral este atasat.

Rezumat_zilnic_6_Mai.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Criza datoriilor europene revine in prim plan: Grecia este din nou calcaiul lui Ahile

 

La un an de la izbucnirea crizei datoriilor europene se pare ca liderii europeni au revenit acolo de unde au plecat: probleme Greciei sunt departe de a fi rezolvate, iar Europa va fi nevoita sa sustina un nou examen de solidaritate si credibilitate in fata pietelor financiare.

 

Grecia nu reuseste sa indeplineasca tintele de reducere a deficitului bugetar, urmand a avea nevoie de aproximativ 30 de miliarde de euro pentru a isi asigura finantarea pentru anul viitor. Dependenta tot mai mare de finantarea Uniunii Europene scoate din nou in atentia publicului cererea Germaniei, care sustine ca Grecia ar trebui sa isi restructureze o parte a datoriei. Alte state din zona euro se opun insa acestei masuri, iar intalnirea Ministrilor de Finante de saptamana viitoare va include cu siguranta pe agenda discutiilor aceasta dilema. Discutii informale au fost deja demarate la finalul saptamanii trecute.

 

Experientele anterioare ne-au invatat ca atingerea consensului ar putea dura cel putin cateva luni, timp in care pietele ar putea sanctiona dur lipsa de coeziune a zonei euro. Iar zvonul lansat vineri, conform caruia intalnirea informala a fost ceruta de catre Grecia, care ar lua in considerare iesirea din zona euro, a dus la deprecieri masive pentru euro. Stirea a fost rapid infirmata atat de oficiali greci, cat si de participantii la intalnire, insa cum niciodata nu iese foc fara fum, ne putem astepta ca in urmatoarele saptamani sa revedem o desfasurare a evenimentelor din urma cu un an, cand indecizia si interesele proprii ale fiecarui stat au impiedicat gasirea unei solutii rapide pentru a adresa problema datoriilor europene.

 

Raportul complet este atasat.

Rezumat_zilnic_9_Mai.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

China raporteaza un excedent comercial spectaculos, sustinand cresterile de pe pietele de capital asiatice

 

Excedentul comercial al Chinei a crescut intr-un ritm mult mai rapid decat se asteptau analistii, pe fondul unei expansiuni impresionante a exporturilor si a unui ritm de crestere mai modest al importurilor. Surplusul comercial, in valoare de 11.4 miliarde de dolari, a facut uitata raportarea dezamagitoare din luna Martie, cand China a postat un excedent de doar 140 de milioane de dolari.

 

Datele reprezinta un nou impuls pentru oficialii americani, care cu siguranta isi vor intensifica presiunile asupra oficialilor chinezi, in vederea unei aprecieri mai rapide a yuanului. De la mijlocul anului trecut, moneda chineza s-a apreciat cu aproximativ 5% in fata dolarului, un ritm considerat a fi prea lent de catre americani. Estimarile din piata indica o apreciere a yuanului pana spre un curs de 6.2 yuani pentru un dolar la finalul acestui an, fata de cotatiile de 6.5 inregistrate in prezent.

 

Pietele globale de actiuni au reactionat pozitiv, sesiunea asiatica marcand cresteri pentru majoritatea indicilor reprezentativi, continuand astfel sentimentul pozitiv creat pe parcursul sesiunii americane. Indicele Shanghai Composite a avansat cu 0.63%, in timp ce in Hong Kong, indicele Hang Seng afisa un castig de 0.76%, cel mai mare din regiune.

 

In Elvetia, datele privind inflatia publicate in aceasta dimineata au condus la o depreciere impulsiva a francului elvetian, aprecierea din ultima perioada a monedei ajutand la crearea de presiuni deflationiste in economia nationala. In aceste conditii, cresc sansele ca Banca Elvetiei sa intervina din nou in piete pentru a isi devaloriza moneda, prelungind in acelasi timp termenul pentru o posibila normalizare a politicii monetare.

 

Raportul detaliat este atasat.

Rezumat_zilnic_10_Mai.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest subiect...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.