Sari la conținut

Nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard sau ce-i in mana nu-i minciuna


Postări Recomandate

Salut!

Numele meu este Sorin Bolache şi mă cunoaşte-ţi sub nicknameul Oltciter de pe Marketiva.

Acum la aproape un an de trade pe Marketiva m-am hotărât să scriu cateva ideii sau mai bine zis concluzii legate de activitatea mea în forex trade.

Departe de mine de a mă considera un bun trader. Mai degrabă cred că până acum am fost unul prost. De altfel trebuie sa recunosc ca am “spart” deja un cont de 200$ live aici.

Nici nu ştiu cum să structurez aceste concluzii. Cred că va ieşii o “varză” totală , dar ce am avut şi ce am pierdut.

Aşa că , hai să trecem la treabă.

 

Cap.I. Fă cunoştinţă cu tine însuţi.

 

O să spuneţi că am înebunit. Nici pe departe.

În perioada care a trecut am invăţat să-mi cunosc stările de spirit în trade . Am observat că am diferite ticuri atunci cand sunt în trade, ticuri care îmi dau semnale despre starea mea de spirit. Îmi bâţâi picioarele, îmi rod unghiile, mustaţa pe partea stângă mai are un pic şi dispare. Toate acestea sun semnale pe care am învăţat să le interpretez.

Am ajuns la concluzia că ,atunci cand unul din aceste ticuri apare, e mai bine să nu fac trade.

Concluzia mea este că o poziţie trebuie deschisă numai atunci cand eşti liniştit, fără stres, fără ticuri, fără emotii. Aş putea spune că termenul cel mai indicat pentru o astfel de stare este indiferenţa, lipsa de “sentiment”. Eu le spun “pozitii reci”.(cold positions)

 

Cap.II.Strategii.

 

Am urmărit cu interes discuţiile de pe chatul Marketiva ,atâta timp cât ele au fost, şi am auzit şi studiat o sumedenie de strategii ,care mai de care mai “ tari”. Strategii pe termen lung, strategii pe teremn scurt, strategii combinate, strategii îmbârligate, strategii, strategii, strategii…

Concluzia mea este ca nu contează atât de mult strategia pe care o alegi . Cel mai mult contează să o stăpâneşti bine. O strategie nu se poate învăţa într-o săptămână, sau o lună .Necesită timp şi rabdare. Dacă după o anumită perioadă începi să faci profit înseamnă că începi să stăpâneşti metoda şi ar fi bines a te ţii de ea.

Eu personal am facut marea greşeală să tot schimb strategiile şi în felul ăsta vrabia din mână a zburat iar cioara de pe gard avea 200 de ani şi nu am putut să o fac friptură.

Şi acum ,ca o paranteză , îmi asum resposabilitatea pentru cartonaşul rosu primit de Flavius20 pe chatul Marketiva. Îmi pare rău pentru el dar e bine din când în când să-i respecţi pe cei din jurul tau. Un singur lucru mi-a plăcut din ceea ce afirma pe chat şi cred cu tărie că avea dreptate. Atâta timp cât noi vom alerga să prindem banul nu vom ajunge niciodată să-l avem. Banul trebuie făcut să alerge dupa noi.

 

Cap.III Profit şi pierdere

 

Aşa cum am recunoscut mai sus am “reuşit “ să sparg un cont de 200$ live. Unii vor afirma ca e mult, alţii că e o nimica toată.

Concluzia mea este că e bine să aplici proverbul “cei în mână nu-i minciună” în privinţa câştigului în forex.

Nu contează că la o poziţie căştigi numai 1 pip , dar îl câştigi nu îl pierzi. Ar trebui să fim mai atenţi la cugetările evreilor. Aşa că dacă aveţi o poziţie în profit şi începe să vă atace tremuriciul, unghiile încep să dispară , picioarele încep să se bâţâie, pielea devine ca de găină, şi alte asemenea semnale închideţi poziţia şi luaţi ceea ce este sigur şi nu ceea ce va să fie.

Cât despre pierdere, ce să spun?

Nu cred să existe cineva pe care pierderea să nu-l afecteze. Pe mine mă afectează. Şi atunci mă retrag din trade 2-3 zile , mă linştesc şi încerc să-mi analizez greşelile. Nu-mi reuşeşte mereu dar e un început. Asta înseamnă că mă autodisciplinez şi sunt pe drumul cel bun.

 

Cap.IV . fără titlu

 

Aici ar trebui sa spun ceva “deştept”, care sa va lase mască pe toţi , dar … nu sunt dacât un om obisnuit care încearcă să facă un lucru cât mai bine, şi care nu scoate maxime si cugetări la fiecare doua fraze.

Nu pot să vă urez decât baftă ,să fiţi tenace şi perseverenţi.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu contează că la o poziţie căştigi numai 1 pip , dar îl câştigi nu îl pierzi. Ar trebui să fim mai atenţi la cugetările evreilor. Aşa că dacă aveţi o poziţie în profit şi începe să vă atace tremuriciul, unghiile încep să dispară , picioarele încep să se bâţâie, pielea devine ca de găină, şi alte asemenea semnale închideţi poziţia şi luaţi ceea ce este sigur şi nu ceea ce va să fie.

nu bagati in seama ce spune, daca inca mai aveti simtomele astea nu sunteti pregatiti pentru live, mai exersati pe demo sau puneti-va intrebarea daca sunteti facuti pentru forex

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

nu bagati in seama ce spune, daca inca mai aveti simtomele astea nu sunteti pregatiti pentru live, mai exersati pe demo sau puneti-va intrebarea daca sunteti facuti pentru forex

Ba eu zic să luaţi în seamă. Vine cineva cu o idee, o concluzie un sfat. S-ar putea sa fie ok, s-ar putea să fie doar bălării.

 

Dar, la un moment dat, există posibilitatea să ajungem cumva la aceleaşi concluzii (fie ele greşite sau nu). Plus că "nu las niciodată un profit să se transforme în pierdere" este aproape o etapă obligatorie în drumul de la traderul amator la traderul profesionist.

 

De câteva zile recitesc vanTharp - Trade your way to financial freedom. Multe lucruri mi-au atras atenţia acum, parcă altfel decât la prima lectură.

Poate pentru că de data asta m-a intreb "cum se aplica asta la mine?"

 

Una din povestioarele peste care data trecuta am trecut destul de usor este cea de la pagina 25 A Personal Story from Chuck Branscomb.

Nu are rost să redau aici tot pasajul, mai bine citiţi cartea, merită cu prisosinţă.

 

‘This whole process consumed about 10 minutes time during which the Canadian dollar rallied further and further away from my intended entry price. Fortunately,mental rehearsal saved me from second guessing what to do. My trading objectives include not ever missing a trade entry since I have no idea when a monster move may be evolving. Missing out on a substantial winning trade is far worse than simply taking a small loss. When I knew I should be in that market already, the phone call was an automatic, focused response. For the type of trading that I do, it was the right thing lo do. I have no use for hoping the market will come back to the entry point or second guessing whether to follow through on the entry

Am redat doar partea de mai sus. Acolo apar "obiective", "stilul de trading pe care il practic", "cel mai bun lucru pe care puteam sa il fac".

Daca sunteti sigur ca sa inchideţi o miscare la + un pip din motive de frica e cel mai bun lucru pe care puteti sa il faceti... atunci inchideti-o.

 

Dar in acest caz, mai raman multe intrebari de pus.

Si poate ar trebui sa incepeti cu obiectivele.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

Întâi de toate, Oltciter, welcome pe forum.

 

Şi curaj! Mult curaj şi putere de muncă! Nu se naşte nimeni învăţat. Eu am "spart", cum zici tu, un cont dublu la inceput. Şi altele după. Dar acum îmi merge bine, multumesc. Toată lumea stie parerea mea despre închisul la un pip, asa ca nu voi reveni.

 

Voiam doar să spun ca van Tharp este un trader foarte agresiv, eu nu l-aş lua ca model în trading, adica nu in total, şi cel putin nu in perioada de inceput. Desi cartile lui, pe care le-am luat de pe serverul lui Ener (mersi cui le-a pus!) sunt foarte bune, recunosc.

 

La inceput, pentru auto-disciplină, singura cale este "loturi cât mai mici posibil, stopuri cat mai lungi". Stopuri lungi ca sa invatati disciplina, caz in care factorul de risc limiteaza marimea lotului. Şi jucand cu loturi mici, trebuie sa mariti stopurile, ca sa si simtiti atunci cand castigati sau pierdeti. Cativa centi nu va vor afecta, dar cativa dolari, DA! Chiar daca doar emotional, dar pe mine recunosc ca ma afecteaza. Aici intre loturile mici si stopurile lungi este un cerc vicios, una o cere pe cealalta. Dar una peste alta, asta va obliga să stati mai mult in tranzactie, sa tranzactionati cat mai rar, deci sa platiti spread cat mai mic, sa aveti timp si de altceva in cursul zilei (job, familie, citit carti - inclusiv despre forex, sa urmariti stirile politice şi economice, sa tineti un jurnal, etc). Şi statul mai mult pe fiecare order are si alt merit, mult mai important: aşa invăţati disciplina, cand esti nevoit să lasi tranzactia să mearga sute de pipsi şi nu iti pasa de cei cativa dolari pe care ii castigi sau ii pierzi. Traderii care au facut bani in forex sunt toti traderi de durata, nu scalperi si nici intraday traderi. Ganditi-va la asta atunci cand va mananca pipul ala...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Aşa cum am recunoscut mai sus am “reuşit “ să sparg un cont de 200$ live. Unii vor afirma ca e mult, alţii că e o nimica toată.

N-as spune ca e chiar o nimica toata, dar, daca nu vei renunta, considera cei 200$ platiti pentru a invata.

Atat timp cat nu vei renunta, cat vei aplica ce ai invatat si ce vei mai invata, sunt un inceput si atat . Daca te lasi pagubas pentru ca ai pierdut, atunci sunt bani aruncati in vant. Nu renunta! Todeauna e prea deveme sa renunti. :D

 

Nu contează că la o poziţie căştigi numai 1 pip , dar îl câştigi nu îl pierzi. Ar trebui să fim mai atenţi la cugetările evreilor. Aşa că dacă aveţi o poziţie în profit şi începe să vă atace tremuriciul, unghiile încep să dispară , picioarele încep să se bâţâie, pielea devine ca de găină, şi alte asemenea semnale închideţi poziţia şi luaţi ceea ce este sigur şi nu ceea ce va să fie.

Nu stiu daca sunt cel mai in masura sa dau sfaturi...

Eu... am aproape doi ani de trade, unul demo (sau semi/real daca puneti la socoteala si realul de la Marketiva, cu 5$ plus ce am mai adaugat eu la urma) :D si unul de real-trade.

Abia acum pot sa spun ca am ajuns sa vad "luminita de la capatul tunelului".

Si cat pot eu sa spun, din experienta mea, sunt categoric IMPOTRIVA acestui lucru.

Am facut un calcul:

am luat toate tranzactiile pe care le-am inchis prea devreme, inainte de TP (cand foloseam TP) sau la cativa pipsi acum, cand nu mai folosesc TP.

Nu vreau sa spun cati pipsi mi s-au scurs printre degete...

 

Faza asta cu "ia pipu' cat il ai" e caracteristica incepatorilor, traderilor anxiosi.

Vrei sa fii un trader bun?

 

Fa exact invers decat un incepator.

 

O sa dau un singur exemplu (mai ales ca am vorbit despre asta si pe chatul de la Marketiva).

Luni seara, intru long pe g/j (o singura tranzactie).

Marti pe la 10, eram deja in profit. Inainte as fi sarit sa inchid. Acum am procedat exact invers: am mai adaugat un ordin. Dupa ce a mai mers in favoarea mea, am mai adaugat unul.

La un moment dat, aveam 5 ordine, trei cu profitul asigurat, doua cu sl sub pretul de intrare. Si trebuia sa plec. Simteam ca turbez. Aveam cca 4% din cont, profit, daca inchideam in momentul ala.

Pana la urma, am facut un compromis. Am inchis unul din ordinele cu profitul neasigurat, am luat un 10 pipsi si am plecat.

 

Cand m-am intors, toate ordinele erau pe plus, inclusiv cel care era pe - cand am plecat. Acum avea vreo 40 de pipsi. Cel pe care il inchisesem, ar fi avut vreo 60.

Ce am facut, am analizat chartul si am mai pus unul, tot in aceasi directie.

Pana la urma, am tot mutat sl-urile la un nivel la care toate au fost inchise pe plus, in afara de ultimul.

Total?

Aproape 600 de pipsi, intr-o zi in care de la Low la High au fost cca 200 de pipsi miscare. Aproape 6% din cont profit.

 

Concluzii?

Data viitoare cand te simti speriat, incearca sa te gandesti ce ar face un incepator si sa procedezi exact invers.

Si cand prinzi o miscare mare, tine-te de ea si mai adauga.

 

Spor la pipsi!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 an mai târziu...

Atata timp cat minimizezi riscul poti adauga cateva pozitii, eu folosesc maxim 4 la un risc de 0.5% si merge totul struna, singura conditie sa te afli cu tranzactiile in directia trendului nicidecum a corectiei, cu mici exceptii desigur. Te poti afla si pe unde corective cu volatilitate mare si deci, cu marime mai consistenta decat de obicei.

O analiza buna a chartului face un lucru extraordinar, restul e intrarea si mai ales iesirea ideala.

Editat de sian
Am sters citatul imens care a fost inclus initial in mesaj
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 an mai târziu...
  • Moderators

Stiu ca am citit si mai demult acest topic insa am trecut relativ repede peste el. Acum dupa ce l-a readus Oltciter in discutie in Clipuri Forex parca imi place mai mult caci sunt cateva interventii foarte bune de-a lungul topicului care ar trebui bagate la cap. Reiau in acest post formatul in care a deschis Oltciter topicul si scriu si eu varianta mea pentru cele 4 capitole. Cred ca asta e un topic bun si asta e o ocazie excelenta sa il readucem pe primele pagini ale forumului.

 

Cap.I. Fă cunoştinţă cu tine însuţi.

 

Omule nebunule, tu faci minuni fără să ştii şi nu cunoşti aproape deloc puterea formidabilă a gândirii tale. Să ştii că tot ce închipuieşti este realizabil şi se face direct proporţional cu încrederea ta... De ce te fereşti oare să stai de vorbă cu tine însuţi, descoperindu-te astfel un perfect zeu? – Tudor Arghezi

 

Nu exista strategii bune, exista doar strategii bine aplicate. Nu partea tehnica conteaza, nu teoria, ci partea practica, partea in care componenta umana intra in joc. Eu am mai spus-o si prin alte topice, dati-i unui loser o strategie excelenta, care a dat roade in practica si loserul va da cu ea de gard. Dati-i unui invingator o strategie mediocra, cu rezultate slabe si acesta o va rafina pana la perfectiune, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara.

 

Diferenta dintre loser si invingator nu o fac cunostintele sau strategia, diferenta o face personalitatea. Unul dintre ei va gandi in stil mare, va munci zi si noapte, va cauta sa imbunatateasca si sa rafineze metodologia si executia pana la perfectiune in timp ce celalat va gandi in stil mediocru, modest, tipic, iar in loc sa priveasca in interiorul sau pentru a gasi motivele pentru care treaba nu merge, va privi in exterior si va gasi doar scuze pentru lipsa lui de profitabilitate pentru ca in final sa renunte.

 

Cap.II.Strategii.

 

Strategia e defapt o masura de a limita accesul nostru la multitudinea de variabile prezente pe piata. Ganditi-va la un trader incepator, care se afla in stadiul de acumulare a cunostintelor. Sunt atat de multe de invatat, atat de multe varabile, atat de multe unelte ce pot fi folosite pentru a face trade incat daca ar privi la un moment dat piata din prisma tuturor acestor elemente nu ar sti niciodata unde si in ce directie sa intre. E greu de crezut ca la cate metodologi, strategii, viziuni asupra pietii pe care un trader si le poate insusi nu se vor gasi doua sau mai multe care sa se bata cap in cap. Astfel pentru a nu intampina aceasta problema majoritatea traderilor isi formeaza o metodologie personala, in care numarul de elemente folosite in formarea unui bias sunt limitate. Unii merg doar pe indicatori, altii tranzactioneaza pe nivele de suport (alea determinate si ele dupa regulile lui, caci desi nu ar parea, sunt o mie si una de feluri in care nivelele de suport sau rezistenta pot fi determinate), altii asteatapta anumite patternuri de canndele/bare s.a.m.d (evident ca sunt o groaza de exemple, trading-ul nu inseamna numai indicatori, patternuri si nivele de s/r, dar ideea ramane aceeasi)

 

Pentru a va forma o strategie, trebuie sa acumulati cat mai multe cunostinte, cat mai variate. Trebuie sa aveti mintea deschisa la orice informatie, pentru ca mai apoi sa le filtrati pe acestea prin filtrul propriei gandiri, prin filtrul viziunii personale. Trebuie avut mare grija pe parcusul formarii, in stadiile incipiente, la formarea de prejudecati. Nimic nu e sigur pe piata, la fel cum nimic nu e imposibil. Trading profitabil se poate face in orice mod, atat timp cat Capitolul I este bine pus la punct. Nu va conta niciodata ce crede x sau y despre z sau w. The trend is your friend? Baliverne, trendurile au corectii si ele... Trendurile se mai schimba si ele... Ca nu poate x sa faca trade astfel nu ar trebui sa va intereseze catusi de putin. The trend is your friend? True, sa faci trading impotriva trendului, e ca si cum ai incerca sa opresti un tren de mare viteza prin forta fizica, plasandu-te inainte acestuia. Ca x vrea sa prinda corectiile... sa fie sanatos!

 

Pai si atunci care dintre variante e mai buna? Aia care vi se potriveste voua, cea cu care va simtit multumiti in interior si pe care o puteti executa la perfectie. Cautati adinc in istorie si veti gasi traderi care au facut profit urmad metode complet opuse. Nu mai ascultati la x sau la y despre cum nu se poate face ceva... Cand il auziti data viitoare pe x ca “w” e imposibil, va trebui sa intelegeti ca doar pentru x, “w” e imposibil. Pentru voi s-ar putea sa nu fie...

 

 

Cap.III Profit şi pierdere

 

Asta e un capitol foarte subiectiv... Tin minte ca citeam acum ceva timp o carte scrisa de Donald Trump in care inaintea primului capitol aveam un chestionar, pe puncte, in urma caruia se concluziona daca intradevar gandim in stil mare, ambitios sau daca gandim mediocru (in viziunea autorului evident). Prima intrebare suna in felul urmator: Cati bani ti-ai dori sa scoti din afacerea ta in primii 5 ani. Erau vreo 5 variante de raspuns, pornind de la sume de 50 000$ pana la peste un milion. Eu am ales imediat ultima varianta, peste un milion. Da, sa obtii peste un milion e foarte foarte greu, dar nu imposibil. Plus ca in viziunea mea 50 000$ in 5 ani nu ar insemna mai nimic... Eu vreau mai mult.

 

Dadea Machiavelli un exemplu foarte bun in aceasta directie: e bine sa urmam exemplul arcasilor priceputi care observand ca tinta pe care vor s-o atinga este prea departe si cunoscand in acelasi timp pana unde poate sa bata arcul lor, ochesc cu mult mai sus decat este tinta adevarata, dar aceasta nu pentru a ajunge cu sageata lor la o inaltime atat de mare, ci pentru ca, fixandu-si o tinta foarte inalta s-o atinga pe cea care si-au ales-o. (vedeti voi vreun motiv bun in a va seta o tina joasa ? aveti mare grija la limitele care vi le auto impuneti... nu veti avea voie mai tarziu sa va plangeti pentru lipsa de succes, daca tocmai voi veti fi cei care vati impus de la bun inceput limite mediocre)

 

Multi dintre voi poate ca ati fi ales 50 000$, asta pentru ca voi vedeti 50 000$ in 5 ani ca fiind o suma exceptionala, iar restul dintre variante, fantezii. Motivele pentru care exista astfel de diferente in gandire sunt multe si eu nu cunosc decat vreo cateva, dar nu asta conteaza, important e ca aceste diferente exista. Se poate spune ca una din variantele de mai sus e gresita? Nu neaaparat, e gresita pentru voi, care nu impartasiti aceasi viziune cu celalat, dar asta nu are nimic de a face cu el.

 

Ca sa revin la trading, eu unul fac trade fara take profit, pentru ca nu imi place sa imi setez tinte in piata... Ele nu exista, intrucat nu aveti de unde sa stiti cu certitudine pana unde si pana cand se va misca piata intr-o directie. Imi place sa anticipez inceputurile unei miscari, pentru ca daca nu am dreptate nu fac decat sa incasez un sl mic, dar nu imi place sa anticipez sfarsitul unei miscari pentru ca daca nu voi avea dreptate voi pierde potentialul profit, iar acesta din urma nu are limite impuse de un sl... Profitul are un potential nelimitat. Ori de ce sa imi refuz singur sansa unui profit cu potential nelimitat ?

 

Retineti ca eu sunt tipul care a ales varianta “Peste un milion”, care urmeaza exemplul arcasului, dar varianta mea s-ar putea sa nu mearga pentru voi. Poate voua va place mai mult siguranta decat riscul, poate ca voua va place mai mult sa incasati de fiecare data cand aveti ocazia o parte din profit oricat de mica ar fi ea. Daca asta e cazul vostru, atunci e ok, dar trebuie sa fiti foarte convisi de ceea ce va doriti de la piata. Daca vreti doar un venit constant, suplimentar, atunci e ok sa alegeti calea mai sigura, dar daca va doriti milioanele alea multe, faima si succesul unui Buffet sau unui Soros, atunci va trebui sa faceti o intoarcere de 180 grade si sa mergeti pe calea riscului, pe calea tintelor foarte indepartate, catre care va trebui sa munciti zi si noapte, fara oprire. Caci sa nu intelegeti ca succesul vine doar din atitudine, din gandire si din teluri inalte... El vine dupa multa multa munca... Dupa sacrificii si probleme pe care multi dintre voi nu ar putea sa le faca sau sa le rezolve...

 

Cap.IV . fără titlu

 

Inteligenta unui individ se masoara in cantitatea de incertitudini pe care e capabil sa le suporte. - Immanuel Kant

Piata e plina de astfel de incertitudini. Inca te mai crezi in un tip destept ? Inseamna ca esti pe calea cea buna, ori daca nu, atunci domeniu asta nu e pentru tine.

 

Eu am mers pe cartea maximelor si cugetarilor :) Nu am cautat sa va las masca, dar mi sa parut ca acest citat se potriveste foarte bine in contextul dat. Inteligenta necesara pe piata nu e aceasi cu cea pe care un test iq o masoara. Inteligenta necesara pe piata consta in capacitatea de a accepta o cantitate uriasa de incertitudini si de a naviga cu succes printre acestea.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

N-am sa adaug prea multe lucruri noi, pentru ca multe lucruri pe care le-am constatat si eu au fost deja spuse. Cu totii trecem prin aceleasi etape, dar poate daca mai multi spunem ce greseli am facut si ce ar fi trebuit sa facem, incepatorii vor baga la cap si se vor concentra pe ceea ce conteaza cu adevarat in trading. Dupa aproape 2 ani de trading live, iata cele trei mari greseli, facute de-a lungul timpului:

 

1. Dupa cateva pierderi am considerat ca stragegia nu e buna, astfel incat am schimbat nshpe mii de strategii, am testat nshpe mii de indicatori si am mai programat 2 x nshpe mii :).

 

Desigur, asta nu mi-a adus nici un beneficiu ca trader, ci doar ca si comerciant. Deci, sfat pentru incepatori: nu va apucati sa cumparati cine stie ce indicatori si sisteme de pe net (sau experti). Eliminati problema care sta la radacina esecului vostru: lipsa disciplinei (rabdare, autocontrol, cumpatare). 90% din succesul unui trader este asigurat prin disciplina si money management. Alti 5% prin metode de analiza tehnica si alti 5% prin analiza fundamentala (ajuta sa cunosti economia de baza, sa sti sa interpretezi o stire in termeni de inflatie,crestere economica si diferenta intre dobanzi). Asa vad eu lucrurile. Desigur, e posibil sa gresesc. Acceptati mereu posibilitatea ca rationamentul dvs. sa fie gresit si faceti-va un plan pentru astfel de cazuri...

 

2. Din nerabdare (nevoia de a deveni bogat peste noapte) si lacomie am facut greseala de a folosi un leverage ridicat.

 

Asta intra tot in categoria lipsei de disciplina, ca de altfel mai toate greselile pe care le fac loserii din trading. Overleveraging-ul este echivalent cu tratarea trading-ului ca pe un joc de noroc. Practic, pariezi casa pe o singura mana. Iar consecintele psihologice sunt dramatice. Dupa ce pierzi o bucata mare din cont (sau chiar intreg contul) din cauza unor astfel de greseli, vor ramane niste rani adanci in psihicul tau. Si uite asa, de la lacomie vei ajunge la FRICA, frica de a deschide o noua tranzactie. Acele tranzactii pe care nu le vei deschide, de frica, vor merge de obicei in directia pe care o preconizasei, dand nastere la FRUSTRARE. Cand, in final, iti iei inima in dinti si deschizi o pozitie, vei pierde. De ce? Pentru ca frustrarile si fricile tale au influentat modul tau de gandire. Nu ai gandit limpede si ai actionat pe baza unor emotii, in loc sa actionezi pe baza ratiunii.

 

3. Am monitorizat mai multe perechi valutare in acelasi timp, desi nu eram profitabil consistent pe una singura.

 

Recomand oricarui incepator sa isi aleaga o singura pereche valutara si sa tranzactioneze doar acea pereche, pana o cunoaste pana in maduva oaselor. Astfel, te poti concentra mai bine, daca privesti un singur grafic, cu atentie, si vei tranzactiona mai rar. Monitorizand mai multe perechi la inceput, ai tendinta sa intri mereu in piata, ceea ce este o greseala. Planificati-va intrarile, nu intrati orbeste in piata, dupa banuieli, instincte sau frustrari.

 

In concluzie, eu cred ca e de ajuns sa cunosti suport/rezistenta (cererea si oferta practic), fibonacci retracement/extension, linii de trend si price action, din punct de vedere tehnic. Nu va umpleti graficul de indicatori, nu va ingreunati viata (keep it simple, stupid - KISS). Si cel mai mult si mai mult, disciplinati-va! Faceti-va un plan de trading (chiar si scris) si tranzactionati in mod calculat, nu haotic.

 

Si acum vreau sa inchei cu cateva citate dintr-un text antic (deh, fiecare cu nazbatiile lui :D):

 

"Marile dezastre, batranetea sau moartea nu sunt nimic in comparatie cu nenorocirea cauzata de PROSTIE. Prostia este coroana de pe capul tuturor suferintelor si dezastrelor!"

"Intr-adevar, ce este imposibil pentru cel ce se straduieste din toata puterea? Cel ce se dedica scopului pe care si l-a propus, fara sa se sperie de efort si de dificultati, isi atinge scopul, chiar daca este sarac."

 

-- Yoga Vasishtha

 

Eliminati tranzactiile luate din prostie (i.e. tranzactiile emotionale) si dedicati-va trup si suflet scopului propus... Era si un banc cu indienii americani. De ce vine ploaia cand fac ei incantatii pentru ploaie? Pentru ca nu se opresc pana nu vine! Perseverenta, my dears :)

Editat de bumasoft
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Asta trebuia subliniata, parerea mea:

 

De ce vine ploaia cand fac ei (indienii americani) incantatii pentru ploaie? Pentru ca nu se opresc pana nu vine!

Editat de dannad
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest subiect...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.