Sari la conținut

Fata Morgana

Traders
  • Număr mesaje

    208
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    4

Orice postat de Fata Morgana

  1. Mulţumesc frumos! Cât pot de repede, doar că trebuie să fiu atentă ce scriu acolo, să nu aud la urmă că au pierdut oamenii bani din cauza bălăriilor mele. Şi o să păstrez câte un exemplar cu dedicaţie şi autograf şi pentru tine şi pentru alte cativa carora le sunt recunoscatoare (se stiu ei), chiar dacă persoanele respective cunosc deja ce explic eu în carte. BTW, am mai luat unele idei din posturile tale. Special thanks pentru ele. Si multumesc si pentru "doamna forexului romanesc". Tie si lui Lazypawn.Mai va pana sa fie adevarat, da' las' să aibă prietenii încă un subiect să ma tachineze.
  2. Majoritatea traderilor cu experienţă recomandă celor aflaţi la început cel puţin 2-3 luni pe demo,înainte de a se gândi măcar să investească proprii bani. Chiar dacă vei tranzacţiona bani virtuali, ar fi bine totuşi să ţii seama de nişte lucruri. Mai întâi, trebuie să stabileşti care e suma cu care vei porni primul cont real. Cu cât suma e mai mică, cu atât ai mai puţine alegeri. Pentru câteva sute $, cât intenţionezi să investeşti, brokerii care nu oferă conturi micro (micro-accounts) ies din discuţie, pentru că ai nevoie de un broker care să îţi permită să tranzacţionezi cu sume mici/tranzacţie (microloturi), altfel nu nici nu va putea fi vorba de risc management. Oanda şi Interbankfx sunt printre puţinele opţiuni pe care le ai, pentru suma asta. Oanda: - poţi deschide un cont cu 100, 121, 200, 300, cati $ vrei tu. Nu există sumă minimă. - poţi tranzacţiona cu orice sumă pe care ţi-o permite contul. Nu există loturi standard. - au un spread foarte bun. Spreadul, creşte la ştiri, dar dacă nu tranzacţionezi la ştiri, nu te afectează. - permit scalpingul - nu permit hedgingul, nu pe acelaşi cont, dar îţi poţi face două subconturi, unul pentru poziţii long, unul pentru poziţii short. (Nu recomand). - sunt reglementaţi - ai tot timpul suport on-line ce i se poate reproşa? - platforma este de tip Java, charturile destul de simpliste, - nu poţi pune indicatori custom (trebuie să plăteşti, dacă vrei să customizezi platforma) - nu oferă Trailling Stop - nu au timeframe de 4h, cum ofera majoritatea platformelor, au in schimb de 3h Te poti obişnui cu astea: platforma are şi părţi bune. Mie imi place modul în care poţi pune şi muta SL-urile şi TP-urile direct pe grafic. Mi-ar plăcea să pot face asta şi în Metatrader. Mă mai trezesc uneori că pun cate un ordin in Mt şi ma duc sa mut SL-ul direct pe chart, ca la Oanda. Interbankfx: - au o reputaţie bună - oferă microcont, microloturi - platforma este Metatrader, deci poţi pune orice indicatori custom doreşti. - poţi folosi trailling stop - au spread bun - si la ei variaza la stiri - permit hedging - asta nu e neaparat un lucru bun. Bine ar fi să îţi deschizi cont la ambii brokeri. In plus, cand îl deschizi, deschide tot cu aceaşi sumă. Aşa ai cea mai buna imagine despre cum ar fi variat contul tau real, dacă aţi fi tranzacţionat pe el.
  3. Fata Morgana

    FXCM

    Dupa cum vezi, nu mai e "de evitat" - cel putin numele threadului. Acum, in privinta povestii cu Refco, sunt multe pareri. Sunt traderi, printre care si Lazypawn, care sustin ca FXCM si Refco au avut, in realitate, aceasi conducere. Done. Sper ca, pe masura ce numarul celor care posteaza creste, sa avem de mai multe opinii, direct de la sursa.
  4. G/J e up, e adevarat, dar nici caderile, sute de pipsi in cateva zile, nu-s de dispretuit. Chiar tu spuneai ca ai profitat de "contraofensiva japoneza". Si inca unu' pentru ca scrie doar cand are ceva de spus. Mai bine 1 post la luna sau chiar mai rar, dar la obiect, decat 3 posturi pe zi, ca sa fie acolo...
  5. Fata Morgana

    123 sistem

    Îl testez de câteva zile şi merită toată atenţia. Dezarhivaţi arhiva. Citiţi cu atenţie pdf-ul. Copiaţi indicatorii în Metatrader/experts/indicators. Template-urile le copiaţi în Metatrader/templates. Să vă fie de folos! 123indicator.zip
  6. Fata Morgana

    Aiurea de tot

    Să luăm toate aspectele pe rând: am un cont demo la Metatrader. Metatrader-ul este o platformă de tranzacţionare, nu un broker. În concluzie, nu ai cum să ai un cont demo LA Metatrader, ci un cont demo la un broker care foloseşte Metatrader. Rollover or Premium In the spot Forex market trades settle in two business days. If a trader sells 10,000 euros on Tuesday, the seller must deliver 10,000 euros on Thursday unless the position is held open and rolled over to the next value date. Roll over involves exchanging the expiring position for a position expiring the following settlement date. The positions being exchanged are not valued at the same price. If a trader is long the currency bearing the higher interest rate, the position "being sold" is worth more than the position being acquired. The reverse is also true; if a trader is short the currency bearing the higher interest rate, the trader is acquiring a position worth more than the one "being sold". The amount of the difference varies based on the currency pair, the interest rate differential between the two currencies, and fluctuates day to day. At 5:00 PM each day, funds are subtracted from or added to accounts with open positions because of this automatic roll over. Wednesday 3 Day Roll On Wednesdays, the amount added or subtracted to an account as a result of rolling over a position is three times the usual amount. This "3-Day" rollover accounts for settlement of trades through the weekend period. When there are bank holidays in either settlement country the normal roll schedule does not apply. Nu e nimic "aiurea de tot" aici. Daca tranzacţia durează mai mult de o zi, brokerul iţi închide şi redeschide artificial poziţia => o "raportează" în ziua următoare, cu tot cu profit sau pierdere.
  7. Fata Morgana

    Aiurea de tot

    Ce inseamna "aveam cu totul altceva in cont"? Cum adica era alta?
  8. Fata Morgana

    Aiurea de tot

    Hmm... Ia vezi forex[/acronym]&btnG=C%C4%83utare+Google&meta="]aici
  9. Fata Morgana

    Aiurea de tot

    Daca singurul lucru pentru care eziti sa iti faci cont la Oanda este leverage-ul prea mic, eu zic sa te mai gandesti. Leverage-ul mare nu e neaparat un avantaj. E adevarat ca iti permite sa tranzactionezi sume mai mari, dar asta nu inseamna automat si castig mai mare. Poate insemna pierdere mai mare. Gandeste-te ca, practic, acum incepi tradingul. Cat si ce ai invatat pe demo conteaza, e adevarat. Dar acum incepi sa tranzactionezi cu bani adevarati. Sa castigi bani adevarati. Si, inevitabil, sa si pierzi. Si cum vei reactiona in aceste conditii, inca nu stii. Sa presupunem ca ai o strategie bine pusa la punct care, pe demo, s-a dovedit a fi profitabila. Dar orice strategie are si perioade rele, in care iese in pierdere. Spui ca vrei sa incepi cca. 300$. La un astfel de cont, ai nevoie neaparat de o un broker care iti permite sa tranzactionezi cu sume mici. Hai sa luam in calcul si cel mai rau scenariu posibil: la inceput, ai parte de o serie de semnale false. Pe masura ce contul tau se micsoreaza, ar trebui sa micsorezi suma tranzactionata. Si aici e extraordinara Oanda: iti permite cel mai bun control al riscului. Daca vrei sa risti 1$ pe tranzactie, poti. Sau 2$, 20$, cat vrei tu. In stadiul asta e important sa poti tranzactiona timp cat mai indelungat. Sfatul meu e sa incepi cu Oanda. Apoi, daca esti profitabil, poti sa cauti alt broker. Eventual sa iti faci un cont mai mare. Succes!
  10. Unul dintre provaiderii de semnale recomandati de prietenul meu este Black Swan Capital Cat despre sistemul folosit de mine... atat timp cat inca ii incalc regulile, deschizand si inchizand pozitii inainte de vreme (din lacomie, frica, nerabdare - nu conteaza motivul) pot sa spun ca inca nu folosesc nici unul.
  11. N-am folosit semnale, daca tot tranzactionez, vreau sa fie meritul meu cand castig... iar cand pierd, macar sa pierd pe mana mea... Stiu insa pe cineva care a folosit. Din ce mi-a povestit el, stiu ca cele mai bune servicii de acest gen sunt cele care ofera semnale de tipul "set and forget". Altfel, daca apelezi la un provider de semnale de genul instant, adica ai primit semnalul, trebuie sa si intri in tranzactie, risti sa pierzi taman semnalele castigatoare. Adica, per total, poti avea 10-20 de semnale si sa ratezi 3-4, dintre cele mai profitabile, si gata, s-a dus cu profitul. Deci cauta ceva care sa nu necesite prezenta ta non-stop langa calculator. Daca dau de prietenul cu pricina, il intreb si ce servicii folosea.
  12. Daca as fi respectat regulile astea, chiar si fara stop timid si mobil, altfel ar fi aratat tranzactiile mele acum. Aveam eu textele. Dar si mie imi pierea tot cheful sa mai scriu cand vedeam cum arata vamistul... Dar acum, gratie lui Stefan, suntem din nou on-line. Bun venit inapoi si spor si la scris si la pipsi!
  13. Si mie imi plac. Cel mai mult. Initial, incepusem sa le traduc - forumul e in romana, doar. Dar sunt lucruri care suna mai bine in engleza decat traduse si e pacat sa le stric(am). Asa ca am renuntat. Iar cand am dat copy si paste din documentul word, eram cam pe fuga si n-am verificat cat am selectat. Multumesc pentru completare.
  14. Contul meu pe Oanda stagneaza... As putea sa vin cu „tot e bine ca nu pierd” sau „la cat de putin am stat la calculator, era de asteptat” dar, adevarul e ca imi autosabotez tradingul. Intrari frumoase pe care le inchid inainte de vreme, tranzactii in minus pe care le las pana la SL... dupa tiparul „dare to lose, but not dare to win”. Explicatii? Eu zic ca tin de partea psihologica, prietenul meu cel cu punctele pe I spune ca tine de modul in care mi-am construit sistemul. Ca logic ar fi sa pornim de la o idee. De exemplu: „am observat ca un retracement dureaza in general z zile, sau se retrage pana la fibo 14.36854. atunci ce facem: desenam in permanenta un fibo, de la "baza" pana in varful trendului. tinem sl sub fibo sau sub minimul de acum z zile, care e mai aproape” Urmarim piata, vedem ce se intampla, retinem niste idei si apoi le punem in aplicare, nu invers, intai punem un indicator si apoi incercam sa il integram/explicam. Dintr-un anumit punct de vedere, modul asta de a crea un sistem, poate sa para un fel de „reinventare a roţii” – in definitiv sunt destule sisteme pe diverse forumuri din afara – unele testate cu succes de traderi cu ceva experienta... sint, dar daca nu le intelegem nu le aplicam bine, nu avem incredere in ele. Nu ati observat ce se intampla? Luam un sistem care merge, altii au profit cu el, e totul in regula. Care e primul lucru pe care il facem? Dupa prima pierdere incepem sa-l modificam, mai adaugam un filtru, mai scoatem ceva, dintr-un sistem facut sa mearga pe daily il transformam in M5. De ce? Pentru ca nu aem incredere in el. De ce? Pentru ca nu el al nostru, nu stim cum merge, sau daca stim nu avem incredere in ideea de la baza lui si nu avem nici rabdare sa o testam. Reinventam roata? Poate asa e. Poate doar o reproiectam, sau alegem cele mai bune roti pentru vehicolul nostru. Ce e mai bun, un cauciuc de F1? Un cauciuc de bicicleta? Depide de aplicatie, nu? Si am intrebat doar de cauciuc, dar mai e camera, janta.... Pe de alta parte, cu un sistem obtinut pornind de la o idee, testat, unul despre care stim cum functioneaza, ce are la baza, suntem mai siguri pe rezultatele obtinute. Ca sa acceleram putin procesul, initiem un thread privat la care accesul sa se faca pe baza de invitatie. In prima faza vine fiecare cu ideile si opiniile despre trading pe care le-a adunat pana acum, din experienta proprie sau din carti. Fiecare sa vina cu ceva de la el, fiecare sa-si spuna parerea, ce i se pare lui cel mai bun, ce ii merge lui cel mai bine, etc. asta din 2 motive: una, ca e folositor pentru etapele celelalte, 2 ca sa vedem ca e sincer si nu a venit doar ca sa “bage in traista”… ca are ceva de spus… sau macar ca poate pune intrebarile potrivite… nu doar aho ahooo, atunci ar putea avea acces la forumul privat. In a doua faza, selectam ideile care au cel mai bun potential. Incepem sa le testam, vedem daca intr-adevar sint bune, vedem pe ce pereche functioneaza cel mai bine, pe ce interval de timp, etc. O idee buna ar tebui sa fie buna pe toate tf, nu numai pe daily sau pe M1. Incercam sa facem un EA, il verificam, cineva testeaza pe anumite perechi, altcineva pe altele... Ar putea fi ceva util, sa se formeze cu adevarat o comunitate, sa se inchege un dialog… sa avem rezultate. I don’t know who wrote that, but the knew what he was talking about … They are as follows: 1. We accumulate information - buying books, going to seminars and researching. 2. We begin to trade with our 'new' knowledge. 3. We consistently 'donate' and then realise we may need more knowledge or information. 4. We accumulate more information. 5. We switch the commodities we are currently following. 6. We go back into the market and trade with our 'updated' knowledge. 7. We get 'beat up' again and begin to lose some of our confidence. Fear starts setting in. 8. We start to listen to 'outside news' and to other traders. 9. We go back into the market and continue to 'donate'. 10. We switch commodities again. 11. We search for more information. 12. We go back into the market and start to see a little progress. 13. We get 'over-confident' and the market humbles us. 14. We start to understand that trading successfully is going to take more time and more knowledge than we anticipated. MOST PEOPLE WILL GIVE UP AT THIS POINT, AS THEY REALISE WORK IS INVOLVED. 15. We get serious and start concentrating on learning a 'real' methodology. 16. We trade our methodology with some success, but realise that something is missing. 17. We begin to understand the need for having rules to apply our methodology. 18. We take a sabbatical from trading to develop and research our trading rules. 19. We start trading again, this time with rules and find some success, but over all we still hesitate when we execute. 20. We add, subtract and modify rules as we see a need to be more proficient with our rules. 21. We feel we are very close to crossing that threshold of successful trading. 22. We start to take responsibility for our trading results as we understand that our success is in us, not the methodology. 23. We continue to trade and become more proficient with our methodology and our rules. 24. As we trade we still have a tendency to violate our rules and our results are still erratic. 25. We know we are close. 26. We go back and research our rules. 27. We build the confidence in our rules and go back into the market and trade. 28. Our trading results are getting better, but we are still hesitating in executing our rules. 29. We now see the importance of following our rules as we see the results of our trades when we don't follow the rules. 30. We begin to see that our lack of success is within us (a lack of discipline in following the rules because of some kind of fear) and we begin to work on knowing ourselves better. 31. We continue to trade and the market teaches us more and more about ourselves.
  15. http://www.fxclub.com/contest/ At 4 EST on Sunday December 10th... Lose to Win: Round 2 - second chance Step-by-Step Registration Instructions 1. Complete the contest registration form. All fields are required. If you provide invalid information on the registration form, Forex Club may not guarantee receiving of the contest prize. After completing the registration click "OK" 2. Login information to the contest account will be sent to you via email. Please note that that username and password are case sensitive. Please do not forget your password. 3. If you have forgotten and can not find your login information please reregister. 4. Download newest version of Internet Dealing System, launch it and access using login which you have received. 5. Wait until the official start of the contest (December 10th at 4 pm EST). 6. Login at 4:01 pm EST on December 10th and start trading. 7. The first trader to lose all of their deposit will win $3,000 dollars (second – $2,000, third – $1,000). 8. The official result will be posted on our website www.fxclub.com on December 20th.
  16. Buun, concursul s-a incheiat... Eu am reusit sa pierd 3170 $. N-am folosit toate ordinele, e adevarat, dar suma pierduta e destul de impresionanta avand in vedere ca e peste 50% din cont...(63.4%) Si de aici incep daca-urile: "daca as fi tranzactionat invers, as fi castigat 3170$"... Daca... In orice caz - cel putin pentru mine - concursul a fost foarte instructiv.
  17. Fata Morgana

    Strategie FM

    O imagine face cat o mie de cuvinte. Pacat ca nu merge sa o inserez in cuprinsul postului. Acum, depinde si pe ce timeframe iti faci intrarile. Daca intri pe 1h sau 4h, intai arunci o privire pe daily. Daca pe daily, miscarea este up, atunci iei doar semnalele long. Daca miscarea este down, atunci iei doar semnalele short. De obicei, HA dau semnal mai devreme, schimbandu-si culoarea inainte de semanlul dat de Price Stop. Asta ar insemna mai multi pipsi pentru o miscare, daca semnalul este bun. Dar si mai multe SL-uri atinse, daca semnalul este fals. Pentru mai multa siguranta, HA si schimbarea culorii TLA le folosesc doar ca semnal de atentionare. Semnalul de initiere al tranzactiei e dat de Price Stop. Si nu atunci cand il deseneaza pe primul, ci dupa ce se formeaza urmatoarea lumanare. Un alt aspect, e dat de modul in care iti setezi SL-ul. O posibilitate este sa setezi SL-ul la nivelul punctului desenat de Price Stop. In acest caz, riscul ca SL sa fie atins, este mai mare. Sau, poti pune SL la nivelul indicat de PC. Bine ar fi sa testezi putin, inainte de a gasi cel mai convenabil mod pentru tine. Spor la pipsi.
  18. Deja avem o castigatoare: http://www.fxclub.com/lose_to_win/?p=1 Acum, tot ce mai are de facut e sa tranzactioneze invers.
  19. Multi rusi in concursul asta... Potentialul castigator mai are de pierdut doar 1048.55$. Eu mai am de pierdut 3180$. Ieri am ajuns prea tarziu acasa, asa ca doua ordine au ramas nefolosite. Destul de greu sa pierzi banii.
  20. Iar eu mi-am facut cont si am reusit deja sa pierd 500$. Si mai am un GPU/USD cu -150 (in concurs) si cu +155 (pe Oanda). Si ca sa fac lucrurile mai interesante, am si un USD/JPY short, adica am un ordin buy pe G/U, foarte de sus si un ordin short pe U/J la un pret foarte mic... In conditiile astea, ar trebui sa imi fie foarte greu sa nu pierd (adica sa nu castig - vorbind de concurs).
  21. 1. The contest “Lose to Win” is organized by Forex Club Financial Company. The contest starts on December 3rd, 2006 at 21:00 GMT (December 3rd 4:00 pm EST) and lasts until 21:00 GMT December 15th, 2006. 2. By registering for the contest you agree to abide by its rules. All fields in the registration form are required. Failure to provide valid information may prevent you from receiving a prize. 3. The minimum age for participation in the contest is 19 years old. 4. Individuals from the following countries are not allowed to participate in the contest: Balkan states, Burma, Cuba, Iran, Iraq, Liberia, Libya, North Korea, Sudan, Syria, and Zimbabwe. 5. Each participant in the contest (a person who has submitted a contest registration) will receive a contest trading account and password to access it. Each account will have $5,000 demo dollars deposited on it. This amount is not allowed for withdrawal. 6. First three participants to lose all of the deposit will become contest winners. 7. If none of the participants lose all of their deposits during the official duration of the contest, the winners are determined based on the lowest amount of the deposit. Trading Rules 8.1 Participants of the contest will be using special version of Internet Dealing System (IDSystem). Contest version of IDS allows trading with only 7 currency pairs and to use only two types of orders - TAKE-PROFIT and STOP-LOSS. It also excludes operation SWAP TOM NEXT and the maximum allowed leverage size is 20:1. 8.2 Initial virtual deposit will be $5,000 for each participant. 8.3 Only 100.000 lot size is available for trading. 8.4 Maximum total position for one currency is 100.000, therefore operations to increase/decrease or reverse your position is unavailable. 8.5 Maximum of 4 orders executions are permitted per day. Order execution is opening or closing a position. For example you can open two positions and close two positions or you can open four positions, but you won't be able to close them in the same day. You can open positions directly from market quotes or by placing a STOP ORDER. If any of your actions will result in exceeding the set limits for the amount of the transactions allowed per day, you will see a warning message: "Transaction Prohibited. Daily limit exceeded." 8.6 Warning! If an execution of an earlier placed order will cause you to exceed daily limit for number of executions, that order will be canceled. When you set your orders please consider this rule. 8.7 If you do not execute four trades per day, those trades which you did not execute will not roll over to the next day. Prizes and responsibilities of winners 9.1 First place prize is $3,000, second place prize is $2,000, and third place prize is $1,000. 9.2 Contest prizes will be deposited to trading accounts of winners opened at Forex Club Financial Company. 9.3 Winners of the contest are responsible for submitting all required documents to open trading accounts at Forex Club Financial Company within three days after the end of the contest. 9.4 Prizes are redeemable only by contest winners and no third-party withdrawals will be permitted. 9.5 Winners authorize Forex Club to post their trades on www.fxclub.com. 9.6 Winners agree to give interviews to contest organizers, which will then be published on www.fxclub.com. 10. If rules laid fourth in this document are violated Forex Club Financial Company reserves a right to annul the contest results. Other Conditions 11.1 The contest organizer reserves a right to change the terms and conditions of the contest if it deems such necessary. 11.2 Support service of Forex Club does not provide support services to the contest accounts.
  22. http://www.fxclub.com/contest/ Pacat ca am aflat cam tarziu... in ultima vreme am stat foarte putin la calculator... Castiga cel care pierde primul toti banii.
  23. Fata Morgana

    Strategie FM

    In principiu, da. Uneori insa, daca am intrat contra trendului, eu ies si atunci cand o miscare stagneaza prea mult timp, mai ales daca am atins un + semnificativ. Si, de obicei, inchid tranzactiile care sunt pe + vineri seara, nu le las peste weekend.
  24. Eu mai am o nedumerire: cum adica te-ai pacalit de cateva ori cu benzile Bollinger? Adica ai avut cateva tranzactii bazate/initiate pe BB care au atins SL-ul?
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.