Sari la conținut

Analize tehnice si perspective macroeconomice


Bulbrokers

Postări Recomandate

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Tendinta de depreciere a monedei americane in fata celei europene a continuat si pe parcursul sesiunii de ieri, pretul atingand noi maxime, pana la nivelul 1.4121. Desi pretul a testat in doua randuri pragul psihologic de 1.4100, nu a reusit sa inchida in nici unul din cazuri peste acest nivel. Acest lucru a dus la formarea unei zone de consolidare pana la o noua incercare de testare a acestui nivel.

 

Deschiderea sesiunii asiatice de astazi a dus la formarea unei unde de corectie, inainte ca pretul sa reia tendinta ascendenta odata cu deschiderea sesiunii europene.

 

Depasirea nivelului de pivot al zilei de astazi aflat la valoarea 1.4053 reprezinta un prim semnal ca pretul isi va continua tendinta crescatoare. Acest lucru este confirmat si de faptul ca pretul nu a reusit sa depaseasca limita inferioara (LML) a pitchfork-ului. O confirmare a tendintei crescatoare pe termen mediu va fi validata odata cu inchiderea pretului peste nivelul inferior al canalului ascendent trasat pe grafic.

 

Variatia zilei de ieri desi a fost cu putin peste medie a adus si aprecieri peste media ultimelor zile, ceea ce ne ofera ipoteza unei reveniri a cumparatorilor pe piata.

 

Intreaga analiza o gasiti in fisierul atasat.

Analiza_EURUSD_15_10_2010.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Pietele vor cauta noi raspunsuri in discursul lui Bernanke

 

Bursele americane au marcat o sedinta de corectii ieri, dupa ce valoarea saptamanala a cererilor pentru ajutor de somaj a inregistrat o crestere peste asteptari si problemele sectorului bancar legate de executarile silite au pus sub indoiala perspectivele sistemului bancar american.

 

Cel mai asteptat eveniment al zilei il va constitui discursul pe care Ben Bernanke il va sustine la sediul Rezervei Federale din Boston. Tema abordata este una extrem de importanta si de actuala pentru pietele financiare, “Obiectivele politicii monetare si instrumentele disponibile intr-o perioada cu inflatie scazuta”.

 

Intrucat minutele celei mai recente sedinte de politica monetara au marcat o oarecare schimbare de ton in directia unei noi runde de “quantitative easing” care ar putea fi initiata chiar la urmatoarea intalnire de pe 2-3 Noiembrie, interventia de astazi este un bun prilej pentru a afla mai multe detalii in privinta planurilor Rezervei Federale.

 

Intr-un articol al publicatiei Wall Street Journal sunt enumerate cateva dintre posibilele puncte pe care Bernanke le va urmari, pe care va invit sa le cititi descarcand fisierul atasat.

Rezumat_zilnic_15_Octombrie.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Discursul de vineri al presedintelui bancii federale americane nu a adus nimic concret in privinta planului de quantitative easing, ceea ce a dus la scaderea indicilor americani si respectiv la aprecierea monedei americane in fata celei europene. Tendinta de vineri a continuat si pe parcursul sesiunii asiatice de astazi, cotatia eur/usd atingand la deschdierea sesiunii europene nivelul de 1.3831.

 

In ceea ce priveste scenariul undelor Elliot, deoarece pretul a depasit pe parcursul zilei de vineri nivelul undei 3, vom reconsidera acesta analiza, mergand pe primul scenariu prezentat. Asadar, nivelul undei 1 se afla la valoarea 1.3032, unda 2 la 1.2954, unda 3 la 1.4028, respectiv unda de corectie 4 la valoarea 1.3775. Nivelul undei 5 reprezinta maximul atins pe parcursul sesiunii de vineri la valoarea 1.4156. Acest nivel corespunzator undei 5 este foarte apropiat de targetul precizat in analizele anterioare pentru acest scenariu in jurul nivelul 1.4149.

 

Un semnal de terminare a tendintei impulsive pe care ar fi trebuit sa-l avem in vedere in afara tintei pentru unda 5, a fost formatiunea de lumanari “shooting star” care s-a format in varful trendului ascendent.

 

Zona marcata pe graficul de astazi va putea reprezenta evolutia viitoare corectiva a scenariului Elliot prezentat. Cea mai mare probabilitate pentru valurile A-B-C o are formarea unei corectii in forma unui zig-zag, corectie care ar putea sa testeze maximul local format fara insa sa il depaseasca. O asemenea corectie va forma un “double top” care pe termen mediu va oferi un semnal de formarea a trendului descendent.

 

Intreaga analiza poate fi accesata descarcand fisierul atasat.

Analiza_EURUSD_18_10_2010.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Bernanke si Trichet dialogheaza la distanta

 

Cu ocazia discursului pe care l-a sustinut vineri, Presedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, a confirmat ca institutia pe care o conduce va demera o noua runda de “quantitative easing”, insa a pastrat in continuare “secretul” asupra ordinului de marime pe care relaxarea cantitativa o va avea.

 

Tonul discursului nu a adus informatii noi pietelor financiare, printre metodele amintite fiind punctate atat o noua runda de achizitii de active, cat si o detaliere a asteptarilor inflationiste pe care Rezerva Federala le are in vedere.

 

Cu o rata a inflatiei “prea mica” si un somaj “prea ridicat”, Bernanke a lansat totusi si o avertizare, anume ca “masurile neconventionale au costuri si limitari care trebuie avute in vedere atunci cand iei in calcul folosirea lor intr-o mai mica sau mai mare masura”.

 

Marcarile de profit s-au accentuat in debutul acestei saptamani, pe fondul declaratiilor facute peste weekend de catre Jean-Claude Trichet, care intr-un interviu acordat cotidianului italian “La Stampa” a contrazis afirmatiile facute cu cateva zile inainte de catre Axel Weber, Guvernatorul Bundesbank, care a precizat ca este momentul ca BCE sa se retraga din programele de achizitii de bonduri.

 

Momentul marcheaza o oarecare apropiere intre politicile monetare practicate de catre cele mai mari 2 zone economice la nivel mondial. Daca pana acum pietele s-au familiarizat cu ideea unei noi runde de “quantitative easing” in Statele Unite, toate semnele indicau o “normalizare” a actiunilor de politica monetara in zona euro.

 

Se pare ca si in cazul Bancii Centrale Europene, ca si in cazul Rezervei Federale, parerile sunt impartite in legatura cu traiectoria pe care politicile monetare ale celor 2 institutii se vor incadra pe termen scurt si mediu.

 

Cititi intregul raport descarcand fisierul atasat.

Rezumat_zilnic_18_Octombrie.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Inchiderea sesiunii asiatice de ieri si deschiderea pietei europene au determinat reluarea aprecierii monedei europene in fata dolarului american. Un semnal care ne-ar fi putut atrage atentia la reluarea tendintei de crestere ar fi fost formatiunea de lumanari de tip “hammer” formata la ora 11:00 ora Romaniei, pe un interval de o ora.

 

Sfarsitul sesiunii americane a adus aprecieri monedei locale in fata celei europene datorita in special inchiderii pozitiilor de cumparare deschise la inceputul sesiunii.

 

In graficul de astazi sunt prezentate 4 scenarii ce reprezinta undele A-B-C de corectie a scenariului valurilor lui Elliot. Scenariul cu probabilitatea cea mai mare de realizare este cel care prezinta o corectie de tipul ABC-X-ABC. Unda intermediara X poate fi una extinsa fiind posibila o situare a acesteia la nivelul maximului local (la valoarea undei 5) 1.4028. Celelalte 3 scenarii au ca target pentru unda C dupa cum urmeaza:... (restul in documentul atasat). =))

Analiza_EURUSD_19_10_2010.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Bursele americane isi continua ascensiunea catre maximele anului

 

Cele mai recente raportari financiare ale companiilor de pe Wall Street au surprins din nou pozitiv asteptarile. Astfel, indicele Dow Jones Industrial Average a castigat 81 de puncte, pana la un pret de inchidere de 11143, apropiindu-se astfel la mai putin de 100 de puncte de maximele anului, atinse in luna Aprilie.

 

Rezultatele peste asteptari raportate de catre Citigroup au ajutat sectorul bancar de pe Wall Street, care a fost unul dintre cei mai slabi performeri de pe bursele americane in ultima perioada. Actiunile Citi au incheiat sedinta cu o crestere de peste 5%, in timp ce si actiunile Bank of America sau J.P. Morgan au inregistrat cresteri sustinute.

 

In aceasta dimineata, minutele sedintei de politica monetara a Royal Bank of Australia din 5 Octombrie au semnalat iminenta unei noi cresteri a dobanzii de referinta pana la finalul acestui an. “Ca si luna trecuta, membrii au concluzionat ca rata dobanzii va creste la un moment dat daca economia va creste conform scenariului central al unei scaderi a utilizarii resurselor”.

 

In comunicatul emis se arata ca “decizia de a astepta inainte de a face o noua miscare de normalizare a fost luata ca urmare a unei perspective de cresteri a economiei australiene care se inscrie pe trendul vizat pe termen scurt, o incetinire a cresterii creditarii si o apreciere a monedei nationale care daca ar continua ar duce la o usoara depreciere a conditiilor financiare”.

 

Intregul raport il gasiti in pdful atasat.

Rezumat_zilnic_19_Octombrie.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Variatiile zilei de ieri, pe majoritatea perechilor valutare au depasit media ultimelor luni ca reactie la declaratiile si planurile bancilor centrale ale Statelor Unite si Japonia. Din punct de vedere tehnic, privind cotatia eur/usd, pretul a testat nivelul 1.3700, nereusind sa-l depaseasca, oferindu-i acestuia o importanta crescuta la urmatoarele testari.

 

Considerand analiza valurilor lui Elliot si a scenariilor prezentate in analiza anterioara, ziua de ieri a format o unda C simetrica cu unda A, cu targetul in jurul nivelului 1.3700. Chiar daca pretul a reusit sa strapunga acest nivel, pe un interval de tranzactionare de 4 ore, pretul a inchis peste 1.3700 semnal ca vanzatorii nu au suficienta forta sa continue trendul descendent si ca va urma o perioada de corectie in special prin inchiderea pozitiilor short deschise pe sesiunea europeana. Acest lucru a dus la aprecieri de peste 100 de pips in cadrul sesiunii asiatice. Tot in analiza de ieri am precizat ca exista o probabilitate mare ca pretul sa oscileze intr-o zona de range, marcata prin culoarea bleu pe graficul de astazi. De asemenea consider ca aceaste oscilatii vor fi sub forma unor zig-zag-uri, similare cu valurile ABC.

 

Pe graficul de astazi am identificat formarea unui “head & shoulder” cu un neck line oblic. De asemenea aceasta linie a gatului a fost depasita, pretul aflandu-se in acest moment intr-o unda corectiva pentru a testa aceasta linie. Daca pretul nu va putea depasi aceasta linie si isi va relua tendinta descendenta avem o probabilitate ridicata ca formatiunea de pret “head & shoulder” sa fie valida. Acest lucru implica potentiale tinte ale pretului la nivelurile 1.3690 in cazul cel mai pesimist (inaltimea umarului mic - tinta atinsa deja) si 1.3520 in cazul validarii 100% a figurii (inaltimea capului).

 

Intreaga analiza poate fi gasita in pdf-ul atasat.

Analiza_EURUSD_20_10_2010.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Banca Centrala a Chinei “arunca in aer” pietele financiare

 

Banca Centrala a Chinei a decis ieri ridicarea dobanzilor practicate atat la nivelul creditarii cat si la nivelul economisirii cu un sfert de punct procentual. Astfel, rata dobanzii pentru imprumuturile pe un an in yuani a ajuns la 5.56% de la 5.31%, in timp ce dobanda pentru depozite a fost modificata de la 2.25% la 2.5%.

 

Pietele financiare au reactionat “brutal” la aceasta decizie, investitorii preferand sa faca un pas inapoi in privinta optimismului despre care vorbeam pe parcursul saptamanii trecute, intr-o actiune care a evidentiat clar marcari de profituri si cresterea aversiunii fata de risc.

 

Decizia Chinei este prima modificare a ratei de dobanda din 2007 si vine doar cu o zi inainte de anuntarea unor date fundamentale extrem de importante. Maine dimineata va fi publicata valoarea PIB-ul chinez in cel de-al treilea trimestru al anului. In trimestrul al doilea cresterea economiei chineze a fost de 10.3%. Pe langa datele privind PIB-ul, maine vor fi publicate date privind inflatia la nivelul consumatorilor si productia industriala.

 

Este cea mai recenta miscare a oficialitatilor chineze in directia temperarii ritmului de crestere a economiei nationale, dupa marirea rezervelor obligatorii solicitate unor banci locale de top si introducerea obligativitatii platii unui avans de 30% pentru achizitiile de imobile.

 

Ultima modificare a dobanzilor a adus o apreciere de 6.5% a yuanului in fata dolarului american. Daca asa va fi cazul si de aceasta data, este posibil sa asistam la o temperare a criticilor indreptate catre oficialii chinezi. Sa fi constientizat China in sfarsit rolul tot mai important pe care il are in economia globala, sau este decizia de ieri doar o “eschiva” in fata “loviturilor” economiilor dezvoltate?

 

Cititi intregul raport in documentul atasat.

Rezumat_zilnic_20_Octombrie.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Analiza tehnica EURUSD H4

 

Ultimele doua zile au adus oscilatii puternice pe perechile valutare ce au in componenta dolarul american, ceea ce face ca aversiunea fata de risc a investitorilor sa creasca. Incertitudinea pe pietele financiare internationale contribuie si ea la variatii in ambele directii ale perechilor valutare.

 

In ceea ce priveste cotatia eur/usd, dupa ce a inceput saptamana cu aprecieri ale monedei americane, ziua de ieri a recuperat mai mult de 61.8% din intreaga unda de corectie, ceea ce e un prim semnal ca pretul se afla pe o noua unda de impuls. De asemenea nu excludem probabilitatea ca pretul sa se retraga pe termen scurt pana la nivelul de 50% a retragerii lui Fibonacci, considerata pe ultima unda de corectie (avand nivelul maxim la valoarea 1.4156, respectiv valoarea minima la 1.3698).

 

Conform analizei Elliot waves, deoarece pretul a depasit valoarea previzionata pentru unda intermediara “X”, reconsideram nivelul acesteia la valoarea 1.4100. Acest nivel reprezinta de altfel si o rezistenta importanta situandu-se in jurul liniei superioare a pitchfork-ului, fiind si un prag psihologic.

 

Daca pretul va atinge noi maxime locale atunci vom reconsidera unda de corectie prelungita si vom introduce ipoteza formarii unei noi unde de impuls pe scenariul 1-2-3-4-5.

 

Formatiunea de pret “head & shoulder” prezentata in analizele anterioare a fost validata partial, avand ca target valoarea inaltimii celui mai mic umar. Deoarece pretul a trecut peste linia gatului aceasta formatiune nu mai prezinta un potential semnal de atingere a tintei de validare in totalitate.

 

Intreaga analiza poate fi consultata in documentul atasat.

Analiza_EURUSD_21_10_2010.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Pe ce carti mizeaza China?

 

Decizia Bancii Chinei de a creste dobanzile pentru creditare si economisire cu un sfert de punct procentual nu numai ca au luat prin surprindere pietele financiare, ci au si iscat o discutie referitoare la motivele din spatele acestei decizii. Evident, si factorul timp intra in discutie, trebuind sa tinem cont ca decizia a fost luata cu o zi inainte de date fundamentale cruciale, care acum putem observa ca arata o usoara temperare a ritmului de crestere a economiei chineze (cea mai mica crestere din ultimele 4 trimestre), insa indica o presiune inflationista din ce in ce mai ridicata (cea mai mare valoarea din Noiembrie 2008). Pe langa aceasta, la sfarsitul acestei saptamani se desfasoara intalnirea G20, unde unul din “punctele de atractie” va fi recenta disputa iscata pe seama supraevaluarii sau a devalorizarii excesive a monedelor din economiile emergente, respectiv din economiile dezvoltate.

 

Privind situatia din perspectiva datelor anuntate in aceasta dimineata, decizia Bancii Chinei pare sa aiba logica. Oficialii chinezi incearca de la inceputul anului sa introduca noi “bariere” in calea cresterii puternice a proprietatilor imobiliare, fara prea mult succes insa. Mai mult, tinta de inflatie de 3% a Bancii Centrale a fost depasita de raportarile ultimelor 3 luni, si cu toate ca nu se poate afirma ca inflatia a scapat de sub control, dobanzile reale negative practicate in sistemul bancar chinez nu ajuta, ba chiar agraveaza o posibila bula speculativa a sectorului imobiliar.

 

Poate fi acesta inceputul unei inaspriri a politicii monetare in China? Daca privim tabloul de ansamblu, masurile prohibitive au inceput sa fie luate inca de la sfarsitul anului trecut. Pana acum insa s-a preferat varianta drenarii excesului de lichiditate din piata prin cresterea progresiva a rezervelor obligatorii pe care bancile trebuie sa le constituie. Decizia din aceasta saptamana poate da startul unei schimbari de abordare, existand deja voci in piata care indica noi cresteri de dobanzi pe parcursul anului viitor.

 

Posibile scenarii privind evolutia viitoare a yuanului si la cum va afecta aceasta decizie fluxul de capitaluri straine speculative China gasiti in documentul atasat.

Rezumat_zilnic_21_Octombrie.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest subiect...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.