Ma numesc tradelover si sunt un loser. Nu pentru ca am incheiat luna februarie cu o pierdere de 550 de parai. Pierderile sunt inevitabile, si oricum sunt pe plus de cand am inceput sa tranzactionez. Si pierderea care se incadreaza in marja de risc nu e pierdere, ci face parte din regulile jocului.

 

Sunt un loser pentru ca nu imi pot controla emotiile. Pentru ca tradingul e mai tare decat mine. Pentru ca odata demult am pierdut si am ramas un loser. Asta nu se schimba niciodata. Sunt un loser pentru ca fumez, ha ha, nu am avut niciodata probleme cu alcoolul, ca nu mi-a placut niciodata sa beau, decat foarte rar, la ocazii, cantitati mici. Nici cu fumatul nu am avut probleme, pot sa il las oricand. L-am lasat pana acum de vreo 500 de ori. De aia sunt un loser. Ca aici nici macar nu accept ca am o problema. Primul pas in rezolvarea unei probleme e sa admiti ca ai o problema. Atat timp cat nu admiti ca ai o problema, nu ai nimic de rezolvat. Pai daca nu ai nici o problema, ce sa rezolvi? Primul pas daca vrei sa scapi de o belea, e sa admiti ca ai o belea.

 

De aia sunt un looser. Dar am de gand sa ma schimb. Nu de maine, ci de acum. In primul rand nu mai pierd la forex, dincolo de pierderile "planificate" prin stop loss. "One day at a time!" Asa e deviza. In al doilea randma las de fumat. Prima parte, cu tradingul, pe azi am reusit. Azi nu am pierdut nimic. Pentru ca nu am jucat nimic, nu am avut timp . Dar partea a doua cu tigarile... ok, mai am cateva in pachet, le termin intai, pai cum sa ramana nefumate???!! Si apoi de maine... ei lasa, sa vedeti voi...

 

Stateam azi si uploadam filmuletzele de la Forex Club pe site-ul de FTP al lui ener. Si cum mergea greu si nu prea aveam ce face, am descoperit cartile uploadate de dudu-tux. Le-am luat si eu. Multi ma intreaba ce carti de forex sunt bune. Si trebuie sa le spun ca nu m-am omorat citind carti despre forex, pentru ca nu am, si pentru ca exista destula informatie pe web (gen investopedia). Si apoi, sunt un tip care invat repede pe pielea mea, si din greselile proprii. Poate sa ne spuna altu cate in luna si in stele, pana nu punem noi insine mana pe plita incinsa si nu ne frigem, nu bagam la tertacutza. Si ca tot le-am luat, cartile, zic, am deschis prima din lista. Alexander Elder - Trading For A Living. Si nu m-am putut opri pana nu am terminat primul capitol. 47 de pagini. Chestia cu Alcoolicii Anonimi m-a impresionat profund, si am de gand sa o traduc, mai departe, in acest tread. Adica voi incerca sa traduc primul capitol, atat pentru mine, sa imi intre bine in cap, cat si pentru cei care vor dori sa citeasca. Poate le deschid gustul sa o citeasca toata. Cu adevarat se merita. Am ajuns acasa de cateva ore si dupa o masa copioasa si un dush, am recitit primul capitol. Si o sa il mai recitesc de vreo 10 ori. Promit.

Disclaimer: Voi scrie separat, ca editorul asta ma omoara! Merge din ce in ce mai incet pe masura ce postul creste in lungime. Chiar nu se poate face nimic?

 

Voi pastra cuvintele englezesti semnificative care nu se pot traduce in romaneste, sau isi pierd semnificatia prin traducere. De exemplu "trader", tradus in romaneste prin "jucator" (la bursa), da senzatia ca forexul e un joc (de noroc), pune un semn de egal intre tranzactionare si gambling (alt cuvant care isi pierde semnificatia prin traducere in romaneste), adica te face sa crezi ca forex=barbut. Toata lumea stie ce e trader, stocks, futures, loser. Loser mai ales, e loser , un individ care pierde tot timpul, un ratat. Dar a atraduce loser prin ratat, e din nou o mare greseala. Cu tot respectul pentru limba romana, trader e trader, iar loser e loser

 

Daca cineva se gandeste sa publice o traducere romaneasca a cartii lui Elder, in ideea de a face profit din vanzarea editiei tiparite, il rog sa isi faca proprie lui traducere, si sa lase traducerea mea in pace, asa cum e ea, cu greselile de rigoare.

 

Pe de alta parte, distributia non-profit a acestei traduceri poate fi facuta la liber, fara plata nici unui drept de traducere, atat timp cat cara dupa ea si disclaimerul curent.

 

Va mai rog sa lasati treadul in pace si sa nu il faceti bucatzele, cel putin pana termin ce am de spus.

 

Astea fiind zise, sa purcedem. Bobinez cat pot in seara asta si maine pun primul calup.

Trading For A Living

Dr. Alexander Elder

 

Introducere

===========

 

1. TRADING - ULTIMA FRONTIERĂ

 

Poţi să fii liber. Poţi să trăieşti şi să munceşti oriunde în lume. Să nu depinzi de rutina zilnică şi să nu dai raportul nimănui.

Aceasta e viaţa unui trader de succes.

Mulţi aspiră la asta, dar foarte puţini reuşesc. Un amator se uită la ecranul cu cotaţiile valutare şi vede milioanele de dolari scânteind in faţa lui. Se întinde şi vrea sa le apuce pe toate. Şi pierde. Se întinde din nou – şi pierde mai mult. Traderii pierd pentru că jocul este greu, pentru că sunt ignoranţi şi pentru ca le lipseşte disciplina. Dacă oricare dintre acestea te caracterizează, atunci am scris această carte pentru tine.

 

(n.t. doar o incercare sa vad cum apar diacriticele, sa stiu daca le mai folosesc incontinuare sau nu)

Editat Septembrie 2, 201015 ani de tradelover

Cum am început să tranzacţionez

În vara lui 1976 am plecat de la New York spre California. Am aruncat câteva cărţi de psihiatrie (eram psihiatru rezident in primul an), ceva beletristică şi o copie a cărţii lui Engel, How to buy stocks, în portbagajul vechiului meu Dodge. Habar nu aveam pe atunci că o carte cu colţurile paginilor îndoite şi mâncate de vreme, împrumutată de la un prieten avocat, îmi va schimba in scurt timp cursul vieţii. Prietenul acesta, din pacate, nu prea avea mâini de aur. Ba chiar contrar – toate investiţiile pe care le atingea intrau imediat la apă. Dar asta e o altă poveste.

Am devorat cartea lui Engel în nenumaratele campinguri de-a lungul Americii, terminând-o pe o plajă din Pacific, în La Jolla. Nu ştiam nimic despre bursa de acţiuni, iar ideea de a face bani doar cu puterea minţii incepea să mă acapareze.

Am crescut in Uniunea Sovietică, în zilele când era, după cum o caracteriza un fost preşedinte al Statelor Unite, "imperiul diavolului". Uram sistemul sovietic şi voiam să plec de acolo, dar emigrarea era interzisă. Am intrat la colegiu la 16 ani şi am absolvit medicina la 22, mi-am completat perioada de rezidenţă şi am obţinut o slujbă ca medic pe un vas. Acum puteam să o şterg. Am abandonat nava sovietică în Abidjan, Coasta de Fildeş. Am fugit efectiv până la ambasada Statelor Unite, prin praful străzilor oraşului-port african, urmărit de foştii colegi de echipaj, care voiau sa mă prindă. Birocraţii de la ambasadă şi-au dat în petec, aproape abandonandu-mă în mâna ruşilor, dar am rezistat. M-au pus într-un adăpost şi apoi într-un avion spre New York. Am aterizat pe aeroportul Kennedy în februarie 1974, sosind din Africa, doar cu câteva haine de vară şi cu 25 de dolari în buzunar. Vorbeam ceva engleză, dar nu cunoşteam nici măcar un suflet în această ţară.

Nu aveam nici o idee ce înseamnă stocks, bonds, futures sau options şi uneori mă apuca frica doar uitându-mă la bancnotele verzi din portofel. În fosta mea ţară, pentru o mână de dolari puteai lesne să îţi "cumperi un voiaj" de trei ani în Siberia.

Cartea How to Buy Stocks mi-a deschis înaintea ochilor o lume total nouă pentru mine. Întors la New York, am cumpărat primele mele acţiuni, la compania KinderCare. De atunci încoace am studiat cu aviditate toate pieţele şi am investit în acţiuni, options, iar acum din ce în ce mai mult futures.

Cariera mea profesională a mers pe o cale separată. Mi-am luat rezidenţiatul în psihiatrie la un spital universitar important, am studiat la New York Psychoanalytic Institute şi am lucrat ca editor la cea mai răspândită revistă de psihiatrie din Statele Unite. Acum mă ocup cu tradingul şi merg la cabinetul meu particular de psihiatrie, peste drum de Carnegie Hall doar în câteva după-amieze, săptămânal, după închiderea pieţei. Îmi iubesc meseria mea de psihiatru, dar petrec cel mai mult timp la bursă.

Evoluţia mea ca trader a fost un drum lung. Cu suişuri pe vârfuri foarte înalte şi cu căderi dureroase. Dar am mers mereu înainte – ori poate în cercuri. De multe ori m-am dat cu capul de pereţi şi mi-am tăvălit contul prin ţărână. De fiecare dată m-am întors la job-ul de la spital, am tras linie, am citit, am reflectat, am făcut din ce în ce mai multe teste şi am luat tradingul de la început.

Tranzacţiile mele au început să se îmbunătăţească, dar gheaţa s-a spart cu adevărat atunci când am realizat că cheia succesului stătea în capul meu, şi nu în computerul cu care tranzacţionam. Psihiatria m-a ajutat să văd, mi-a dat o viziune in interiorul tradingului, viziune pe care am de gand să v-o împărtăşesc şi voua.

 

Vrei cu adevărat să reuşeşti?

 

De 17 ani am un prieten a carui soţie e grasă. O femeie eleganta, care ţine cură de slăbire de când o ştiu. Spune că vrea să slăbească, de aceea nu mănâncă dulciuri sau cartofi de faţă cu altcineva. Dar când intru la ea în bucătărie, de cele mai multe ori o gasesc cu o furculiţă mare în mână, atacând o porţie de mâncare. Deşi zice că vrea să facă siluetă, a rămas la fel de grasă in ziua de azi ca atunci când am cunoscut-o. De ce?

Plăcerea pe termen scurt pe care i-o oferă mâncarea, este pentru ea mult mai puternică decât placerea amânată şi beneficiile pentru sănătate pe care ar putea să i le ofere scaderea în greutate.

 

(n.t. CITITI BINE, cu atentie, de mai multe ori, paragraful de mai sus. Şi gândiţi-vă la asta atunci când tranzacţionaţi cu leverage şi vreţi sa riscaţi mai mult de 2% din cont, în ideea obţinerii unui profit – placere de scurtă durată – cât mai mare şi cât mai rapid... NIMIC din cartea asta nu e scris la întâmplare, nici măcar introducerea! Până şi povestea lui cu Uniunea Sovietic, prima dată m-am întrebat ce rost are, am zis ca e de umplutură. Apoi, continuând să citesc, am început să realizez că nimic nu e scris de umplutură. Fiecare cuvânt e gândit şi are un substrat. Chiar dacă unii nu îl înţeleg acum, îl vor înţelege mai târziu... Eu sper pentru ei, să nu fie prea tîrziu!)

 

Oamenilor le place să se auto-fraierească şi să joace jocuri cu ei înşişi. Le place să alerge de unul singur şi să iasă pe locul al doilea. A minţi pe altul este cum nu se poate mai rău, dar a te minţi de unul singur, este fără speranţă. Librăriile sunt pline de cărţi bune despre dietă, dar lumea este plină de supraponderali.

Această carte vă va învăţa cum să analizaţi piaţa, cum să tranzacţionaţi şi cum să vă educaţi propria minte. Eu vă pot arăta cunoştinţele necesare. Motivaţia însă, trebuie sa fie a voastră.

Editat Septembrie 2, 201015 ani de tradelover

2. CHEIA ESTE PSIHOLOGIA

 

Poate tranzacţionati bazându-vă pe factori fundamentali, sau pe analiză tehnică. Poate tranzacţionaţi în funcţie de tendinţele economice şi politice. Poate aveţi o sursă de informaţii "din interior", ori poate vă lăsaţi direcţionaţi doar de speranţă.

Vă amintiţi cum v-aţi simţit ultima dată când aţi plasat un ordin? Eraţi nerăbdător să intraţi in horă ori ingrijorat că veţi putea pierde? V-aţi gândit mult înainte de a pune mâna pe telefon? (n.t. înainte de a da click? Cartea este scrisă pe vremea când tradingul se făcea în mare majoritate prin telefon). Când aţi închis tranzacţia, aţi sărit în sus de bucurie ori v-aţi simţit umilit? Sentimentele miilor de traderi se adună în valuri uriaşe care mişcă pieţele.

 

Coborîţi din roller coaster

 

Majoritatea traderilor petrec cea mai mare parte a timpului căutând oportunităţi favorabile de tranzacţiont. Odată ce au iniţiat o tranzacţie, îşi pierd controlul, şi ori se strâmbă de durere ori radiază de plăcere. Ei tocmai s-au urcat la bordul unui carusel emoţional şi au ratat cea mai importantă parte a jocului: managementul propriilor emoţii. Inabilitatea, stângăcia lor în a se controla pe sine insuşi atrage după ea inabilitate, neîndemânare în controlul propriului cont. Un management prost al propriei personalităţi înseamnă automat un management prost al propriului cont.

Dacă mintea nu vă este pe aceeaşi lungime de undă cu piaţa, ori dacă ignoraţi schimbări minore în psihologia masei traderilor care participa la joc, atunci nu aveţi nici o şansă sa faceţi vreun ban din trading. Toţi traderii profesionişti cunosc importanţa enormă pe care o are psihologia în trading. Toţi amatorii ignora această importanţă şi sfârşesc prin a pierde.

Prieteni şi clienţi care ştiu că sunt psihiatru mă întreabă adesea dacă acest fapt mă ajută ca trader. Psihiatria si tradingul au un principiu important în comun. Amândouă se axează pe realitate, amandouă văd lumea aşa cum este ea. Pentru a trăi o viaţă sănătoasă, trebuie să trăieşti cu ochii deschişi. Pentru a fi un bun trader, trebuie să tranzacţionezi cu ochii deschişi, să recunoşti trendul şi întoarcerile şi să nu îţi pierzi timpul cu regrete inutile şi iluzii optimiste.

 

Un joc pentru bărbaţi?

 

Arhivele caselor de brokeraj arată că cei mai mulţi traderi sunt bărbaţi. Fişele de la firma mea, Financial Trading Seminars, Inc., confirmă că aproximativ 95% din traderi sunt bărbaţi. Din acest motiv, de-a lungul acestei cărţi voi folosi pronumele masculin ("el") in anecdotele, exemplele şi pildele care vor urma. Desigur, fără lipsa de respect faţă de mulţi traderi de succes de genul feminin.

Procentul femeilor este mult mai ridicat printre traderii instituţionali, la bănci, firme de brokeraj, etc. În experienţa mea, totuşi, cele câteva femei care se implică in trading reuşesc mult mai des ca bărbaţii. O femeie are nevoie de foarte multă determinare, pentru a plonja în această mare de bărbaţi.

Tradingul este similar unor sporturi cu grad ridicat de risc, ca alpinismul sau scufundările. Aceste sporturi de asemenea atrag cu precădere bărbaţi.

Bărbaţii sunt mult mai tentaţi să rişte şi să braveze.[.......]. Mai puţin de 1% dintre paraşutiştii de performanţă sunt femei. Aceste sporturi produc o plăcere intensă, dar au şi un grad foarte ridicat de risc. [....]. Un atlet care doreşte să practice sporturi riscante trebuie să urmeze şi nişte reguli de protecţie. Când reduci riscurile, probabil că plăcerea nu mai este aceeasi, dar ai în schimb un sentiment de siguranţă şi control. (n.t. cam multa vorbarie aici cu sporturile astea si diferiti savanţi care dau exemple, am mai scos, eu as fi zis simplu că femeia are un instinct de condervare mai pronunţat, derivat probabil din instinctul matern, mama trebuie să supravieţuiască ca să îşi poate creşte puii, iar instinctul de conservare este foarte bun in trading. Cât despre chestia cu plăcere scăzută dar siguranţa mai mare şi control, aş fi dat pur şi simplu ca exemplu... prezervativul, hahaha, ce obsedaţi sunt bărbaţii ăştia).

 

Singura cale de a avea succes în trading este de a trata tradingul ca pe un serios exerciţiu intelectual. Tradingul emoţional este fatal. Pentru a ajuta succesul, este neapărat necesar un money management foarte defensiv. Un trader bun îşi urmăreşte/verifică propriul capital la fel de atent cum un scufundător îşi urmăreşte/verifică butelia de aer.

 

Cum este organizată această carte

 

Succesul în trading stă pe trei picioare: a) psihologia, B) analiza pieţei şi sistemul de tranzacţionare, c) managementul banilor. Această carte vă va ajuta să le exploraţi pe toate trei.

Primul capitol al cărţii este o abordare cu totul nouă a managementului emoţional, care va încerca să vă înveţe să vă stăpâniţi emoţiile ca trader. Am descoperit această metodă, practicând psihiatria. M-a ajutat enorm ca trader şi sper să vă fie de asemenea de ajutor.

Capitolul al doilea descrie psihologia "de turmă" a maselor de traderi de pe piaţă. Comportamentul maselor este mai primitiv chiar decât comportamentul individual. Dacă înţelegeţi cum se comportă turmele, atunci puteţi profita din schimbarea direcţiilor în care acestea migrează, din schimbarea dispozitiei lor emotionale şi puteţi evita să fiti prinşi in iureşul turmei.

Capitolul al treilea al cărţii arată cum pot fi folosite graficele pentru a descoperi comportamentul turmei. Analiza tehnică clasică este de fapt psihologie aplicată, la fel ca în sondajele de opinie.

Al patrulea capitol ne învaţă metode moderne de folosire a analizei tehnice computerizate. Indicatorii ne ajută să privim mai adânc decât cu analiza tehnică clasică, în interiorul psihologiei maselor. Indicatorii care urmăresc trendul ne ajută să identificăm acest trend, pe când oscilatorii ne arată când trendul este gata să se schimbe.

Volumele tranzacţiilor de asemenea reflectă comportamentul de turmă. Al cincilea capitol este centrat în jurul lor, precum şi în jurul timpului care se scurge inevitabil odata cu variaţiile pieţei. Turmele tind să aibă reacţii scurte şi un trader care leagă schimbările de curs de perioadele de timp în care acestea se produc va câştiga un considerabil avantaj.

Al şaselea capitol se concentrează pe cele mai bune tehnici de analiză a pieţei (n.t. este vorba de piata de actiuni, stocks, shares, dar poate fi folosit cu succes de traderii de pe orice piaţă, inclusiv forex).

Indicatori care măsoară "sentimentul", increderea investitorilor şi traderilor relativ la piaţă si la evoluţia ei viitoare sunt discutaţi in capitolul al şaptelea. Turmele se deplasează în anumite direcţii şi uneori se merită să ne alăturăm lor, ca mijlocul cel mai sigur de a ajunge la destinaţie. Turma oferă protecţie pe parcursul deplasării. Indicatorii care măsoară "sentimentele" turmei ne arată când este timpul să abandonăm turma, înainte de a fi prinşi în mijlocul ei la următoarea întoarcere din drum.

Capitolul al optulea prezintă doi indicatori inventaţi de autor. Elder-ray (razele lui Elder) este un indicator bazat pe variaţia preţului, care măsoară forţa urşilor şi a taurilor dincolo de ceea ce se vede la suprafaţa pieţei. Force Index este un al doilea indicator, care măsoară atât preţurile cât şi volumele şi arată când grupul dominant devine mai puternic sau mai slab.

Al nouălea capitol prezintă mai multe planuri şi sisteme de tranzacţionare. Triple Screen Trading system este metoda mea proprie şi preferată. L-am folosit mulţi ani. Acesta, precum şi alte sisteme, arată cum se pot selecta puncte de intrare şi puncte de închidere a unei tranzacţii.

Al zecelea si ultimul capitol este orientat pe money management. Acest aspect esenţial al tradingului cu succes este neglijat de cei mai mulţi dintre amatori. Poţi să ai un plan de tranzacţionare strălucitor, dar dacă managementul banilor din cont este defectuos, atunci un şir scurt de tranzacţii defavorabile va distruge fară discuţii acel cont. Tranzacţionarea fără money management este ca încercarea de a traversa un deşert cu picioarele goale.

Probabil că veţi petrece multe ore citind această carte. Când găsiţi idei care vi se par valoroase, testaţi-le prin prisma singurului filtru care contează: experienţa proprie. Puteţi face ca această ştiinţă să devină propria voastra ştiinţă într-un singur fel: luând-o la întrebări.

3. ŞANSELE SUNT ÎMPOTRIVA TA !

 

De ce cei mai mulţi traderi pierd şi apoi dispar de pe piaţă? Tradingul emoţional si tradingul "pe negândite" sunt două dintre motive, dar mai este şi un al treilea: piaţa este de fapt "masluită" în aşa fel încat cei mai mulţi traderi să piardă banii.

 

Este o industrie care ucide traderul prin comisioane şi slippage. Cei mai mulţi amatori nu pot să creadă aşa ceva, la fel cum ţăranii medievali nu puteau crede ca nişte microbi invizibili ii pot ucide. Dacă ignoraţi slippageul şi tranzacţionaţi la un broker care percepe comisioane ridicate (n.t. cartea e scrisa mai demult şi nu pt forex, precum am mai zis, în forex comisioanele ridicate înseamna nimic altceva decât spread mare), atunci acţionaţi şi vă comportaţi exact ca tăranul medieval care bea apă din haznaua comunală în timp ce în sat este epidemie de holeră.

 

Comisioanele se plătesc la intrarea/ieşirea din orice tranzacţie. Slippage-ul este diferenţa între preţul la care aţi plasat ordinul şi preţul la care aţi cumparat/vândut în realitate. Când plasaţi un limit order (n.t. respectiv stop order), el va fi activat la preţul specificat (n.t. diferit de preţul pieţei, pentru că brokerul sa aiba timp să îşi facă setup-ul), sau nu va fi activat niciodată. Când însă vă simţiţi nerăbdător să intraţi în horă şi plasaţi un order la preţul pieţei, există o perioadă scurtă de timp între momentul plasării ordinului şi momentul intrării lui in joc (n.t. dictată de conexiune, de viteza serverului, de nebulozitatea de moment a pieţei), timp în care piaţa poate varia şi ordinul este activat la un preţ mai puţin bun decât preţul la care a fost plasat. "Caracatiţa" financiară (=trading industry) reuşeşte să subtilizeze de pe masa de joc cantităţi uriaşe de bani. Case de schimb, regulatori, brokeri, consultanţi, bănci, trăiesc de pe urma acestui "joc", în timp ce generaţii şi generaţii de traderi sunt curăţaţi de bani şi daţi afară pe uşa din dos. (n.t. huh?? Nu am citit niciodata Elder, dar fragmentele dinainte parca au copiat din posturile mele! Când spuneam că forexul e un "Caritas" uriaş, care pentru a supravieţui are nevoie mereu de fraieri noi care să intre în joc... Remember big shark theory?). Caracatiţa are nevoie continuu de carne proaspătă, la fel cum constructorii din antichitate, la construirea piramidelor din Egipt, au avut nevoie continuu de un număr din ce în ce mai mare de sclavi. Loserii aduc BANI pe piaţă, care sunt necesari pentru prosperitatea industriei tradingului.

 

Un joc cu sumă negativă

 

Brokerii, casele de schimb, consultanţii financiari etc, derulează ample campanii de publicitate pentru a atrage din ce în ce mai mulţi loseri pe piaţă. Ei spun ca tradingul este un joc cu sumă nulă. (n.t. un joc în care se pierde tot atât cât se câştigă, unii câştigă doar pe seama faptului că alţii pierd). Tactica lor se bazează pe faptul că cei mai mulţi oameni se consideră mai deştepţi decât media populaţiei şi de aceea vor intra în joc aşteptându-se să iasă în câştig dintr-un joc cu sumă nulă. Dacă eu zic că dolarul creşte 100 de puncte şi tu zici că scade 100 de puncte şi pariem pe 10 dolari, unul dintre noi va colecta 10 dolari, iar celălalt va pierde 10 dolari. Cel care e mai deştept dintre noi doi va ieşi în câştig după un milion de pariuri, ori după o perioadă destul de lungă de timp.

 

Oamenii înghit propaganda caracatiţei despre jocul cu suma nulă, muşcând din momeală şi deschizând conturi pentru tranzacţionat. Ei nu realizează că tradingul este un joc cu sumă negativă. Cei care câştigă primesc mult mai puţini bani decât au pierdut cei care au pierdut. Pentru că "caracatiţa" subtilizează banii de pe masa de joc.

De exemplu ruleta de la cazinou este un joc cu sumă negativă întrucât cazinoul "mătură" intre 3 şi 6 procente din tot ce se pune pe masă. Asta face ca ruleta să fie un joc imposibil de câştigat pentru o perioadă lungă de timp. Tu şi eu ne putem angaja într-un joc cu suma negativă daca facem acelaşi pariu de 10 dolari de mai sus, dar tranzacţionăm printr-un broker care ne ia la fiecare un comision de 3 dolari pentru buna desfăşurare a ostilităţilor (n.t. el este cel care ţine banii şi are grijă să ii dea câştigătorului la sfârşit, pentru că oamenii au prostul obicei ca după ce au pierdut un pariu, sa uite ca au pus acel pariu, ori să spună că au glumit , şi pentru asta percepe comision). Când totul s-a terminat, cel care a pierdut este în pierdere cu 13 dolari, iar cel care a câştigat va primi doar 7 dolari, în timp ce cei doi brokeri (al meu şi al tău) râd cu gura până la urechi în drum spre bancă.

 

Comisioanele si slippage-ul sunt pentru traderi ceea ce moartea şi taxele sunt pentru noi toţi. Ele fac viaţa mai sumbră şi în ultimă instanţă ne conduc spre final. Orice trader trebuie să sponsorizeze brokerul şi toată caracatiţa financiară, înainte de a aduna măcar o leţcaie. Ca să spunem lucrurilor pe nume, "mai deştept decât media" nu este suficient. Trebuie să fii cu şi cu capul şi cu umerii mai sus decât turma, ca să poţi ieşi câştigător intr-un joc cu sumă negativă.

Comisioane

 

(n.t. in forex singurele comisioane care se platesc sunt acelea legate de spread, cauza pentru care am fost tentat la inceput să sar peste traducerea acestui paragraf. Totuşi, daca faceti abstracţie de numerele mari vehiculate aici, şi dacă inlocuiţi "comision" cu "spread" in tot textul, povestea se potriveşte perfect ŞI la forex. Vedeţi în acest sens şi postul meu legat de spread, de la treadul de strategii, unde explicam acelaşi lucru fară să fi citit Elder, şi în plus acolo calculele sunt făcute pentru forex)

 

Vă puteţi aştepta să plătiţi un mic comision undeva între 12 şi 100 de dolari pentru fiecare contract pe care îl tranzacţionaţi. Traderii mari care tranzacţionează direct cu bancile ori cu market makerii platesc mai puţin; traderii mici care tranzacţionează prin brokeri care oferă diferite facilităţi (n.t. spreaduri fixe, loturi mici, full time support) vor plăti mai mult. Amatorii ignoră aceste comisioane (=spread) când tranzacţionează. Brokerii declară sus şi tare că taxele sunt neglijabile în comparaţie cu valoarea contractelor desfăşurate.

 

Pentru a înţelege rolul comisioanelor, trebuie să le comparăm cu marja, şi NU cu valoarea contractului (n.t. ATENTIE! precum ziceam şi în alt post, unde vorbeam de trading şi de cumpărarea unei maşini scumpe în rate, tranzacţionarea unui lot de 10000 de EUR/USD de exemplu, trebuie privită ca o investiţie de 10 mii de dolari!!!, iar NU ca una de 100 de dolari puşi ca margine! Deci să nu încurcăm pisicile, aici se vorbeşte de altceva!). De exemplu, plătiţi 30 de dolari pentru a tranzacţiona un lot de porumb (5000 de dubli de porumb, in engleză bushels, un fel de butoi cu care se măsoara cerealele, care valorează în total aproximativ 10000 de dolari). Un broker o să vă spună că cei 30 de dolari sunt un mizilic, mai puţin de un procent din valoarea contractului. În realitate, aţi făcut un depozit de 600 de dolari care vă permite să tranzacţionaţi un lot de porumb. Un comision de 30 de dolari reprezintă 5 la sută din margine. Asta înseamnă că trebuie să scoateţi un profit de 5 la sută din capitalul investit în tranzacţie, doar pentru a nu ieşi în pierdere (dor pentru breakeven). Dacă tranzacţionaţi porumb de 4 ori pe an, va trebui să obţineţi un profit anual de 20 la suta !!!! doar pentru a nu pierde bani. Foarte puţini traderi reuşesc să facă asta. Mulţi manageri de fonduri şi-ar da un canin pentru un profit anual de 20 la suta! Un comision "neglijabil" nu este un mizilic - este o barieră majoră în calea succesului!

 

Mulţi amatori generează profituri de 50 la sută sau chiar mai mult în comparaţie cu marimea contului lor doar pentru a plăti comisioanele de-a lungul unui an - dacă reuşesc să supravieţuiască atât de multă vreme! (n.t. vedeti postul meu în care explicam de ce singurii traderi de succes sunt aceia care tranzacţionează pe termen lung, şi de ce scalperii sau intraday-traderii sunt condamnaţi la pieire. Deşi normal pentru piaţa de acţiuni, procentul de 50 la sută pare imens în forex, unde singurele comisioane sunt spreadurile de 2-3 pipşi, dar aceşti 2-3 pipşi calculaţi la scalping, mii de tranzacţii anual, se adună în procente imense! Cunosc personal scalperi care au reuşit să se menţină pe piaţă luni de zile şi până la urma au sucombat, după mii de tranzacţii, in care au platit brokerului, per total, de peste 5-10 ori valoarea contului cu care au început. Adică profit de 500 până la 1000 la sută! Eu am fost unul dintre aceşti "intraday" traderi în perioada mea de început, când visam la "minusculul" si "total realizabilul" profit de 1 la sută pe zi, care m-ar fi făcut milionar in 4-5 ani fără prea mult efort... câţiva pipşi pe zi, hai măi, că nu e aşa greu, ce naiba? Se poate! Noroc că m-am oprit la timp!).

 

Chiar şi comisioanele reduse pot ridica o barieră în calea tradingului de succes. Am auzit brokerii chicotind în timp ce bârfeau clienţii care se dădeau cu capul de pereţi doar ca să reuşească să stea pe zero la profit.

 

Căutaţi comisioanele cele mai scăzute. Nu vă fie ruşine să vă tocmiţi pentru rate mai coborîte. Am auzit mulţi brokeri care se plângeau că nu au clienţi destui, dar nu am auzit niciodată un client care să se plângă că nu există destui brokeri dintre care să alegi. Spuneţi-i brokerului vostru că este în intreresul lui să vă perceapă un comision mai mic, pentru că în acest fel veţi supravieţui mai mult pe piaţă şi veţi putea să îi fiţi client fidel mai multă vreme. Proiectaţi şi dezvoltaţi un sistem de tranzacţionare care să tranzacţioneze cât mai rar! (n.t. şi mai sigur, semnale cât mai rare dar cât mai "ducumentate", loturi cât mai mici, care să vă permită să puneţi SL şi TP cât mai largi, în felul acesta staţi pe o tranzacţie cât mai mult timp, în plus micile fluctuaţii ale pieţei nu vă vor arunca afară cu stopurile atinse pe fiecare meandră a cursului)

Slippage

 

Slippage-ul este acela care "muşcă" câte o bucată din contul vostru de fiecare dată când intraţi într-o, sau ieşiţi dintr-o tranzacţie. O bucată minusculă, ca un piranha, sau o bucată mai mare, ca un rechin. Slippage înseamnă să pui ordinul de tranzacţionare la un preţ şi să îţi fie activat la un preţ diferit, mai târziu. Este la fel cu a plăti 30 de cenţi pentru un măr la magazin, deşi preţul afişat este 29 de cenţi (n.t. foarte la modă şi la noi în Ro, sub forma "nu am rest să vă dau, îmi pare rău.." ).

 

Există trei feluri de slippage: (1)comun (ordinar), (2)bazat pe volatilitate şi (3)criminal. Slippage-ul comun este datorat spreadului, diferenţei între preţul de vânzare şi cel de cumpărare, diferentei de timp între plasarea ordinului şi execuţia lui efectivă. Băncile şi market makerii menţin două preţuri diferite - bid şi ask. De exemplu, brokerul vă oferă o cotaţie de 390.45 pentru un lot de acţiuni la S&P500 pe luna iunie. Dacă veţi cumpăra un contract, veţi plăti cel puţin 390.50 pentru un pachet de acţiuni. Dacă doriţi să vindeţi la preţul pieţei, veţi primi doar 390.40 sau mai puţin. Întrucât fiecare punct valorează 5 dolari, spreadul de 10 puncte intre preţul de vânzare al brokerului (ask, la care traderii pot cumpăra) şi preţul lui de cumpărare (bid, la care traderii pot vinde) va tranfera 50 de dolari din buzunarul traderului în buzunarul brokerului. Brokerul vă taxează pentru privilegiul pe care vi-l oferă de a intra într-o şi ieşi dintr-o tranzacţie.

 

Spreadul dintre ask şi bid este legal. Fiecare vrea să cumpere la un preţ mai mic şi să vândă la un preţ mai mare, şi este metoda legală prin cate market makerii fac profit. Spreadul tinde să devina mai mic pe pieţele cu lichiditate mare (unde există multă cerere şi ofertă, competiţie, concurenţă) şi tinde să se lărgească pe pieţele care sunt mai puţin/mai rar tranzacţionate, cum ar fi sucul de portocale sau cacao. (n.t. exemplul este ales perfect, deşi nu se dă nici o explicaţie, autorul reuşeşte să sugereze exact de ce crossurile valutare se numesc la noi în forex "perechi exotice". Precum spuneam, totul este bine gândit şi cu substrat în cartea asta). Casele de schimb valutar declară că spreadul este "taxa" pe care trebuie să o plătiţi pentru lichiditatea existentă pe piaţă, pentru a fi posibilă tranzacţionarea oricărui produs. Tradingul electronic este o soluţie promiţătoare pentru eliminarea în următorii ani a slippage-ului de acest fel (n.t. în ziua de azi deja vedem chestia asta, spreaduri din ce în ce mai mici, slippage cât mai apropiat de zero, practic zero pe loturi mici la cei mai mulţi brokeri de forex, asta e doar datorită lichidităţii mari şi a tradingului automatizat. Atentie, trading automatizat nu se referă la un trader care tranzacţionează acasă folosind un EA, ci la partea automată a tradingului existentă de partea brokerului: servere rapide, cotaţii automate şi instantanee, care elimină trading desk-ul, elimină factorul uman care e lent şi costisitor, elimină operatorii de la tradingul prin telefon, etc).

 

Slippage-ul creşte odată cu volatilitatea pieţei. Floor-traderii (n.t. traderii care tranzacţionează de partea brokerului) pot să obţină câştiguri mai mari (n.t. observaţi ca nu am zis "profit") într-un timp mai scurt dacă piaţa se mişcă mult şi repede. Când piaţa o ia la fugă, slippage-ul creşte până în tavan. Când S&P cade ca un bolovan, puteţi fi "loviţi" cu slippage de 20 sau 30 de puncte şi uneori chiar cu 100 de puncte sau mai mult (n.t. personal am văzut slippage de 500 de puncte la FXCM la USD/JPY imediat după discursul lui Bernake de la sfârşitul anului trecut, slippage care a ţinut mai bine de 3 minute!).

 

Cel de al treilea fel de slippage este cauzat de activităţile "criminale" ale floor-traderilor. (n.t. în forex mai mult a market makerilor, ceea ce numim in limbaj comun "stop hunting", dar nu numai, voi descrie mai încolo cum market makerii pot uşor subtiliza bani de pe piaţă într-un mod aproape legal, care stă la graniţa dintre legalitate şi infracţionalitate, dar deocamdata să vedem ce zice Elder). Ei pot fura bani de la proprii lor clienţi în multe feluri. Unii pun tradingurile lor proaste în contul vostru, pastrând tradingurile bune pentru ei. Acest fel de activitate criminală este descris în cartea "Brokers, Bagmen and Moles" de David Greising şi Laurie Morse.

 

Când 100 de oameni petrec zi după zi stând umăr la umăr într-o sală, între ei se dezvoltă un fel de camaraderie, o mentalitate de tipul "noi împotriva lor". Floor traderii folosesc o poreclă pentru cei din afară, care arată că de fapt ei ne consideră pe noi mai puţin umani. Ei ne numesc "paper" (hârtie), ca în expresia "Ţi-a venit vreo hârtie azi?". Aceasta e cauza pentru care tu, ca trader, trebuie să îşi iei singur măsuri de protecţie.

 

Pentru a reduce slippage-ul, tranzacţionaţi doar pieţele (n.t. perechile valutare) care sunt suficient de lichide şi evitaţi pe cât puteţi pieţele "subţiri" precum şi pe cele care se mişcă rapid (n.t. am mai povestit pe forum, parcă la treadul despre "care broker e mai bun", de ce traderii profesionisti nu tranzacţionează la ştiri). Intraţi lung sau scurt când piaţa e liniştită. Folositi limit orders (n.t. în forex şi stop orders, de fapt am relizat citind mai departe în carte că autorul denumeşte toate tranzacţiile care nu sunt la preţul pieţei "limit orders", obicei preluat probabil din piaţa de options, unde limit orderul este numit "in the money" iar stop orderul este tot un limit order, dar "out of the money", a se vedea pe investopedia explicaţii detaliate, precum şi un post de al meu mai vechi unde discutam avantajele şi dezavantajele unui inner trader, trader care prefera limit orders, comparativ cu un outer trader, trader care preferă stop orders). În felul acesta cumpăraţi şi vindeţi la preţuri bine specificate, analizate în prealabil, fixe, fără slippage. Păstraţi un jurnal cu toate tranzacţiile, cotaţiile la momentul respectiv, etc. şi daţi cu brokerul de pământ să lupte pentru voi atunci când este necesar.

 

------------

 

Paguba totală

 

Slippage-ul şi comisioanele fac tradingul similar cu înotul într-o lagună plină cu rechini. Să facem o comparaţie între ce se întâmplă la înălţimea pupitrului unui broker şi ceea ce se petrece în realitate jos, pe nisipul alunecos pe care stă traderul normal.

 

Petrecerea se desfăşoară în felul următor: un contract pe gold înseamnă 100 de uncii de aur. Cinci indivizi cumpără fiecare câte un lot de la un altul care vrea să vândă 5 loturi la preţul pieţei. Preţul aurului scade cu 4 dolari şi traderii loseri dau bir cu fugiţii pierzând fiecare câte 4 dolari pe uncie, sau 400 de dolari pe contract. Traderul inteligent care a vândut 5 loturi de aur închide poziţiile cu un profit de 400 de dolari pe contract, sau 2000 de dolari în total.

 

În lumea reală, totuşi, fiecare loser a pierdut mai mult de 400 de dolari. El a plătit cel puţin 25 de dolari round-trip comission şi probabil a fost nevoit să înghită un slippage de 20 de dolari atât pentru a intra cât şi pentru a ieşi din tranzacţie. Ca rezultat, fiecare loser a pierdut 465 de dolari pe contract, iar ca grup ei au pierdut în total 2325 de dolari. Traderul care a vândut cele 5 loturi probabil că a plătit 15 dolari pe lot round trip comission şi a fost "atins" cu un slippage de 10 dolari atât la intrare cât şi la ieşire pentru fiecare lot, ceea ce se sumează la 35 de dolari pe lot, sau un total de 175 de dolari pe tot contractul. Deci el a băgat în buzunar doar 2000-175=1825 de dolari. Deci deşi a crezut că va primi 2000, winnerul a făcut doar 1825. Loserii deşi ei cred că au pierdut 2000, de fapt au pierdut 2325. In final, nu mai puţin de 500 de dolari (2325 minus 1825) au fost subtilizaţi de pe masă. Partea leului, pusă în portofele de floor traderi si brokeri. Ei şi-au tras deoparte o felie mult mai mare decât orice cazinou sau casă de pariuri care ar fi îndraznit măcar să se apropie de asa ceva.

 

Alte cheltuieli de asemenea "sug" banii traderilor. Costul unui computer, date, software de analiză a pieţei, sfaturi cumpărate de la profesionisti (semnale de trading), cărţi, inclusiv cea pe care tocmai o citiţi acum, TOATE sunt cheltuieli care trebuie amortizate din banii de trading.

 

Căutaţi un broker care are comisioane foarte mici şi supravegheaţi-l aşa cum un şoim îşi supraveghează prada. Construiţi-vă un trading plan care dă semnale relativ rar şi care vă permite să intraţi pe piaţă doar când piaţa e relativ liniştită.

Capitolul I

Psihologia individuală

============

 

4. DE CE TRANZACŢIONĂM ?

 

Tradingul pare extraordinar de uşor. Când un începător câştigă, el se simte strălucitor şi invincibil. Şi atunci face un pas mai mare, expunându-se unui risk mai mare. Şi pierde totul.

 

Oamenii tranzacţionează din diverse motive. Unele raţionale, dar cele mai multe irationale. Tradingul oferă oportunitatea de a face repede o grămadă de bani. Banii simbolizează libertatea, chiar dacă uneori nu ştim ce să facem cu libertatea pe care deja o avem.

 

Dacă ştii cum să tranzacţionezi şi să faci bani, poţi să ai propriul tău orar de lucru, să munceşti acolo unde locuieşti sau să locuieşti unde îţi place, şi să nu fii nevoit să dai raportul vreunui şef. Tradingul este o competiţie continuă a intelectului: şah, poker şi cuvinte încrucişate, toate la un loc. Tradingul atrage oamenii cărora le place puzzle-ul şi jocurile intelectuale. Tradingul îi atrage deopotrivă pe cei cărora le place să rişte şi îi respinge pe aceia care caută să evite riscul. O persoană oarecare se trezeşte dimineaţa, merge la servici, are pauză pentru masa de prânz, se întoarce acasă seara, bea o bere sau se uită la televizor, ia cina şi se duce la culcare. Dacă face câţiva dolari in plus, probabil că îi va depune la o bancă. Un trader nu ţine seama de rutina zilnică şi îşi pune capitalul la risc. Mulţi traderi sunt niste singuratici care au abandonat certitudine zilnică pentru un salt în incertitudine şi necunoscut.

 

Ambiţia

 

Mulţi oameni au o dorinţă intrinsecă de a se ridica cât mai sus, de a ajunge cât mai bine, de a-şi dezvolta anumite abilităţi pâna la perfecţiune. Această dorinţă, împreună cu plăcerea jocului şi riscul adrenalinei, cu goana după bani, face pe omul de rând să atace tradingul.

 

Traderii buni tind să fie foarte muncitori şi dedicaţi activităţii pe care o desfăşoară. Ei sunt deschişi la idei noi. Scopul unui trader este – paradoxal – nu acela de a face bani. Scopul lui este să tranzacţioneze bine. Dacă tranzacţionezi bine, banii vor veni şi ei după aceea, în timp, ca o consecinţă secundară a abordării corecte a pieţei. Traderii de succes caută să îşi îmbunatăţească incontinuu stilul şi tehnicile. Incercarea de a ajunge la perfecţiune este pentru ei mult mai importantă ca profitul.

 

Un mare trader din New York mi-a zis odată: "dacă aş deveni o jumătate de procent mai deştept în fiecare an, aş fi un geniu înainte de a muri" (n.t. ha ha, faină chestia asta, apropo de creşterea exponenţiala de care am mai vorbit. Desigur că vreo doi cârcotaşi de pe aici ar replica "şi la ce i-ar folosi să fie un geniu, dacă tocmai ar muri după aia?"). Strădania lui de a se perfecţiona pe sine, este prin ea însăşi o dovadă că era un trader de succes. Un trader profesionist din Texas m-a invitat odată în biroul lui şi mi-a spus: "dacă stai în spatele meu cât tranzacţionez intra-day, nu vei putea să ghiceşti dacă pe ziua respectivă am 2000 de dolari câştig sau 2000 de dolari pierdere". El se ridicase la un asemenea nivel la care câştigul nu îl exalta, iar pierderea nu îl demoraliza. El era aşa de concentrat să tranzacţioneze corect şi să îşi îmbunătăţească continuu tehnicile, încât banii nu puteau să îl influenţeze emoţional.

 

Problema cu auto-ambiţionarea este aceea că vine la pachet cu auto-distrugerea. Mulţi oameni au tendinţe autodistructive ori de câte ori se auto-ambiţionează prea mult să facă sau să demonstreze ceva. Şoferii predispuşi la accidente vor continua să îşi distrugă periodic maşinile, tot aşa cum traderii vor continua să îşi distrugă conturile (vezi secţiunea 7 a cărţii). Piaţa oferă oportunităţi nenumărate de auto-sabotaj. A introduce pe piaţă conflictele tale interne se poate dovedi o acţiune foarte costisitoare.

 

Traderii care nu sunt împăcaţi cu ei înşişi incearcă deseori să îşi îndeplinească dorinţele lor contradictorii cu ajutorul pieţei. Dacă tu însuţi nu ştii unde vrei să te duci, atunci stai acasă. Dacă vei pleca de acasă în aceste condiţii, cu siguranţă vei sfârşi prin a ajunge undeva unde nu ai fi vrut niciodată să ajungi.

 

 

5. FANTEZIE versus REALITATE

 

Dacă un prieten cu puţină experienţă în cultivarea legumelor îţi spune că vrea sa se întreţină pe el şi familia lui prin cultivarea intensivă a suprafeţei de pămînt de un sfert de pogon pe care o deţine, probabil că te vei aştepta să moară de foame. Cu toţii ştim cât suc se poate stoarce dintr-o gulie, indiferent cât de "intensiv" ar fi ea crescută. Unul dintre domeniile unde adulţii dau frâu liber fanteziilor personale este cu siguranţă tradingul.

 

Nu demult, un prieten mi-a spus că el se aşteaptă să se poată întreţine din profitul pe care îl va scoate tranzacţionând un cont de 6000 de dolari. Când am încercat să îi explic inutilitatea unui asemenea plan, a schimbat subiectul conversaţiei. El este un analist stralucit, dar refuză să vadă că planul lui de "cultivare intensivă" este de fapt sinucidere pură. În efortul lui disperat de a reuşi, el va trebui să tranzacţioneze volume foarte mari, şi la fiecare tremurat al pieţei va fi în pericol de a fi pus pe butuci.

 

Un trader de succes este în primul rând realist. El îşi cunoaşte posibilităţile şi limitele. El vede realist schimbările pieţei şi ştie cum să reacţioneze la ele. El analizează piaţa fără a încerca scurtături, observă reacţiile ei şi îşi face planuri realiste. Un trader profesionist nu îşi poate permite să aibă iluzii.

 

Odată ce un amator ia câteva castane şi primeşte vreo două margin-call, începe să îi fie frică de piaţă, in loc să încerce să îşi dezvolte o strategie proprie, începe să aibă idei ciudate despre piaţă. Loserii cumpără, vând sau pur şi simplu pierd oportunităţi de a tranzacţiona, mulţumită ideilor lor fantastice. Ei acţionează ca copiii carora le e frică să treacă printr-un cimitir sau se uită sub pat seara înainte de culcare, pentru că le este frică de fantome. Faptul că piaţa este nestructurată face mai usoară dezvoltarea fanteziilor individuale.

 

Cei mai mulţi oameni care au crescut în ţările vestice civilizate au multe fantezii similare. Ele sunt atât de larg răspândite, încât atunci când studiam la Institutul de Psihoanaliză din New York aveam un curs care se numea "Fantezii Universale". De exemplu, cei mai mulţi oameni cred la un momentdat în copilăria lor că au fost adoptaţi, iar nu născuţi de către părinţii lor. O fantezie care se pare că explică mediul înconjurător neprietenos şi impersonal. Poate că îl consolează pe copil, dar îl împiedică să vadă realitatea (aceea că părinţii lui nu îi permit să facă tot ce vrea el, tocmai pentru că îl iubesc şi că vor să îi ofere siguranţă şi o educaţie bună pentru viitorul lui). Fanteziile noastre ne influenţează negativ comportamentul, chiar daca nu suntem conştienţi de treaba asta. (n.t. eu aş fi zis: indiferent că suntem sau nu suntem conştienţi de ele sau de efectul lor! Eu personal am diferite fantezii care nu au legătură cu tradingul ci cu viaţa de zi cu zi, mă imaginez in diferite situaţii, sărac, bogat, mai deştept sau mai prost, dumnezeu sau diavol, rambo sau james bond, câştigând un concurs de formula unu, sau luându-l pe şeful meu de urechi, haha, uneori dezvolt adevărate poveşti in mintea mea, foarte aproape de schizofrenie, sunt conştient de aceste fantezii precum şi de faptul că unele reacţii personale sunt denaturate datorită lor, dar nu mă pot dezbăra de ele! Şi totdeauna scuza pe care mi-o ofer mie însumi e invariabil aceeaşi: "cred ca aşa e uman, şi că fiecare individ are propriile lui fantezii")

 

Vorbind cu sute de traderi, ca prieten si ca psiholog, continui să îi aud exprimând aceste fantezii universale. Ele distorsionează realitatea şi stau în calea succesului traderilor respectivi.

 

Un bun trader trebuie să îşi identifice fanteziile şi să scape de ele.

 

(n.t. P.S. vedem mâine ce fantezii au traderii, acum mă duc la nani şi la propriile mele fantezii, că e trecut de miezul nopţii, voiam doar să zic mersi pentru cele cinci stelutze galbene de la tread, oricare dintre voi mi le veţi fi fost dat , acu am şi motivaţie, hehe. Da' totusi, mie imi plac maslinele, nu se pot modifica în 5 masline verzi? Just kidding..)

Mitul armei secrete

 

(n.t. am stat o grămadă să mă gândesc cum să traduc "The Brain Myth". Mitul creierului sună chiar idiot in româneşte şi nu înseamnă nimic. Poate că "mitul cunoştinţelor incomplete" sau "mitul secretului bine păstrat" ar fi fost cele mai potrivite contextual şi semantic, dar sunt prea lungi pentru un titlu şi nu reflectă exact ce a vrut autorul să spună. M-am oprit cateva minute la "mitul secretului...secret", cu inspiraţie din celebrul roman "secretul secreterului secret", apoi asociativitatea gândirii m-a dus la comedia românească de neuitat, "secretul armei secrete")

 

Loserii care suferă de "brain myth" vă vor spune "am pierdut pentru că nu am ştiut nişte secrete ale tradingului". Mulţi loseri au fantezia că traderii de succes au nişte cunoştinţe secrete pe care nu le spun nimănui şi care îi ajută in trading. Acestă fantezie ajută la proliferarea unei întregi industrii de şărlătani care vând sfaturi, semnale, sisteme "la cheie" de tranzacţionat.

 

Un trader demoralizat îşi lichidează toate cecurile pentru a putea cumpăra "trading secrets". El va trimite 3000 de dolari unui şărlătan pentru un sistem de tranzacţionare " backtestat", computerizat şi "de care nu te poţi lipsi". Când sistemul se dovedeşte a fi auto-distructiv, probabil că traderul nostru va mai trimite un alt cec pentru un "manual ştiinţific" care explică cum poţi să nu mai fi looser şi să devii trader adevărat prin tranzacţionare în funcţie de Luna, Saturn, sau chiar Uranus. (n.t. joc de cuvinte foarte inteligent, datorat pronuntiei engleze a numelui planetei, imi aduc aminte de o carte a fiică-mii despre niste copii, elevi de clasa a 5-a ori a 6-a care isi faceau temele - despre univers - in timp ce bunica dormita pe fotoliu, şi de fiecare dată când unul dintre copii pronunţa numele planetei, bunica ridica un deget in sus şi spunea prin somn "mind your language kids!". Cred că este oarecum şi o aluzie la Soros, care pe vremea cand a scris Elder cartea declara că el tranzactionează după cum îl doare spatele).

 

Loserii nu vor să admită că tradingul este pe atât de simplu pe cât de intelectual. Este mai puţin solicitant decât operaţia de scoatere a apendicelui, construcţia unui pod sau pledarea unei cauze în faţa unui tribunal. Traderii buni sunt întotdeauna nişte tipi practici şi doar câţiva dintre ei sunt intelectuali. Cei mai mulţi nu au terminat un colegiu, iar câţiva nici măcar nu au dat pe la liceu. Pe de altă parte, oameni inteligenţi şi harnici care au cariere de succes în profesiunea lor, reuşesc să se "înece" cu brio în trading. Clientul cel mai frecvent al unei case de brokeraj este un tip mediu, în jur de 50 de ani, probabil cu ceva studii, colegiu, foarte puţini au terminat o facultate sau au propriile lor afaceri, iar cei mai mulţi sunt ingineri şi fermieri.

 

De ce toţi aceşti oameni inteligenţi şi harnici eşuează in trading? Ceea ce separa campionii de loseri nu este nici inteligenţa, nici secretele bine păstrate, şi cu certitudine, nici educaţia!

 

 

Mitul sub-capitalizării

 

Mulţi loseri cred că ar fi avut mai mult succes daca ar fi putut tranzacţiona un cont mai mare. Toţi loserii sunt aruncaţi afară din joc după o succesiune de tranzacţii proaste, sau după o singură tranzacţie abisală. Deseori, după ce amatorul primeşte şutul de rigoare, piaţa se inversează şi se tot duce în direcţia la care el se aşteptase iniţial. Loserul este gata imediat să sară la gâtul brokerului, ori să îşi dea singur pumni în cap, declarând că dacă ar mai fi rezistat o săptămână, acum ar fi fost un om bogat!

 

Loserii vor lua această inversare a pieţei drept o confirmare a propriilor lor metode şi teorii. Ei vor economisi sau vor munci pentru a câştiga, sau chiar vor împrumuta destui bani pentru a deschide un alt cont. Şi istoria se repetă, bidul prost, şutul de rigoare, apoi cursul se inversează pe direcţia bună şi se tot duce. Din nefericite prea târziu, traderul nostru e deja loser din nou. Acesta e punctul in care fantezia începe să se dezvolte: "Dacă aş fi avut un cont mai mare, putem să rezist încă un pic şi acum eram bogat".

 

Unii looseri vor aduna bani de la rude, de la prieteni, eventual arătându-le acestora înregistrări şi tipărituri cu mişcarea pieţei, care sunt menite să dovedescă ce mulţi bani ar fi făcut şi ce mare ar fi fost profitul dacă contul ar fi avut în el destui bani încât ei, traderii, să aibă cu ce să lucreze. Dar cu cât mai mulţi bani adună,cu atât mai mulţi bani vor pierde din nou. Piaţa le va râde din nou in nas!

 

Un loser nu este subcapitalizat. Mintea lui este aceea care este sub-dezvoltată. Un loser poate distruge un cont mare la fel de repede ca pe unul mic. Pentru că motivul real este "overtrade", supraestimarea. El supralicitează şi managementul banilor proprii este un fiasco. El e tentat să îşi asume riscuri care sunt prea mari, indiferent cât de mare îi este contul (n.t. pe romaneste, se întinde mai mult decât îi e plapuma). Nu contează cât de bun îi este sistemul sau trading plan-ul, o serie scurtă de tranzacţii proaste îl va pune imediat pe butuci.

 

Traderii mă întreabă adesea cât de mulţi bani sunt necesari pentru a începe tradingul. Ei vor să aibă capabilitatea de a digera o pierdere temporară (drawdown), ori o scadere parţială de equity (balanţa flotantă). Deci, ei se aşteaptă intrinsec să PIARDĂ o cantitate mare de bani, ÎNAINTE de a câştiga măcar vreo leţcaie. Asta sună ca un inginer constructor care plănuieşte să construiască mai multe poduri menite să se prăbuşească, inainte a de fi capabil să construiască podul care să constituie capodopera vieţii lui. Ori ca un chirurg care ar vrea să ucidă vreo câţiva pacienţi în încercarea de a deveni expert în operaţia de apendicită.

 

Un trader care vrea să supravieţuiască şi să prospere trebuie să poată să îşi ţină sub control pierderile. Asta se poate face NUMAI riscând de fiecare dată doar o parte infimă a contului (vezi capitolul al 10-lea, "Managementul Riscului"). Dacă vrei să fi un trader bun, acordă-ţi mulţi ani în care să înveţi să tranzacţionezi. Nu pleca la drum cu un cont mai mare de 20000 de dolari, şi nu risca mai mult de 2 la sută din equity la fiecare tranzacţie individuală. Învaţă din greşeli pe un cont mic, care sunt ieftine. Greşelile pe conturi mari sunt mult mai scumpe.

 

Amatorii nu se aşteaptă niciodată să piardă şi nici nu sunt pregătiţi în nici un fel pentru a pierde. Fantezia de a fi sub-capitalizat este un fel al loserilor de a-şi fura singuri căciula, este scuza lor pentru evitarea a două adevăruri dureroase: lipsa disciplinei şi lipsa unui plan realist de money management.

 

Singurul avantaj al unui cont mare este că preţul echipamentelor adiţionale tradingului (n.t. computer, programe, cărţi, servicii de ştiri şi semnale, etc) reprezintă un procent mai mic din cont. Un manager al unui fond de un milion de dolari, care cheltuieşte 10 mii de dolari pe computere şi seminarii este cu 1 la sută în spatele plutonului. Aceleaşi cheltuieli facute de un trader cu un capital de 20000 de dolari in cont vor reprezenta 50 la sută drawback. Nu există nici un alt avantaj!.

Editat Februarie 4, 201114 ani de tradelover

.

Mitul autopilotului

 

Imaginaţi-vă un necunoscut sărind în faţa maşinii pe care o conduceţi şi încercând să vă convingă să cumpăraţi un sistem automat de condus maşina. "Vă costă doar câteva sute de dolari un chip instalat la bordul automobilului personal şi nu mai trebuie să vă consumaţi energia conducând pe străzile aglomerate ale oraşului", vă va spune el. "Puteţi să trageţi un pui de somn în scaunul şoferului în timp ce sistemul automat de pilotaj conduce cuminte sau aşteaptă la semafor". Probabil că o să pufniţi în râs şi o să îi daţi temerarului comerciant un picior in fund. Dar veţi reacţiona în acelaşi mod dacă el va încerca să vă vândă un sistem automat de tranzacţionat???

 

Traderii care cred în mitul pilotului automat cred că procesul de îmbogăţire peste noapte poate fi automatizat. Unii încearcă să construiască asemenea automate, în timp ce alţii cheltuiesc sume imense cumpărând sistemele în cauză de la aceşti "experţi". Oameni care şi-au petrecut zeci de ani de zile muncind pentru a progresa profesional ca ingineri, avocaţi, doctori sau oameni de afaceri, pun la bătaie mii de dolari pentru "competenţa îmbuteliată", la pachet, la cutie sau la butoi. Ei sunt stimulaţi de lăcomie, lene şi incompetenţă în matematică.

 

In trecut sistemele erau livrate sub forma unor reguli scrise pe un petec de hârtie, dar acum de obicei vin sub forma de fişiere pe diskete protejate. Câteva sunt foarte primitive, dar există şi unele foarte elaborate, care au programate (şi ştiu să aplice) reguli de money management şi optimizări complicate.

 

Traderii cheltuiesc mii de dolari căutând magia care să transforme câteva pagini de software intr-un izvor nesecat de de bani. Aceşti oameni acţionează precum cavalerii medievali care plăteau bani grei alchimiştilor pentru a transforma diferite metale în aur. (n.t. apropo', a se vedea cartea lui Soros cu alchimia tradingului, că tot vorbim de alchimie, Soros are câreva pareri acolo care nu prea coincid cu ale lui Elder, dar despre sistemele automate are aproximativ acelaşi punct de vedere, doar că el îl exprimă în stilul lui caracteristic, mult mai nuanţat, mai complicat, mai filozofic).

 

Activităţile complexe ale omului nu sunt chiar aşa uşor dispuse la automatizare. Sistemele de instruire şi învăţare computerizată nu au reuşit (n.t. ca proiectant şi programator de astfel de sisteme inteligente cu aplicaţii în industrie şi având şi avantajul de a citi această carte "in viitor", la multă vreme după ce a fost scrisă, timp în care lucrurile au progresat imens, şi în al treilea rând fiind un trader care mă bazez destul de mult, să zicem 80-90%, pe "autopilot", eu aş adăuga aici la textul lui Elder un mare "ÎNCĂ!!") să înlocuiască profesorii în şcoli, iar programele de calculat taxele nu au lăsat (n.t. din nou "ÎNCĂ", deşi aici e discutabil, mulţi contabili şi agenţi şi-au pierdut posturile în timp datorită informatizării, ceea ce tatăl meu - revizor contabil - făcea pentru o întreprindere de 5000 de angajati acum 40 de ani, împreună cu alţi DOUAZECI de colegi ai lui, adica aceaşi cantitate de muncă este făcută acum de un contabil cu un laptop, şi deşi la ora actuala fabrica respectivă din urbea mea din Ro mai are doar vreo 2000 de angajaţi, totuşi reducerea de personal... contabilicesc este mult mai semnificativă. La fel şi cu sistemele de diagnostic automat, singurul lucru care le opreşte în a da afară din spitale pe doctorii incompetenţi la ora actuală este factorul moral şi frica pacienţilor de a se da pe mâna unei maşini, indiferent ce ar zice doctorii - ştiu că vor fi unii care mă vor înjura pentru remarca asta, dar credeţi-mă că ştiu ce spun) nici un contabil pe drumuri. Multe activităţi umane necesită un anumit tip de judecată la care maşinile, sistemele, calculatoarele, pot ajuta, dar nu pot înlocui omul. Atât de mulţi traderi au fost fraieriţi de producătorii de sisteme automate de trading, încât ei s-au reunit ulterior într-o organizaţie, Club3000, numită aşa după PREŢUL celor mai multe astfel de sisteme.

 

Dacă ai putea cumpăra un sistem automat de tranzacţionat care să aibă succes şi să producă profit constant, ai putea să te muţi în Tahiti şi să îţi petreci restul vieţii pe plajă, în timp ce cecurile de la brokerul tău ar continua să sosească lunar. Dar până acum nu am văzut nici un astfel de trader şi singurii care au făcut şi fac continuu bani din astfel de sisteme sunt cei care le vând. Ei formează o industrie mică şi colorată. Dacă sistemele lor ar fi într-adevăr bune, de ce le-ar vinde? Ar putea să se mute în Tahiti ei înşişi şi să primească lunar cecuri de la brokeri! Desigur, fiecare comerciant de astfel de sisteme are un motiv al lui personal, unii spun că lor le place să programeze mai mult decât să tranzacţioneze (n.t. ha ha, hai să fim serioşi!). Alţii par mai realişti şi declară că îşi vând propriile sisteme doar pentru a aduna suficient capital pentru trading.

 

Piaţa se schimbă tot timpul în aşa fel încât BATE sistemele automate. Regulile batute în cuie ieri sunt valabile azi doar parţial şi probabil că nu vor mai funcţiona deloc şi vor fi inutile mâine. Un trader competent şi care păstrează contactul permanent cu piaţa îşi va putea ajusta metodele când incepe să detecteze posibile probleme. Un sistem automat este mai puţin flexibil şi mai puţin adaptabil şi va sfârşi invariabil prin a se autodistrge. (n.t. mă rog, e părerea lui Elder, pe vremea aia nu se vorbea aşa de mult de sisteme expert, de reţele neurale, de hărţi cu auto-organizare, şi mai nou de algoritmi genetici, toate acestea fiind exemple de sisteme care se adaptează şi pot să inveţe din mers şi din experienţa proprie, deşi baza teoretică exista, algoritmii care îşi memorează şi işi pot reproduce istoria sunt definiţi şi analizaţi la nivel teoretic in "teoria coputabilităţii" de la Turing, Markov si Goedel încoace, dar partea practică lăsa de dorit, noroc cu căţelul de la Honda, haha)

 

Liniile aeriene plătesc salarii imense piloţilor, în ciuda faptului că avioanele sunt toate prevăzute cu auto-pilot. Şi asta pentru că oamenii pot gestiona situaţii neprevăzute. Când acoperişul avionului se crapă deasupra pacificului sau când avionul rămâne fără combustibil datorită unei avarii deasupra pădurilor canadiene, doar un pilot uman poate gestiona o asemenea criză (n.t. iar paranteză, nu mă pot abţine, omu calcă pe domeniul meu şi nu imi place. Nu văd cum un pilot ar putea pilota avionul in ziua de azi fără dispozitivele automate de la bord. Pe când pilotul automat POATE pilota avionul fără pilot uman, şi POATE gestiona cele mai multe situaţii de criză, inclusiv cele menţionate mai sus, cu aterizări forţate pe diferite tipuri de teren, etc. Piloţii automaţi sunt testaţi şi antrenaţi în condiţii de laborator pentru a gestiona TOATE situaţiile de acest gen. Cele mai multe situaţii cu adevărat neprevăzute care pot apare şi NU pot fi rezolvate de pilotul automat, nu pot fi rezolvate nici de pilotul uman, decât cu un car mare de noroc. Aceste situaţii sunt de obicei fără ieşire şi de aia vedeţi atât de multe accidente aviatice. Singurul motiv pe care îl văd eu pentru care companiile aeriene încă angajează piloţi este - din nou - factorul uman şi/sau moral. Spune-i bunică-mii că avionul nu are şofer, şi că zboară singur, să vedem dacă mai vine să mă viziteze în Tailanda! Şi aşa cu pilot cu tot, tot se dă greu urcată în avion . Daca ar avea doar piloţi automaţi, o companie aeriană şi-ar diminua automat încasările la mai puţin de o zecime. Doar câţiva temerari ar îndrăzni să se mai urce în avioane, cel puţin în următorii ani. Şi apoi, piloţii sunt şi ei oameni, trebuie să manânce şi ei o pâine, nu? Toyota a făcut un sistem automat de pilotare a unui automobil, care POATE conduce singur maşina şi nu a avut nici un accident in peste 200 de mii de ore de field testing, in laborator in condiţii care imită traficul real. Partea acestui sistem care are grijă să parcheze automat maşina este in folosinţă si echipează modelele avansate hibride de Prius. Vii cu masina acasă, te dai jos in faţa casei iar maşina se duce singură în garaj după aia, ori parchează singură la supermarket. Ei bine, acest sistem se vinde deocamdată doar pe modelele pentru Asia, deoarece în US şi Europa a fost interzis. Motivul: nu este sanătos pentru psihicul pietonilor să vadă o maşină mergând singură fără şofer, chiar daca e doar în parcare (?!?). Pe aeroportul din Frankfurt există un tren automat, fără pilot, care transportă pasagerii de la un terminal la altul, şi care de 15 ani nu a călcat încă pe nimeni. Sondele trimise pe marte sunt un alt exemplu, datorită duratei lungi de comunicare intre planete, sonda nu poate aştepta răspunsul de la NASA, deci prin urmare in caz de situaţie neprevăzută, sonda ia decizie singură. Decizia este comunicată centrului de pilotaj, dar durează destul de mult până undele radio ajung pe pământ. Până când primeşte rezultatul de la centru, situaţia de urgenţă deja a trecut. Sonda vede ce şi cum şi invaţă SINGURĂ ce trebuie să facă pe viitor în situaţii similare, în funcţie de răspunsul de la centru, care ajunge înapoi DUPĂ expirarea situaţiei. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit).

 

Asemenea situaţii de urgenţă au fost raportate în presă şi în fiecare dintre ele piloţii au reuşit să aducă avioanele la sol în siguranţă, improvăzând. Nici un autopilot nu poate face asta. Pariind banii tăi personali pe un sistem automat de tranzacţionare este la fel cu a paria viaţa ta pe un autopilot (n.t. deci precum ziceam, "viaţa ta", adică din nou factorul uman! oamenilor le e greu să creadă că pot exista "lucruri" sau chiar fiinţe, estratereştrii, etc. mai inteligenţi ca ei. E doar o chestie de orgoliu...). Primul eveniment neaşteptat care se va produce pe piaţă va distruge astfel de sistem automat, şi implicit contul. (n.t. iar, nu văd de ce, daca piaţa iese din parametrii, pur şi simplu închid toate tranzacţiile şi stau! e doar o chestiune de cum definesc acesti parametri. Şi stop loss-ul pentru ce e făcut?)

 

Există sisteme bune de tranzacţionat, dar ele trebuie să fie monitorizate şi ajustate continuu folosind raţionamentul individual, uman (n.t. aha, am revenit la sentimente mai bune ). Ca trader, trebuie să stai pe baricade. Nu poţi abandona toată responsabilitatea pentru succesul tău personal în "mâinile" unui sistem automat (n.t. precum nici nu îl poţi blama pentru eşecurile lui, nu există programe proaste, ci doar programatori proşti sau prost intenţionaţi, şărlătani, la urma urmei computerul face ceea ce îi spui tu să facă, nu ceea ce ai dori tu să facă!).

 

Traderul care are fantezia autopilotului încearcă să repete ceea ce simţea când era copil. Atunci când mama lui îi satisfăcea toate nevoile de hrană, apă, căldură fizică şi sufletească, comfort. Acum el încearcă să recreeze acea experienţă şi atmosferă de siguranţă, când stătea cuminte în pătuţ şi profitul curgea continuu spre el, sub forma unui şir nesfârşit de biberoane cu lapte cald.

 

Piaţa nu este mama ta! Piaţa este formată din oameni şi femei duri şi fără scrupule, care caută să îţi ia banii şi nu să te îndoape cu lapte! (n.t.cu asta nu pot să fiu decât 100 la sută de acord!!)

 

 

n.t.:

P.S. imi cer scuze că l-am criticat pe Elder în loc să îl traduc pur şi simplu. Imi place la nebunie bucata cu Alcolicii Anonimi, pentru care de fapt am inceput acest tread, topic la care, de altfel, voi ajunge curând cu traducerea, nu mai am mult, şi mă apropii vertiginos. Am considerat că nu are sens să traduc doar paragraful respectiv, pentru că desprins din context nu mai are acelaşi înţeles, de aceea am luat-o copăcel de la început, cu introducerea. Dar faptul că îmi place un anumit paragraf din Elder nu înseamnă că sunt automat de acord cu tot ce spune. El însuşi zice mai sus să trecem totul prin filtrul propriei raţiuni şi să luam totul la întrebări. Dubito ergo cogito, cogito ergo sum.

 

Sunt de acord că nu există un sistem de tranzacţionare automat profitabil ŞI care să fie în acelaşi timp accesibil publicului larg. Aşa ceva nu poate să existe nici măcar în teorie, adică este imposibil de realizat chiar şi teoretic, darămite practic, pentru că piaţa în sine este o cutie neagră in care bagi bani pe o parte (pierderile) şi îi scoţi pe două părţi (taxele şi comisioanele pe o parte şi profiturile pe de altă parte). Un asemenea sistem poate supravieţui NUMAI daca bagi bani în el. Dacă inputul de bani se opreşte, atunci sitemul se prăbuşeşte mai repede decât Caritasul. Şi pentru că banii intră doar pe o parte şi ies pe două, este inevitabil ca la intrare să avem o cantitate de bani mai mare ca la oricare dintre ieşiri, pentru că suma celor doua ieşiri este egală cu intrarea. Banii nu izvorăsc în sistem, ei doar se mută de la intrare spre una dintre ieşiri, după anumite reguli. La ieşirea de "taxe şi comisioane" fluxul de bani este constant procentual, relativ la intrare, şi este mai mare ca zero. Fiecare trader bagă o cantitate de bani în sistem şi vrea să scoată mai mult. Dacă cunoaşte regulile după care banii se mută în interiorul cutiei de la intrare spre ieşirea "profit", el va reuşi să facă asta în detrimentul celorlalti jucători. Acuma presupunem că din ce în ce mai mulţi vor reuşi să facă asta, să cunoască o anumită regulă internă a cutiei care să le permită să scoată mai mult decât bagă. Cu cât numărul acestor jucători creşte, cu atât mai mult ne apropiem de situaţia imposibilă in care din sistem ies mai mulţi bani decât intra. Se ajunge la o saturaţie, la care sistemul nu poate asigura suficient flux la intrare. Adică moartea sistemului, precum am remarcat mai sus.

 

Pentru a evita propria moarte piaţa (marii rechini de pe piaţă, care din când în când mai dau câte o raită şi fac curat pe masă) trebuie să schimbe regulile continuu şi să ii dea afară pe cei care îşi bagă nasul în cutie, în momentul în care (şi DACĂ) află despre ei. Există un model matematic foarte clar a ceea ce am incercat eu să explic în câteva fraze. Deci un sistem automat de tranzacţionare - fie el cât de adaptativ - nu poate în acelaşi timp ŞI să existe ŞI să fie accesibil majorităţii jucătorilor. Dar negativismul teoriei se opreşte aici. Un asemenea sistem POATE exista teoretic atâta vreme cât el nu devine public. Cât nu "suge" de pe piaţă mai mulţi bani decât intră, cât cutia nu îşi dă seama că cineva şi-a băgat nasul în ea, acest sistem automat continuu profitabil este foarte posibil în teorie. Că noi nu putem reliza practic un astfel de sistem, e altă poveste. Nu ne duce capul, nu avem destule cunoştinţe de programere, nu avem destulă răbdare să testăm şi să antrenăm un asfel de sistem. Trainingul ia cel mai mult timp, conceptul sistemului in sine, bazat pe reţele neurale sau algoritmi genetici, este foarte simplu şi poate fi uşor programat. Că piaţa e plină de şărlătani care fac ca lumea să îşi piardă increderea, la fel ca pretinşii medici naturişti dovediti impostori, care fac ca lumea să îşi piardă încrederea în medicina naturistă, e de asemenea altă poveste.

 

Eu, chiar expert în programare şi in sisteme automate inteligente, nu pot reliza un astfel de sistem. Cel puţin, nu în două zile. Testarea şi trainingul unui astfel de sistem poate lua ani de zile. Iar dacă l-aş putea realiza, cu siguranţă NU l-aş vinde şi NU l-aş face accesibil publicului larg in nici un fel, NU mi-aş tăia singur craca de sub picioare. Dar faptul că unele lucruri nu se văd, nu înseamnă automat că ele nu există. Ca în bancul cu profesorul lui Bulă şi Dumnezeu.

 

Ceea ce este SIGUR, este că un asemenea sistem, chiar DACĂ există, el NU se poate cumpăra cu bani. ORICÂT DE MULŢI bani. Şi că oricine încearcă să vă vândă un asemenea sistem este nu mai mult decât un hoţ ordinar. Cu asta sunt de acord cu Elder. Poate că un asemenea sistem există, sau poate că nu există ÎNCĂ nicăieri în lume. Şi cu asta pot fi de acord.

 

Că un astfel de sistem nu poate fi accesibil traderului normal (nu pe considerente de preţ, ci pe considerente de dinamică a pieţei de care am zis mai sus, piaţa va pedepsi urgent orice sistem devenit destul de popular, vezi mai jos secţiunea lui Elder despre profeţi care au fost pedepsiţi de piaţă imediat ce au devenit faimoşi apărând la televizor. Elder nu infirma cu nimic ceea ce spun eu, ba chiar confirmă) pot fi personal de asemenea de acord.

 

Dar NU pot fi de acord cu o afirmaţie de genul "un asfel de sistem nu va exista niciodată" pe care o face Elder. Nu va fi accesibil, DA! De acord. Nu vă pierdeţi timpul căutându-l, DA! De acord. Dar "matematicianul" din mine nu mă lasă să fiu de acord cu nici un fel de afirmaţie în care apare cuvântul "niciodată", indiferent că e vorba de trading sau de orice altceva. De-a lungul vremii mulţi fizicieni, matematicieni, chimişti, biologi, oameni de ştiinţă cu renume, au pus "niciodată" in afirmaţii cărora timpul le-a dat peste nas. Acum două secole un mare fizician demonstra că o viteză mai mare de 26 de mile pe oră este imposibilă, deoarece la o asemenea viteză aerul ar fi aruncat afară din vehicol şi şoferul ar muri asfixiat, neavând ce să respire. Faraday a spus că curentul electric este o chestie interesantă care nu va avea vreodată aplicaţie practică. In secolul trecut oameni de ştiinţă afirmau că aparatele de zbor mai grele decât aerul sunt imposibile de realizat. Nu mai departe de 60 de ani în urmă un mare matematician a zis că un număr prim cu mai mult de 1000 de cifre nu va fi niciodată descoperit pentru că un asemenea efort este fără rost şi că un număr aşa de mare nu foloseşte nimănui. Descoperirea criptării cu chei publice a făcut ca timpul să ii dea peste nas, şi azi GIMPS este pe cale să descopere un număr prim cu 10 MILIOANE de cifre (proiect la care contribui şi eu cu peste 40 de calculatoare). Când Carl Sagan prevestea pământul înconjurat de sateliţi artificiali in 50 de ani, erau destui aceia care faceau haz de afirmaţiile lui. S-a petrecut în 30 de ani. Einstein a spus că viteza luminii nu poate fi niciodată depăşită. Azi quarcii îi dau peste nas. La ora actuală există o teorie în matematică care arată că există algoritmi pur exponenţiali, care nu pot fi rezolvaţi in timp polinomial (P este strict inclus in NP) şi o mare parte din limitele care ne sunt impuse azi în mecanică, fizică, matematică, calculabilitate, chimie, biologie şi genetică (DA! nu e glumă!) derivă din această demonstraţie. Viitorul va arăta probabil că toate aceste limite sunt NU mai puternice decât cele 26 de mile pe oră de acum două secole, ele sunt de fapt baloane de săpun, iar P este egal cu NP. Teoria grafurilor perfecte (grafuri care au proprietatea ca algoritmii de colorare aplicaţi pe ei sunt polinomiali, pe de altă parte orice problemă exponenţială se poate reduce la o problemă de colorare pe un graf) şi conjectura lui Berge (care spune care grafuri sunt perfecte, adica cam toate grafurile) sunt puncte de plecare in acest sens pentru cei interesaţi.

 

Revenind la oile noastre, lucrurile au evoluat imens de la data când Elder si-a publicat cartea. Atât în matematică pur teoretică, cât şi în cibernetică, inteligenţă artificială, sisteme expert, calculabilitate, putere fizică de calcul (hardware).

 

Dar nu vă aşteptaţi să obţineţi un expert care să tranzacţioneze pentru voi şi să vă facă bogaţi, decât dacă il faceţi singuri. Un asemenea expert nu se poate cumpăra de pe piaţă chiar dacă EXISTĂ. Părerea mea. Şi prima ei parte, adică până aici, nu îl contrazice cu nimic pe Elder. Partea a doua, eu afirm că un asfel de sistem există, dar că e bine păzit, este sistemul care ajută marii rechini financiari şi buzunarele largi ale lumii să cureţe periodic piaţa şi să lustruiască masa. Ori poate ÎNCĂ nu există, dar în acest caz el POATE fi practic realizat. Să ne înţelegem, nu sufăr de fantezia autopilotului. Nu imi inmaginez nici o clipă că pot cumpăra, pot obţine sau pot construi un astfel de sistem. Dar a spune că el NU poate fi realizat ar echivala cu negarea a însăşi raţiunii mele de a exista pe plan profesional, atâta vreme cât jobul meu este tocmai proiectarea, programarea, testarea sistemelor de acest fel, deocamdată doar pentru domeniul industrial.

 

end of n.t.