Sari la conținut

valim1975

Traders
  • Număr mesaje

    170
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    14

Orice postat de valim1975

  1. Revin cu comentariul referitor la EURO: țările din zona euro sunt eterogene din toate punctele de vedere, adică unele se simt confortabil si la un EURUSD de 1,50 ( Germania), iar altele plang si la 1.1 Portugalia, Spania, Italia, Grecia (Irlanda nu mai este in clubul lor). Nemtii ar dori in August un euro puternic, atunci cand ei sunt in concediu, si un euro slab din ianuarie in iulie,cand ei ar vrea sa vanda cat mai mult. Grecii vor un euro slab tot timpul, pentru ca turistii sa consume cat mai mult,etc. In privinta unui QE, nemtii se opun categoric, desi americanii au, englezii au, japonezii au, iar elvetienii s-au priponit la 1.20 fata de euro.
  2. Teoretic ....nu vom plati. practic, cam toti providerii au swap negativ pe in ambele sensuri. Eu consider dobibda 0 la ECB o greseala istorica. Marile banci de investitii vor inregistra costuri mari cu depozitele, asa ca vor investi in actiuni, iar indicele DAX o sa sara de 10.500 pina la sfarsitul anului. Problema mare va fi cand se va sparge bula speculativa, fiinca va fi mai rau decit la aur( de joi pina luni a picat peste 35000 pipsi, adica 350 de dolari).Pentru mine, aceasta cadere a aurului a fost cea mai mare pe care am prins-o, dar eu nu eram in piata in 2008 cind a picat indicele DOW JONES cu vreo 5000 de puncte, echivalent 50.000 pipsi, care reprezenta circa 40% din valoare. Valoarea corecta a dax-ului nu sare de 8000. O cadere de la 11000 la 7000 inseamna 35% ( tinand cont de turbulente si de faptul ca sell-off-ul pe dax este cel mai violent ( priviti un grafic si observati in cat timp dax-ul pierde ce a construit). Inceputul crizei a fost considerat momentul in care Dow Jones a picat cu 40 %. Cum vom numi momentul in care DAX-ul se va corecta???
  3. Stimati colegi, Cee ce v-am scris eu este doar un scenariu pe care l-am vazut "undeva", nu l-am facut eu, ci doar cred in el si actionez in consecinta, DAR NU SUNT ADEPTUL TRANZACTIEI PE STIRE. Prefer sa astept sa urce pina aproape de un nivel previzionat de unii care doar asta fac..si sa actionez. Referitor la scalping, nu fac. De ce? daca nu ai minim 50.000 de euro, pentru a te baga cu 500.000, adica 40 euro pe pip,sa astepti vreo 5 pipsi, adica 200 euro in 10 secunde, consider ca riscul e prea mare. Piata se misca si invers, si te trezesti cu o gaura, la care ai 2 alternative: 1 sa astepti, poate 6 luni pina se intoarce piata, sau sa o inchizi si sa te zgarii pe ochi daca intoarcerea s-a produs a doua zi. Profilul meu este mai degraba carry trader. Adica ......astept fara sa ma uit, fiinca risc sa inchid tranzactiile prea devreme, colectand dobinda. Banii cei mai seriosi i-am facut anul acesta mizand pe intarirea Leului. Acum Leul e prea tare, si nu mai renteaza sa il mai tranzactionez. Usernome zicea ca sunt cu contul de pe FF pe pierdere, dar nu se uita ca am pierdere mare pe long eurron, care imi ia 4 centi de dolar pe zi, in timp ce alt provider imi da 8,7 eurocenti pe short. Acele tranzactii le inchid cind le va veni randul, poate prin septembrie..... Despre EURUSD nu pot sa va spun decit ca este impervizibil, MAI ALES ACUM.Din punct de vedere tehnic ar fi trebuit sa fie trecut de 1.40, iar din punct de vedere fundamental, sub 1.30. Cu alte cuvinte, Euro nu avea de ce sa pice de la 1,39xx daca nu facea Mario Draghi comentarii negative....si nu ar fi trebuit sa sara de la 1,20 in august 2012 doar fiinca acelasi Mario Draghi a spus ca el are mandat (pe care ulterior s-a aflat ca nu il are) sa cumpere nelimitat bonduri . REVIN IN WEEKEND.....ACUM PLEC SI EU ACASA....
  4. Eu te sfatuesc sa te joci cat vrei pe demo, si sa cam stai potolit pe real pina pe 9 iunie. Pe 5 si 6 iunie sunt 2 evenimente majore, anume Decizia ECB si Conf de presa, iar pe 6 avem NFP. Daca nu stii ce inseamna fiecare, poti sa cauti pe net ce impact are o rata de dobinda scazuta sau un QE pe de o parte, si ce inseamna NFP la Americani. In acest moment EURUSD are inclus in cotatie o scadere la 0 a dobinzii ecb sau un QE european, care totusi e putin probabil; iar NFP-ul ar iesi bine. Eu personal nu cred ca ECB va actiona, ci doar, poate, va mai da un mesaj ca totul e ok, si ca nu ii sperie deflatia (daca nu stii economie, e un pic complicat sa iti explic efectele opusului inflatiei), lucru care va creste eurusd. Iar la americani, mi se pare că un NFP dupa un rezultat precedent de 288K, adica maximul ultimilor 4 ani va fi mai slab. Daca media anului se mentine la peste 200k, avansul de PIB pe SUA va fi aproape de 3%, lucru pe care nu il prea cred verosimil, desi nu e exclus. Eu cred ca NFP va iesi mai slab ca data trecuta, poate chiar sub 200, iar dolarul va face un spike in jos, adica eurusd urca. Eu stau la pândă, și îl shortez de pe la 1.384 cel putin. Daca nu ajunge.....regandesc strategia.
  5. EUR/GBP has broken the key support area between 0.8168 (22/01/2014 low) and 0.8158 (17/02/2014 high) and is now close to the support at 0.8082. Hourly resistances can be found at 0.8127 (14/05/2014 low) and 0.8145 (21/05/2014 high). • In the longer term, the decisive break of the key support area between 0.8168 and 0.8158 (see also the 61.8% retracement of the mid-2012 rise) confirms an underlying downtrend. A break of the resistance at 0.8191 (28/02/2014 low) is needed to suggest some exhaustion in the selling pressures. Supports stand at 0.8082 and 0.7961 (08/11/2012 low). Trage ce concluzie vrei, ca sa iesi cu bine din trade.
  6. Daca nu stii sa citesti indicatorii....nu te mai baga. Poti sa vezi tranzactiile de peste 1 an. Contul are o problema, anume ca nu se vad 30 de dolari. Contul are equity 1029,4, daca tot vrei sa vezi ca e pe un plus. ce e cu ro;u e minus de joc, daca stii ce e ăla. Eu pe acest cont postez pentru prieteni doar tranzactiile de care sunt foarte sigur. Daca tot stii ce sa faci, te provoc sa iti postezi tu o situatie a ta, asa cum am facut eu in imaginea alaturata. de la un depozit de 14500, poti sa vezi ca am trecut de 16.800 in 4 luni. Te astept.....
  7. Precum vezi, contul este real. Daca tu crezi ca vreau sa imi pierd banii....atunci crezi. Am pus contul doat pt inspiratie. Ce nu va recomand sa faceti, este: 1 sa nu ma copiati si la indici, deoarece la mine o pozitie de 0.01 dax =0,25 indici dax, adica 0,04 dax= 1 indice , lucru care nu este valabil la toti providerii, 90 % au 1 lot =100 indici, la mine este 1 lot =25 indici. 2. in functie de diferiti factori, nu astept TP tot timpul, asa ca pot inchide tranzactiile si mai devreme, lucru pe care voi nu l-ati face, fiinca nu o sa stati cu ochii pe ce fac eu.... Va mai scriu cind am timp....dar in general sunt ocupat.
  8. Baga tare. Acum am reusit sa imi pun un trade explorer in semnatura. Am avut putin timp liber. Acum puteti sa va uitati ce tranzactionez eu pe un cont de 1000 usd. pina acum il vedeau doar prietenii. Nu ma copiati daca nu sunteti siguri de ceea ce faceti.
  9. http://www.fxstreet.com/analysis/forecast-currencies-poll/?utm_source=email&utm_medium=nlusers&utm_content=%231-technical&utm_campaign=top2012 uite linkul de analize. Ai vazut ca gbpjpy s-a dus in SL.Asta e viata. astept spectacolul.... nu am ce sa spun de eurgbp....doar sa sun pentru tine pe cineva maine....
  10. daca vrei un pic de distractie, uite un ordin recomandat ... sell eurusd @1.378, tp 1.365. ramine de vazut daca atinge 1.378 in seara asta...dar e bine sa il pregatesti.
  11. procentul de 67% l-am luat de pe un forum cu circuit inchis, unde concluzia analizei pentru azi era ca sunt 2 sanse din 3(=67%) ca eurusd sa scada spre 1.3650, si una sa creasca la 1.3780. am pus si eu cu o marja de siguranta de 10-20 pips, asa cum am luat si eu in ordine....dar nu mi-a luat TP, ul, am inchis eu manual la 1.3675. Oricum ,presiunea e mare pe vanzare, fiinca avem o sedinta FOMC si conferinta ECB, unde se asteapta un QE european sau dobinda 0 ca in SUA. Daca nu se intimpla nimic la ECB, EURUSD tot va scadea....finca presiunea creste oricum. Deci 1.365 este inca o tinta viabila. Daca te intereseaza procentii, vezi ca sunt sanse 25% sa ajungă la 1.355, daca mai continua zona euro sa surprinda negativ, ca azi dimineata. Eu totusi cred ca o sa creasca pina unde a fost de dimineata, fiinca a scazut datorita Sedintei Fed de la ora 9 deseara. Daca vrei sa vezi spectacol, de pe la 18.30 pina la 22, poti sa vezi ce fluctuatii bruste vor fi. Ia un loc si priveste: 18:30 USD Fed Chair Yellen Speaks 20:30 USD FOMC Member Kocherlakota Speaks 21:00 USD FOMC Meeting Minutes pe forum pontul zilei era long JPY, asa cum vezi , eurjpy cade, iar gbpypy are target 169,4 , cu SL 171.3. Simplu... nu ai decit sa vezi.....si sa nu tranzactionezi, eu am inchis toate pozitiile cu dolar, si astept sa le redeschid mai bine. Spor la spectacol. ps. deja e 1.3663....
  12. imi premit sa iti dau un sfat, pe care l-am primit si eu acum 4 ani: daca vrei sa lucrezi "aleatoriu" sau " la ghici", trebuie sa urmezi citeva sfaturi ...SI SA NU TE ABATI DE LA ELE: 1.alegi o singura (2 e prea mult la inceput) pereche valutara...si mergi cu ea ÎNTR-UN SINGUR SENS . Adica doar long sau short. E bine sa nu schimbi strategia, altfel esti mancat. de exemplu eurusd stii ca are sanse mari sa cada, daca la conferinta ECB din iunie o sa se decida sa se adopte masuri de relaxare monetara. Atentie! Aceste masuri sunt "already priced". eu zic ca sansele sunt 67% sa cada pina la 1.367 inca o data pina la conferinta. 2 . Foarte important: la 500 usd tu ai folosit o expunere de peste 1:20 (adica avand 500 usd ai manevrat 13.800 usd, adica 1:27,6). Adica iti pierdeai capitalul la un short eurusd 1.42 sau long 1.35 (aproximativ). Daca tu credeai ca piata nu va ajunge pina acolo, puteai sa astepti. In cazul EURUSD, expunerea de 1:20 este maxima. Ai inceput cu loturi mari, si le-ai inchis pe fond emotional. Daca ai fi deschis 0,01 o data, si la 50 de pipsi deschideai pe a doua, etc....cate tranzactii le-ai fi inchis pe pierdere. Practica mea spune ca maxim 20%, in conditii normale. Adica ai fi facut o medie si ai fi inchis doar pierderile pe care le compensai cu alte pozitii cu profit. 3. Daca adopti tactica prudentului, si nu stai tot timpul cu ochii pe forex, 20% profit pe an este ok, folosind doar rezistentele si suportii. Cine spune ca profitul lor depaseste 200% pe an, nu spune ca ajunge la astfel de performante pe cont real cu sume de peste 200.000 euro, unde poti sa stai calm sa astepti o actiune sa iti urce, un indice sa cadă, o explozie la o conducta de petrol, etc. Eu pe un cont de 10.000 de dolari nu mi-am permis. Ca un exemplu real, un prieten a castigat cu un cont de 10.000 usd vreo 3000 investind luna trecuta in actiunile de la Tesla ( au crescut de la 195 la 212 in doar 3 zile). Ai putea sa generalizezi? Ei bine.....nu. la vreo cateva zile a auzit ca Facebook a avut rezultate cu 67% mai bune decit anul trecut....asa ca a luat actiuni si acolo, chiar la deschidere, cu 63 usd. in 2 ore a pierdut 5000 usd. A inchis de frica. Daca avea 100000 de euro, putea sa le tina mai mult imp, si sa castige mult mai mult, Poti sa te uiti, facebook o sa sara de 65 anul acesta, problema este sa nu ajunga intii la ...45. 4.Studiaza empiric previziunile marilor banci. vezi pe fxstreet.com in fiecare vineri ce previziuni se fac de catre specialisti. Daca deschizi maxim 5 tranzactii de 0.01 ,bazat propria opinie facuta dupa acele cifre, eu zic ca poti sa castigi minim10%pe an. Sincer,mi-as publica tranzactiile mele, dar lucrez cu un provider care nu are posibilitatea asta. Am zis ca o sa imi deschid un cont pe o platformă care sa permita publicarea... In final iti dau acelasi sfat ca si un alt coleg: incearca strategia noua pe un cont demo cel putin 6 luni, recomandat 1 an, sau nu te expune mai mult de 1:10 pe contul real. ...si retine disclimerul clasic al tuturor" Performantele trecute nu sunt o garantie pentru cele viitoare" ASA CA.....NU TOT CE ZBOARA SE MANINCA.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.