Caută în comunitate
Afișez rezultate pentru tagurile 'analiza financiara'
Găsit 15 rezultate
-
• O zi liniștită, în Europa, dar cu o mulțime de volatilitate de îndată ce Presedintele Fed Bernanke, a început să vorbească. Discursul său oficial a fost relaxat, aşa cum se aștepta de la el, iar dolarul a început să slăbească, dar a existat interes în cumpărarea de dolari, iar declinul a fost de scurtă durată. Apoi, în timpul sesiunii Q & A, el a sugerat că Fed ar putea într-adevăr să reducă progresiv QE în următoarele cateva luni, în cazul în care datele permit, și lucrurile au luat-o razna. Randamentele obligaţiunilor de trezorerie au crescut (cu 10 bps pe zi), acţiunile au scăzut și, evident, dolarul a ajuns înapoi. A fost mai puțin interes pentru minuta de la ultima sedinţă FOMC, care a avut loc înainte de cele mai recente date privind ocuparea forței de muncă și astfel au fost privite ca oarecum normale. Factorii de decizie politică au dezbătut întrebarea dacă ei vor tempera QE în cazul în care economia s-ar îmbunătăți în mod semnificativ în T2, deși discuția a fost oarecum academică, economia nu a arătat încă astfel de semne de îmbunătățire. • În concluzie, tonalitatea comentariilor lui Bernake și minuta FOMC a fost cu totul diferită de ceea ce alte bănci centrale discută. Aproape peste tot în lume, problemele cu care se confruntă băncile centrale sunt inflația sub-țintă și monedele prea puternice, care pun băncile centrale într-o situaţie neutră privind relaxarea, Fed fiind una dintre puținele care are în vedere o temperare. Această diferență politică este de natură să sprijine creşterea dolarului, în opinia mea. • Indicii de manageri de achiziție vor fi focusul zilei. Indicii PMI ai previziunilor de producţie, servicii şi compozit Markit pentru mai sunt anunțaţi de UE, Germania și Franța. Mai târziu, PMI Markit al SUA va fi anunțat (nu indicele ISM). Creșteri lună-la-lună sunt estimate toată în zona euro, deși numai PMI german de servicii este de așteptat să se întoarcă peste 50. Indicele SUA, prin contrast, este de așteptat să scadă, dar rămâne în continuare peste 50. O îmbunătățire a indicatorilor europeni ar putea duce la o revenire a EUR / USD, mai ales având în vedere dimensiunea mișcării dolarului peste noapte, dar având în vedere şi puterea cererii de dolari pe care am văzut-o ieri, chiar și în urma comentariilor relaxate ale lui Bernanke nu aş merge pe un declin al USD acum. De asemenea, președintele BCE, Mario Draghi vorbește în această seară la "Viitorul Europei în economia globală" și cinci dintre colegii săi din Consiliu vor vorbi pe tot parcursul zilei. Vom ajunge, probabil, la păreri contradictorii cu privire la politica BCE din aceste discursuri, adăugându-se la volatilitatea perechii. EUR / USD • EUR / USD a suferit pierderi ieri, după ce perechea a găsit rezistenţa la 1.2980-1.3000. În cele din urmă a rupt atât pragul psihologic 1.2900 cât și 1.2855 suportul liniei de trend și următorul suport este acum la 1.2800. Un suport mai puternic poate fi găsit aproape, la 1.2780 în cazul în care există o creștere a suportului trendului din noiembrie şi partea de jos a nivelului Bollinger Band. Rezistența poate fi găsit din nou la 1.2900 si 1.2980. USD/JPY USD/JPY a continuat mai sus și a găsit rezistenţa în zona 103.90 - 104.00. O străpungere de la nivelul de rezistență de 104.00 ar putea mișca cursul cu încă 100 de pips către 105.00, cu o rezistenţă intermediară la linia superioară Bollinger Bands de la 104.70. Atât RSI și Stochastic indică niveluri de supracumpărare astfel încât sunt posibile unele corecții in piață cu nivel de suport la 102.00 şi 101.35. AUD/USD AUD/USD s-a prăbușit ieri și a continuat să facă acest lucru in sesiunea overnight dupa ce a străpuns mai jos de nivelul suport de la 0.9700. Următoarele niveluri de suport pot fi găsite la 0.9600 nivel psihologic și 0.9537, care este minimul ultimilor doi ani. Indicatorul The Average Directional Reading (ADX) arată cifre mai sus de 50 indicând cât de puternică este tendinţa de scădere AUD/USD. Dacă vom vedea o apreciere de la minime, rezistență poate fi găsită la nivelul 0.9700 şi 0.9800. Aur Aurul a închis pentru a doua zi, cu pierderi marginale care formează un spinning top ce indică o anumită indecizie între cumpărători și vânzători. Aurul a găsit suport în ultimele două zile și continuă să facă acest lucru la nivelul inferior Bollinger Bands și continuă să facă acest lucru la nivelul de 1350 dolari. O spargere a acestui nivel va găsi un nivel de suport imediat la 1340 dolari, urmat de 1320 dolari. Rezistenţa se afla acum la 1385 dolari, urmat de 1400 dolari. Petrol Petrolul a fost pierzător major ieri pentru a doua zi și continuă să facă acest lucru după străpungerea mai multor nivele de suport. Un suport imediat poate fi testat la 93,50 dolari, care este un trendline vechi de 2 ani, precum și un minim precedent. Sub acest nivel există o rezistență semnificativă la 92.30 dolari, 92.00 dolari zona în care avem minimele anterioare, nivelul Bollinger Band inferior, precum și 92.00 dolari nivelul psihologic. Cu RSI și Stochastic fiind departe de nivelurie de supravânzare credem că este destul de probabil pentru a vedea scăderi în continuare. Rezistenţa este așteptată la 94.50 $ maximul precedent și 95.00 dolari.
-
• O zi mixtă pentru dolar, cu EUR si JPY câștigă modest în timp ce monedele mărfurilor și CHF au pierdut teren în faţa USD. Cel mai mare perdant a fost GBP, în timp ce scandinavele - SEK și NOK - au fost cele mai mari câştigătoare. Principalul motor al pieţei a fost compus din remarcile membrilor FOMC Bullard, hawkish, și Dudley, dovish. Ambele au fost relaxate, cu Bullard vorbind despre riscul de deflație și a cerut BCE să ia în considerare relaxarea cantitativă, iar Dudley a declarat ca Fed ar putea ajusta QE în sus sau în jos. Accentul va rămâne pe politica Fed și astăzi, cu FOMC eliberând minuta reuniunii din mai şi cu Preşedintele Fed Bernanke făcând o declaraţie în Congres cu privire la economia Statelor Unite. După ajustarea de ieri a așteptărilor, mă aștept ca riscurile să fie asimetrice: așteptările iminentei temperări a QE s-au diminuat, prin urmare, comentariile mai relaxate (probabil din partea lui Bernanke) nu ar avea astfel un impact major, în timp ce semnele din minută că o schimbare a politicii este serios luată în considerare ar putea muta în mod semnificativ piața. • Lira a pierdut teren deoarece inflația pentru luna aprilie a fost mult mai mică decât se aștepta (+0,2% lună la lună faţă de așteptatul +0,4%, +2,4% an la an faţă de +2,6%). Inflaţia scăzută oferă Băncii Angliei mai mult spaţiu pentru tăierea dobânzii de referinţă dacă doresc, cu toate că o creștere oarecum mai puternică decât se estimase recent și îmbunătățirea perspectivelor înseamnă că există mai puțină presiune pentru ei de a reduce rata. Cu toate acestea lira a slăbit, probabil, în anticiparea minutei de astăzi a întâlnirii Băncii Angliei din mai. Lira sterlină a scăzut luna trecută, după ce minuta a continuat să arate un raport de 6-la-3 împotriva relaxării în continuare. Cu același rezultat probabil să apară din nou în această lună, este posibilă aceeași reacție, de asemenea. • Alte date de astăzi includ cifra UE de cont curent pentru luna martie, cu surplusul prognozat de a trece mai jos de la € 16.3bn la € 15.0bn. De obicei, aceasta nu afectează piaţa. Vânzările de case existente din SUA pentru luna aprilie pot atrage atenţia mai mult decât de obicei după mulțimea de date dezamăgitoare recente despre locuințe. Previziunile sunt pentru o creștere de 1,4% lună la lună, la un ritm anualizat de 4.99mn, până la -0,6% și 4.92mn în luna martie. Este de remarcat faptul că aceste previziuni au crescut uşor de-a lungul ultimelor câteva zile, în ciuda declinului surprinzător al autorizaţiilor locuințelor din cursul lunii. Cei care fac prognoza trebuie să fie destul de încrezători. Un număr de genul ăsta ar putea readuce sentimentul înapoi spre puterea economiei SUA / USD puternic, cu patru ore înainte de apariţia minutei FOMC. EUR / USD • EUR / USD s-a mişcat mai sus după ruperea rezistenței de la 1.2900, continuând revenirea acesteia. Următorea rezistență puternică vine de la 1.2980 în care există o retragere de 23.6% Fibonnacci precum şi media mobilă la 50 de zile și 1.3030 în extindere. Zona din apropierea 1.2900 este de așteptat să acționeze ca un suport, cu 1.2855 rămânând o linie de suport a trendului mai mică. USD/JPY USD/JPY s-a mutat marginal mai sus ieri, fiind în același timp neschimbat în sesiunea overnight cu rezistenţa la 102.90. Rezistenţa se află în zona de 102.90 la 103.00, în timp ce o străpungere a nivelului 103.30 găsește perechea cu nici o rezistență semnificativă până la 104,00. Un suport bine testat rămâne la 101.95, cu un nivel de suport suplimentar de la 101.35. GBP/USD GBP/USD a continuat să se deprecieze după ce a spart nivelul de 1.5200, dar a găsit suport la nivelul liniei inferioare Bollinger Bands. Perechea este probabil să se deprecieze în continuare astăzi iar linia de suport poate fi găsită la 1.5100 nivel psihologic și, de asemenea, nivelul liniei inferioare Bollinger Bands, cu o străpungere care ar putea duce la 1.5040. Nivelul de 1.5200 este probabil să acționeze ca o rezistență puternică astăzi, urmat de un alt nivel de rezistență puternică la 1.5270. Aur Aurul a revenit pe creștere în prima parte a sesiunii de ieri, din nou, găsind rezistenţa la 1400 $ și a încheiat ziua cu pierderi. Rezistența rămâne la 1400 $, cu o spargere care ar putea conduce prețul activului spre zona 1423 $ - 1431. Suportul vine la minimele anterioare de 1350 $ și 1340 $, cu Stochastic rămânând bullish. Petrol Petrolul a câștigat ieri, dar a suferit deprecieri masive peste noapte de aproape 5.50 $ pe baril, dupa ce statisticele de la American Petroleum Institute (API) au arătat că stocurilor brute din SUA a crescut si petrolul nu a reușit să rupă nivelul de 97.10 $, rezistenţa trendului. În prezent ca și nivel de suport este nivelul de jos Bollinger de 90.80 $, cu un suport puternic în zona 89.90 $ - 90.00 $. Daca petrolul revine pe creștere, nivelul de rezistență poate fi găsită la 92.30 $ și 93.50 $.
-
• QE, sau fără QE, aceasta este întrebarea: Dolarul a pierdut, în general, față de colegii săi după discursul preşedintelui Chicago Fed, Evans, un cunoscut om dovish, care a împins discuţia spre legarea politicii monetare de rata șomajului. În discursul său, Evans a declarat că economia SUA performează "destul de bine acum", citând îmbunătățirea condițiilor pe piața forței de muncă, cheltuielile de consum și de locuințe, în ciuda cifrelor care au luat piețele prin surprindere, așa cum a fost semnalat prin indicele Citigroup Surprise, care se află la nivelurile cele mai scăzute, negative, de la începutul lunii februarie. El a subliniat că "problema-cheie" este de a vedea dacă creşterea medie de 200K a NFP la care am asistat în ultimele 6 luni vor fi"menținute în următoarele câteva luni". În ciuda orientării sale dovish, cu toate acestea, având în vedere comentariul său cu privire la faptul că ar dori să vadă o inflație mai mare spre ținta Fed de 2%, Evans a declarat că el crede că acesta este anul în care lucrurile se vor "transforma într-adevăr ",şi că economia SUA s-a îmbunătățit "destul de mult". • Marea Britanie anunță indicii preţurilor de consum și de producție pentru luna aprilie. CPI se estimează a fi de până la +0,5%, lună la lună, în luna aprilie, o accelerare de la +0,3% în luna martie, dar acest lucru ar fi de fapt un declin (an la an) față de anul precedent la 2,7% de la 2,8%. Indicele prețurilor de producție se estimează a fi un pic mai mare, la +0,4%, lună la lună, comparativ cu +0,3%, în luna martie. Contează? Banca Angliei preconizează că inflația "este setată să crească în următoarele luni .... susținută de presiunile la nivelul prețurilor externe și a prețurilor administrate și reglementate. " O inflație mai mică în această lună ar fi frumos, dar mă îndoiesc că vor demara o relaxare mai agresivă chiar acum când propriile așteptări inflaționiste sunt atât de mari. Așteptați până când domnul Carney sosește în luna iulie pentru orice astfel de schimbare. • Cifrele PPI ale Germaniei pentru luna aprilie sunt susceptibile de a pune în lumina reflectoarelor, din nou, presiunile dezinflaționiste la care zona euro a fost martor, cu cifra față de anul precedent ducând la o creștere a preţurilor de la 0,4% la 0,2%, iar datele lună la lună sunt prognozate să arate a treia lună consecutivă de deflație, un eveniment văzut ultima dată în timpul vârfului crizei financiare, în prima jumătate a anului 2009. În altă parte, domnul Carney, guvernatorul Băncii Canadei de 10 zile, este programat pentru a face un discurs astăzi, în fața Camerei de Comerț Metropolitană Montreal cu un altul programat de către preşedintele St Louis Fed James Bullard pe "Politica monetară într-un mediu al ratelor scăzute" la Frankfurt. • Atenția peste noapte se va muta spre Japonia, unde probabila creșterea mare a exporturilor pentru luna aprilie datorită yenului mai slab, în urma schimbării politicii monetare a BoJ, va reduce deficitul ajustat al schimburilor comerciale cu o treime. Acești indicatori sunt eliberaţi cu câteva ore înainte de a se încheia reuniunii de două zile BoJ politică și discursul lui Kuroda, cu stimulul de așteptat să rămână constant, în ciuda creșterii recente a volatilității obligațiunilor japoneze. EUR / USD • EUR / USD a început o revenire după indicele Chicago Fed National Activity deteriorate, la un minim al ultimelor 6 luni pentru luna aprilie, cu revenirea continuând după discursul lui Evans. Rezistența linie de trend a venit la 1.2900, cu 1.2905 văzând rezistența și astăzi, în timp ce rezistența Fibonacci puternică vine la 1.2980. Suportul trendului pare a veni de la 1.2855, cu un suport mai puternic în zona 1.2770-1.2795. USD/JPY USD/JPY a pierdut ieri, pe fondul declarațiilor ministrului economiei Amari din Japonia, care susținea ca dacă în continuare yen-ul se depreciază ar putea avea un impact asupra "vieții oamenilor", cu mișcare în jos declanșată și din motive tehnice, intersectarea indicatorilor Stochastics și RSI fiind la nivelurile de supracumpărare. Cu toate acestea, perechea a câștigat peste noapte, după ce Amari şi-a întors comentariile sale duminică, declarând că el nu va spune dacă mișcarea yenului "a fost corectată, sau când se va termina". Rezistenţa a venit la 102.70, cu o rezistenţă mai probabilă care vine de la 103.30. Un nivel de suport bine testat este văzut la 101.95, cu suport suplimentar la 101,35. GBP/USD Cable a revenit de la 1.5170, minimele sale de o lună jumătate, ca urmare a creșterii majore a indicelui prețurilor pentru case (an la an) în mai mult de un an, cu lira sterlină continuând aprecierile sale odată cu comentariul Guvernatorului BoE King citat "recuperare modesta". Rezistență puternică a venit în jurul 1.5270, care vede un nivel de inversare și media mobilă de 50 de zile. Fostul nivel de rezistență 1.5220, care reprezintă nivelul de retragerea 50% din martie-aprilie, este acum în calitate de suport cu susținere mai puternică în 1.5190 la 1.5200 zonă și suport Fibonacci la 1.5130. Rezistenţa peste 50 de zile medie mobilă este de natură să vină la 1.5310. Aur Taurii de pe activul aur au reușit să inverseze ieri imaginea de dimineață, metalele prețioase, în special argintul și aurul, având 24 de ore excepționale, cu aurul revenind de la un dublu minim din zona 1338 $, străpungând rezistența de la 1370 $ și 1385 $, dar găsind de două ori rezistenţa la 1400 $ . Incapacitatea de a străpunge sub minimele și suportul găsit la 1385 $, cu indicatorul Stochastics bullish și intersectarea cu RSI tot bullish, punctul unui raliu tehnic inițial până la $ 1423-1431 dacă activul străpunge 1400 $, presiune puternică de vânzare ar putea veni la 1,445 $. Petrol Petrolul a fost, de asemenea, unul din activele cu aprecieri importante ieri, revenirea de la suportul trendului la 95.50 $, lovind o rezistență puternică a liniei de trend de la 97.10 $ pe anticiparea că stocurile de țiței din SUA vor continua să scadă odată ce ne îndreptam spre sezonul vacanțelor (de conducere). O continuare a raliului poate găsi rezistenţa la nivelul 98.60, cu un nivel de suport la 94.50 $. Imaginea de ansamblu • QE, sau fără QE, aceasta este întrebarea: Dolarul a pierdut, în general, față de colegii săi după discursul preşedintelui Chicago Fed, Evans, un cunoscut om dovish, care a împins discuţia spre legarea politicii monetare de rata șomajului. În discursul său, Evans a declarat că economia SUA performează "destul de bine acum", citând îmbunătățirea condițiilor pe piața forței de muncă, cheltuielile de consum și de locuințe, în ciuda cifrelor care au luat piețele prin surprindere, așa cum a fost semnalat prin indicele Citigroup Surprise, care se află la nivelurile cele mai scăzute, negative, de la începutul lunii februarie. El a subliniat că "problema-cheie" este de a vedea dacă creşterea medie de 200K a NFP la care am asistat în ultimele 6 luni vor fi"menținute în următoarele câteva luni". În ciuda orientării sale dovish, cu toate acestea, având în vedere comentariul său cu privire la faptul că ar dori să vadă o inflație mai mare spre ținta Fed de 2%, Evans a declarat că el crede că acesta este anul în care lucrurile se vor "transforma într-adevăr ",şi că economia SUA s-a îmbunătățit "destul de mult". • Marea Britanie anunță indicii preţurilor de consum și de producție pentru luna aprilie. CPI se estimează a fi de până la +0,5%, lună la lună, în luna aprilie, o accelerare de la +0,3% în luna martie, dar acest lucru ar fi de fapt un declin (an la an) față de anul precedent la 2,7% de la 2,8%. Indicele prețurilor de producție se estimează a fi un pic mai mare, la +0,4%, lună la lună, comparativ cu +0,3%, în luna martie. Contează? Banca Angliei preconizează că inflația "este setată să crească în următoarele luni .... susținută de presiunile la nivelul prețurilor externe și a prețurilor administrate și reglementate. " O inflație mai mică în această lună ar fi frumos, dar mă îndoiesc că vor demara o relaxare mai agresivă chiar acum când propriile așteptări inflaționiste sunt atât de mari. Așteptați până când domnul Carney sosește în luna iulie pentru orice astfel de schimbare. • Cifrele PPI ale Germaniei pentru luna aprilie sunt susceptibile de a pune în lumina reflectoarelor, din nou, presiunile dezinflaționiste la care zona euro a fost martor, cu cifra față de anul precedent ducând la o creștere a preţurilor de la 0,4% la 0,2%, iar datele lună la lună sunt prognozate să arate a treia lună consecutivă de deflație, un eveniment văzut ultima dată în timpul vârfului crizei financiare, în prima jumătate a anului 2009. În altă parte, domnul Carney, guvernatorul Băncii Canadei de 10 zile, este programat pentru a face un discurs astăzi, în fața Camerei de Comerț Metropolitană Montreal cu un altul programat de către preşedintele St Louis Fed James Bullard pe "Politica monetară într-un mediu al ratelor scăzute" la Frankfurt. • Atenția peste noapte se va muta spre Japonia, unde probabila creșterea mare a exporturilor pentru luna aprilie datorită yenului mai slab, în urma schimbării politicii monetare a BoJ, va reduce deficitul ajustat al schimburilor comerciale cu o treime. Acești indicatori sunt eliberaţi cu câteva ore înainte de a se încheia reuniunii de două zile BoJ politică și discursul lui Kuroda, cu stimulul de așteptat să rămână constant, în ciuda creșterii recente a volatilității obligațiunilor japoneze. EUR / USD • EUR / USD a început o revenire după indicele Chicago Fed National Activity deteriorate, la un minim al ultimelor 6 luni pentru luna aprilie, cu revenirea continuând după discursul lui Evans. Rezistența linie de trend a venit la 1.2900, cu 1.2905 văzând rezistența și astăzi, în timp ce rezistența Fibonacci puternică vine la 1.2980. Suportul trendului pare a veni de la 1.2855, cu un suport mai puternic în zona 1.2770-1.2795. USD/JPY USD/JPY a pierdut ieri, pe fondul declarațiilor ministrului economiei Amari din Japonia, care susținea ca dacă în continuare yen-ul se depreciază ar putea avea un impact asupra "vieții oamenilor", cu mișcare în jos declanșată și din motive tehnice, intersectarea indicatorilor Stochastics și RSI fiind la nivelurile de supracumpărare. Cu toate acestea, perechea a câștigat peste noapte, după ce Amari şi-a întors comentariile sale duminică, declarând că el nu va spune dacă mișcarea yenului "a fost corectată, sau când se va termina". Rezistenţa a venit la 102.70, cu o rezistenţă mai probabilă care vine de la 103.30. Un nivel de suport bine testat este văzut la 101.95, cu suport suplimentar la 101,35. GBP/USD Cable a revenit de la 1.5170, minimele sale de o lună jumătate, ca urmare a creșterii majore a indicelui prețurilor pentru case (an la an) în mai mult de un an, cu lira sterlină continuând aprecierile sale odată cu comentariul Guvernatorului BoE King citat "recuperare modesta". Rezistență puternică a venit în jurul 1.5270, care vede un nivel de inversare și media mobilă de 50 de zile. Fostul nivel de rezistență 1.5220, care reprezintă nivelul de retragerea 50% din martie-aprilie, este acum în calitate de suport cu susținere mai puternică în 1.5190 la 1.5200 zonă și suport Fibonacci la 1.5130. Rezistenţa peste 50 de zile medie mobilă este de natură să vină la 1.5310. Aur Taurii de pe activul aur au reușit să inverseze ieri imaginea de dimineață, metalele prețioase, în special argintul și aurul, având 24 de ore excepționale, cu aurul revenind de la un dublu minim din zona 1338 $, străpungând rezistența de la 1370 $ și 1385 $, dar găsind de două ori rezistenţa la 1400 $ . Incapacitatea de a străpunge sub minimele și suportul găsit la 1385 $, cu indicatorul Stochastics bullish și intersectarea cu RSI tot bullish, punctul unui raliu tehnic inițial până la $ 1423-1431 dacă activul străpunge 1400 $, presiune puternică de vânzare ar putea veni la 1,445 $. Petrol Petrolul a fost, de asemenea, unul din activele cu aprecieri importante ieri, revenirea de la suportul trendului la 95.50 $, lovind o rezistență puternică a liniei de trend de la 97.10 $ pe anticiparea că stocurile de țiței din SUA vor continua să scadă odată ce ne îndreptam spre sezonul vacanțelor (de conducere). O continuare a raliului poate găsi rezistenţa la nivelul 98.60, cu un nivel de suport la 94.50 $.
-
Imaginea de ansamblu • Analiza tehnică a fost la conducere: cu cererile iniţiale de şomaj din SUA urcând la maximum ultimelor șase săptămâni, și cu cifrele cererilor continue ratând de asemenea estimările, ar fi fost de așteptat ca dolarul să fi slăbit ieri, deoarece punctele slabe de pe piața muncii vor amâna probabil scăderea dozei de QE de către Fed. Ştirile bearish ale USD, însă, au venit de asemenea de pe alte fronturi, precum autorizaţiile de construcţie de locuințe din aprilie care au ratat prognozele, de asemenea, fiind cele mai scăzute din noiembrie, iar studiul Philadelphia Fed Manufacturing a consolidat imaginea negativă desenată de indicele Empire State de miercuri, sugerând, astfel, un viitor ISM de fabricaţie dezamăgitor. Cu toate acestea, această explozie de date negative din SUA a lăsat dolarul practic neschimbat de ieri dimineață. De fapt, a crescut cu 0,08%, datorat în mare parte incapacităţii euro și yenului de a valorifica știrile, cu ambele pierzând 0,06% față de dolarul american, deoarece ieri dimineață, cu monedele de mărfuri scufundându-se (NZD, AUD, și CAD au scăzut cu 1,73%, 1,23% și respectiv 0,54%), în pofida imaginii mixte pe mărfuri (țiței, cupru și paladiu câștigând, celelalte metale prețioase pierzând). • Într-adevăr, nu toate știrile din SUA au fost negative pentru dolar ieri, cu cererile de şomaj continue arătând al doilea cel mai mic nivel din aprilie 2008, cu autorizațiile de construcţie din aprilie, un indicator important, fiind cele mai mari de la era pre-Lehman. Incapacitatea euro de ieri pentru a câştiga în mod eficient față de dolar, se adaugă la un fenomen similar la care am asistat miercuri, cu euro neperformant față de alte monede majore în urma unor ştiri bearish pentru dolar. Mișcarea de EUR / USD cu media mobilă la 50 de zile sub media mobilă la 200 de zile, care semnalează un "death cross" tehnic, care este bearish pentru pereche, și incapacitatea de a reveni de la linia “neckline” a formaţiunii head-and-shoulders, care rezistă din septembrie 2012, adăuga, de asemenea, la dificultățile aparente ale euro de a creşte faţă de dolar. • Traderii de Indicii de acţiuni din SUA ar putea dori să rețină că indicii au închis ușor mai jos ieri, cu SPX și indicii NYA închizând mai jos pentru a doua oară în mai mult de două săptămâni. Cu toate acestea, cu Oscilatorul McClellan, un indicator de lățime bazat pe o medie mobilă a numărului de acțiuni în creștere cu cele în scădere, înclinarea negativă a Nya începând cu 08 mai, este pe punctul de a se transforma bearish, situându-se ușor peste zero. O imagine negativă semnalează, de obicei, o limitare a potențialului de mișcare având loc o corecție. • În SUA, indicatorul de încredere a consumatorilor al Universităţii din Michigan va crește la 78,0 de la 76,4. Indicatorii principali, sunt prognozaţi să fi crescut cu 0,2% comparativ cu un declin de -0,1% în luna martie. Este important acest lucru? Un studiu din 1998 de către Fed a constatat că indicatorii Conference Board “au atât din punct de vedere economic cât și statistic o putere explicativă semnificativă pentru mai multe categorii de cheltuieli de consum." Dar ei au constatat că "prin contrast, măsurile disponibile de la Universitatea din Michigan prezintă, în general, puterea mai slabă pentru cele mai multe categorii de cheltuieli. Un studiu din 2003 a celor doi indici ai Serviciului de Cercetare al Congresului a constatat că "acești indicatori nu sunt, aparent, nesemnificativi. Pe cont propriu și, în mod concertat cu alte variabile economice care s-au dovedit a contribui la previziunile de viitor ale cheltuielilor de consum și, prin urmare, de creșterea economică în general. Dar contribuția lor poate fi ceva mai modest decât atentia pe care ar sugera-o”. Cu toate acestea, atât timp cât piața valutară le acordă atenție, trebuie să îi acordăm şi noi. • În altă parte azi, CPI Canadei pentru luna aprilie se estimează a fi neschimbat – lună la lună - (față de +0,2%), în timp ce nucleul CPI al Băncii Canadei se estimează a fi crescut cu 0,2%, lună la lună, la fel ca și în luna martie. EUR / USD • Cifrele CPI din zona euro nu au afectat prea tare perechea, deoarece au venit în conformitate cu așteptările, așa cum se întâmplă de obicei. Datele slabe din SUA, cu toate acestea, au provocat o revenire de la 1.2855, neckline al formaţiunii head-and-shoulders, cu rezistenta trendului venind la 1.2920, cu pereche scăzând 45 de pips la scurt timp după ce rezistența a fost lovită, cu o revenire, care a urmat,ce nu a atins din nou rezistența, conducând perechea spre zona de suport 1.2855-1.2875. O evadare de la suportul neckline al formaţiunii poate duce pereche spre un suport scurt la 1.2795, cu 1.2750 fiind cel mai scăzut nivel din martie ce a urmat scăderii din februarie și cu 1.2680, fiind un minim de 6 luni și nivelul de retragerea de 61.8% din raliul bullish din iulie 2012 - februarie 2013. Rezistenţa azi poate veni mai jos, în jurul valorii de 1.2915, cu rezistenţă mai solidă la 1.2980. USD/JPY USD/JPY a format o lumânare Doji ieri, consolidând opinia că există o bătălie între tauri și urși, cu rezistenţa din nou care vine în jurul 102.70, deși la un nivel mai mic decât miercuri, suportul îl găsim din nou la 101.95, un nivel testat după publicarea de date slabe din SUA. Creșterea pe condiții tehnice care a urmat pare să fi găsit rezistenţa la 102.30, pe graficul de o ora găsind un patern care seamănă cu un dublu-top. Suport sub nivelul 101.95 vine la 101.65 și 101.35, iar la o potenţială străpungere a nivelului de rezistenţa, la 102. Ar putea vedea următorul nivel de rezistenţă notabil la 103.90. USD/CAD The Loonie a pierdut ieri, în ciuda petrolului care se aprecia, USD/CAD găsind rezistenţa la 1.0217, nivelul de retragerea de 23.6% din raliul ianuarie - martie. O linie de trend ușor înclinată care este încă din februarie 2010, ar putea acționa ca rezistenţă de la 1.0240, cu rezistenţa Fibonacci la 1.0275. Suportul vine la 1.0180, aproape de media mobilă la 50 de zile și de zona 1.0140-1.0155, care vede nivelul de retragerea de 38.2% a raliului mai sus menționat. RSI pare să fie în trend ascendent cu Stochastics în nivelurile de supracumpărare. Aur Aurul are cea mai slabă săptămână din această lună, după ce a pierdut 5,5%, care se încadrează pentru a șase zile consecutive de deprecieri odată cu reducerea deținerilor pe aur din partea "smart money" pe ETF-uri, cu Soros, BlackRock si Northern Trust fiind adaugate la listă. "Banii inteligenți" nu s-au dovedit foarte inteligenți în 2012, când aproape 90% din fondurile speculative au subperformat indicele SPX. Deprecierea tehnică pe aur în urma străpungerii nivelului de la 1400 dolari și 1385 dolari, niveluri de suport, prețul fiind condus la 1370 dolari nivel de suport. 1385 dolari, nivelul de retragerea de 23.6% din deprecierea majoră de pe luna aprilie pare să fi schimbat nivelurile de suport si rezistenţă, cu un nivel de suport sub ultimele minime fiind la 1350 dolari și 1330 dolari. Rezistență notabilă vine în zona de $ 1423 - 1431 şi 1445 dolari, nivelul de retragerea de 38.2% a evoluției bullish post crizei financiare. Petrol Petrolul a confirmat lumânarea Hammer, care s-a format, miercuri, şi care a evoluat într-o creștere majoră ieri. Activul a revenit de la 93.40 dolari nivelul de suport al trendului în ciuda datelor fundamentale din SUA care au slăbit dolarul. Cu toate acestea, raliul care a urmat a fost în principal din rațiuni tehnice la 95.50 dolari rezistenţa trendului, în ciuda dolarului care a câștigat ieri pe ansamblu. 94.50 dolari poate acționa ca un suport iniţial, cu 93.40 dolari ca vede linia de trend și de suport Fibonacci, în timp ce media mobile la 200 de zile se află la 92.35 dolari. O străpungere poate găsi rezistenţa iniţiala la 96.60 dolari, cu o rezistență puternică a liniei de trend de la 97.30 dolari.
-
• Principalii indicatori de ieri din SUA și Germania, au ieșit mai rău decât era așteptat, fapt care arată o încetinire în revenirea economică. Ifo german al sentimentului de afaceri s-a înrăutățit, câteva previziuni ratate aşa cum a fost și cazul bunurilor de folosinţă îndelungată din SUA, inclusiv cu și fără comenzi de apărare. Cea mai mare schimbare fundamentală a fost aceea că, după datele germane slabe și o declarație dată de Vitor Constancio, VP al BCE cum că Banca Centrală este "pregătită să acționeze în cazul în care condițiile economice continuă să ofere vești proaste, așa cum din păcate a fost cazul în datele recente publicate ", proporția de economiști care prezic o scădere de 25 pp la rata de referință a BCE au devenit majoritari. În această dimineață aproape 60% din economiști prognozează o scădere, o creștere de la aproximativ 45% faţă de ieri dimineață. • Cea mai mare știre de azi este din Marea Britanie, unde PIB-ul Q1 va fi anunțat. Deși Q1 este acum istorie, cifrele PIB-ului vor fi urmărită îndeaproape pentru a vedea dacă Marea Britanie a intrat într-o recesiune triplă. Creșterea PIB-ului a fost negativă (trimestru la trimestru) pentru patru din ultimele cinci trimestre și prognoza medie pentru Q1 este de numai +0,1%, abia pozitiv, ceea ce înseamnă că nu ar trebui prea mult pentru a rata previziunile şi a scădea în jos la zero. Este posibil ca vremea neobișnuit de rece din martie care a cauzat o încetinire suficientă în construcții și producție să încline balanța. Având în vedere refuzul guvernului să-și regândească politica sa fiscală, un rezultat de genul acesta ar crește presiunea asupra Băncii Angliei să facă mai mult pentru a sprijini economia prin politica monetară. Acest lucru ar fi distinct GBP-negativ. • Şomajul spaniol, cu toate că nu afectează piața, este un indicator jalnic al răspândirii sărăciei peste zona euro prin programele de austeritate. Se preconizează să crească la 26,5% de la 26.02% în Q4. Prețurile de proprietate irlandeze care, de asemenea, nu mişcă piața, au scăzut cu 1,5%, (lună la lună) în luna februarie, nici un consens pentru cifrele lunii martie. • Este de așteptat ca săptămânalele cifre ale şomajului din SUA să fie destul de constant la 350k vs 352k în săptămâna precedentă. • În această noapte va exista o reuniune a comitetului de politică monetară (MPC) a BoJ, și publicarea "Perspectivele privind activitatea economică și a prețurilor." Speculaţiile de la Tokyo sunt că MPC poate ridica prognoza pentru inflația de bază (excluzând alimentele proaspete ) la 1,5% de la 0,9% pentru anul fiscal 2014 în raportul său. Aceasta mişcare ar putea da un semnal de încredere MPC că va fi în măsură să îndeplinească obiectivul de 2% pentru inflație în termen de doi ani. Aceasta este o parte din încercarea sa de a utiliza toate pârghiile, la comanda acestuia, psihologice, precum și monetare, în scopul de a schimba așteptările pieței. Până în prezent, încercarea pare să funcţioneze, rata inflației este în creștere, chiar în timp ce CPI a căzut înapoi în deflație. EUR / USD • EUR / USD a găsit ieri suport la 1.2980, dar s-a mişcat până la 1.2960 în urma Ifo german privind sentiment de afaceri sumbru, care s-a deteriorat mai mult decât a fost anticipat. Cu toate acestea, perechea a recuperat rapid deoarece Italia, a scos la licitație, la creșterea cererii, obligaţiuni de 2 ani la un randament scăzut record de 1,17 la sută, mult mai mic decat randamentul de 1,75 la sută la licitația din 25 martie. Acest lucru a fost ajutat de speculația precum că BCE va reduce rata de referință și Italia va avea în sfârșit un guvern, aceasta din urmă alimentând a fi o iluzie ca negocierile coaliție au dus la un acord ieri. Cu toate acestea Euro şi-a continuat câștigurile sale după lansarea comenzilor din SUA pentru bunuri de folosință îndelungată mult mai rele decât aşteptate și a continuat să câștige în primele ore azi, investitorii părând să renunțe la dolar şi a opta pentru valute cu randament ridicat. Vârful suportului trendului vine la 1.2950 cu nivelul de 1.3000 care a acționat atât în calitate de suport cât şi de rezistenţă la ultimele şedinţe. Rezistența inițială poate veni la 1.3075 şi rezistenţa în continuare la 1.3120. USD / JPY • USD / JPY tranzacționate într-un interval de tranzacționare foarte îngust și a format în esență, un doji, închidere aproape de unde a deschis. Suportul a venit la 99.35, care este un suport valabil pentru ziua de azi, de asemenea, cu suport suplimentar la 98.80. Cu toate acestea, mișcările sunt susceptibile de a fi minime în prezent înainte de reuniunea MPC a BoJ. O creștere a prognozei de inflație de bază mâine devreme însă poate da perechii impulsul necesar pentru a străpunge bariera de 100 cu care a cochetat în ultimele două săptămâni. Rezistenţa iniţială, ulterior, vine la 101.50, care este maximul de 5 ani, care, de asemenea, a acționat ca un suport final de două ori într-o perioadă de 12 ani (1995-2007). GBP/USD • GBP/USD a câștigat 100 de pips în ultimele 24 de ore așa cum este de așteptat să se evite restrictiv recesiunea triplă. Lira a început să câștige de ieri dimineață devreme ca urmare a deciziei Bancii Angliei de a prelungi cu un an, până în ianuarie 2015, programul de stimulare, care oferă împrumuturi mai ieftine pentru companii și consumatori în încercarea de a stimula investițiile și creșterea economică. Perechea, însă, a fost, de asemenea, stimulată de o îmbunătățire în Marea Britanie și o deteriorare în cererile de credit ipotecar din SUA. O corecție negativă ca urmare a cifrelor mai slabe decât așteptate pentru indicatorul CBI indicele vânzărilor cu amănuntul, a fost imediat ștearsă în urma raportului îngrozitor din SUA pe bunurilor de folosință. Rezistenţa trendului vine la 1.5350, cu maximele recente fiind 1.5410, unde găsim, de asemenea, banda Bollinger superioară și nivelul de retragerea de 38.2% pe scăderea din acest an, care menține lira, în ciuda revenirii, cel mai slab performer după Yen. În cazul în care cifrele pentru PIB-ul preliminar vor depăși așteptările găsim, probabil, o rezistență puternică în zona 1.5480 care vede nivelul de retragerea de 38.2% din raliul lung de un an, care a început în mai 2010. Cu toate acestea o confirmare a unei recesiuni, poate duce perechea către o străpungere a valorii 1.5200, un nivel de suport important, unde se găsesc două niveluri importante retragerea Fib, probabil, stoparea declinului poate fi în zona 1.5100. Aur • Aur s-a apreciat ieri, ca urmare a raportului mai slab pentru bunurile de folosință îndelungată din SUA și continuă să-și revină, împreună cu alte metale prețioase, pe anticiparea că BCE va reduce rata de bază. Acest mini-raliu cu toate acestea, poate fi unul scurt astăzi, 1450$ fiind o rezistență puternică și unde găsim nivelul de retragerea de 38.2% pe evoluția de creștere care a urmat după ce a început criza financiară din 2008, precum și nivelul de retragerea de 50% din recenta depreciere. Un suport poate veni la 1,431 dolari, cu un suport mai puternic la 1,423 dolari, nivelul de retragerea de 38.2% din mișcare masivă de depreciere care am văzut-o în ultimele două săptămâni. Petrol • Petrolul a fost un câștigător net ieri, în ciuda rezultatelor slabe pe raportul din SUA privind comenzile bunurilor de folosință, iar stocurile EIA pentru săptămâna a văzut o creștere de mai mică decât se aștepta piața. Semnalele bullish de pe analiza tehnică au ajutat la amplificarea câştigurilor, cu o rezistență puternică la 92 dolari - 92.50 dolari zonă care vede fostul suport al trendului, două niveluri notabile Fibonacci precum si mediile mobile de 50 și 200 zile, care se îndreaptă spre o "death cross". O retragerea din această zonă pare probabilă,având in vedere severul nivel de supracumparare de5 zile pe Stochastics. Suportul initial îl găsim la 90.70 dolari, nivelul de retragere de 61.8% pe evoluția din decembrie-februarie „Bull Run”, cu un suport testat de mai multe ori la 89.90 dolari, nivelul de retragere de 38.2% din declinul martie - iunie 2012.
-
• Reuniunea G20 s-a axat pe modalitățile de a promova creşterea economică. FX nu a fost un subiect controversat cum fusese în ședința anterioară. Ca rezultat, Japonia nu numai că a scăpat de critică, ci, dimpotrivă, a primit laude pentru îndeplinirea obligațiilor sale la nivel mondial, şi comunicatul spunea că "în special, acțiunile politice recente din Japonia sunt destinate să oprească deflația și susține cererea internă." Acesta este un semnal pozitiv pentru relaxarea cantitativă a BoJ, care ne aşteptăm să împingă USD / JPY peste bariera de 100 în viitorul nu prea îndepărtat. Europa - mai precis, Germania - a intrat sub presiune ,opinia generală fiind că Germania, cu excedentul său comercial mare, ar putea face mai mult pentru a promova creșterea economică. • Programul acestei săptămâni include întâlniri de politică monetară ale băncilor centrale din Japonia și Noua Zeelandă. După ce a prezentat o serie de măsuri radicale de relaxare monetară la reuniunea Consiliului în urmă cu doar câteva săptămâni, este puțin probabil ca BoJ va dezvălui mai multe inovații la această întâlnire. • Evenimentul major al acestei săptămâni la nivel global va fi reprezentat de indicii PMI de marți. Ca de obicei, Europa prezintă raportul preliminar atât pentru sectorul serviciilor cât şi de producție, în timp ce China și SUA anunță doar indicii de producție în această săptămână. Marea Britanie va lansa raportul săptămâna viitoare. Ne așteptăm ca cifrele vor arăta în continuare divergențe: SUA să crească mai repede decât Europa și în interiorul Europei, nucleul depaşind cu mult periferia. Poate cheia va fi dacă diferenţa dintre Franța şi Germania se va mări. • În SUA vor fi lansate PIB-ul Q1 și deflaţia preţului pentru consumul personal de bază, indicele inflației preferat de Fed. Vor fi patru indicatori legaţi de locuințe în această săptămână: de vânzare ale celor existente și noi, indicele prețurilor locuinţelor Case-Shiller și indicele preţurilor locuinţelor Agenţiei Federale de Finanţare a Locuinţelor. Alte comunicate includ comenzi ale bunurilor de folosință îndelungată și raportul de producţie ai Kansas City și Richmond Fed. Pentru zona euro datele vor include încrederea consumatorilor și IFO german (indicele climatului de afaceri). Japonia va avea indicele Chukin Shoko al micilor afaceri, prețurile de consum şi prețurile serviciilor corporative. Marea Britanie va lansa PIB Q1, activitatea sectorului de servicii pentru luna martie, iar anchetele CBI pe comerțul distributiv și tendințele industriale. EUR / USD • EUR / USD a format un doji, vineri, evoluţia pe parcursul zilei nefiind susținută. Toate acestea, au venit ca urmare a unui ciocan inversat la suport cu deschiderea perechii pe un decalaj astăzi deasupra MA la 50 de zile. O încrucişare de RSI-MA și un semnal de urcarea de la Stochastics pot vedea pereche în mișcare pozitivă, cu rezistenţa iniţială la 1.3120 şi rezistenţa mai mare la 1.3320. Suportul trendului vine la 1.3010, cu suport suplimentar la 1.2980. Cu toate acestea, în lipsă de orice știri majore astăzi, în afară de încrederea consumatorilor din zona euro și vânzările de imobile existente din SUA, se pare că perechea va fluctua din nou în jurul valorii de 1.3075. USD / JPY • USD / JPY a crescut ca urmare a remarcii G-20 că stimulul Japonia este adecvat și a reacţionat, urcând aproape de maximele sale de 4 ani, părând să rupă bariera de 100 după decalajul pozitiv minor format azi. O străpungere a valorii de 100 de azi poate vedea o continuarea a pozițiilor bullish, cu rezistenţa probabil venind de la 101.65, care vede rezistenţa trendului și banda Bollinger superioară, precum și nivelul de 101.44 realizat acum patru ani, chiar în timpul unui trend descendent. Suportul vine la 99.35 şi 98.80. GBP/USD • Evoluția cursului de schimb valutar pentru GBP/USD a fost o evoluție tehnică care a găsit rezistență la 1.5370, a ]nchis sub linia de trend, eliminând câștigurile de dimineață, deși prețul a închis deasupra nivelului de suport crucial de la 1.5200 unde găsim nivelul de retragere Fib 23,6% pe evoluția in scădere din perioada Ianuarie – Martie si nivelul de retragere Fib 61,8% de pe evoluția Mai 2010 – Mai 2011 a pieței bullish. Aprecierile perechii valutare ar putea întampina rezistența la nivelul de 1.5250, şi o linie de trend superioară la 1.5310, iar un eventual declin sub 1.5200 întâmpină rezistență la 1.5100. Aur • Aurul își continua creșterea pe baza cererii de aur și a abordărilor bullish de către fondurile de hedging, dar e in dificultate de a închide pe maxime. Străpungerea prețului de 1400$ a condus către un mini raliu către nivelul de retragere 38,2% pe „prăbușirea” recentă, cu un nivel puternic de rezistența la 1450$, unde se află si nivelul de retragere Fib 38,2% al raliului pe creșterea din timpul crizei financiare din 2008 și nivelul de 50% Fib de la „prăbușirea” din 10 Aprilie. Rezistența de la 1400$ se comportă ca și suport, cu un alt nivel de suport la 1380$. Petrol • Petrolul este in perspectivă de creștere către 89.90$ astăzi, aproape de nivelul Fib 38,2% pe evoluția de scădere Martie-Iunie 2012 și nivelurile de retragere pe evoluția Martie-Aprilie către 97.70$. Mișcarea este susținută de către un semnal bullish pe indicatorii Stochastic care a trecut peste nivelul de supravânzare, și intersectarea RSI-MA, care ar putea mișca petrolul către o străpungere al nivelului de rezistență de la 88.30$, completând un patern minor de head-and-shoulders inversat. Un nivel slab de suport s-ar putea să îl găsim în zona 87.70$ și 87.20$ cu un nivel mai puternic la 85.80$ în care găsim nivelul de 100% retragere Fib pe evoluția Decembrie – Februarie și linia inferioară Bollinger Band.
-
• O zi mixtă ieri pentru dolar, așa cum se arată prin faptul că indicele DXY este aproape neschimbat de când am scris noi joi dimineață. Dolarul este mai mare vs JPY și monedele scandinave, dar mai mic față de EUR și GBP. Modelul fără trend apare în performanța mixtă a dolarului în raport cu monedele în care se tranzacţionează mărfurile, câștigând împotriva NZD, dar în scădere față de CAD și AUD. Este de remarcat faptul că dolarul nu a reușit să câștige împotriva EUR în ciuda mediului "risk off" de ieri, cu datele din SUA, în general dezamăgitoare (o scădere neașteptată în indicatorii principali din SUA și indexul Phili Fed și o ușoară creștere a şomajului, cum era de așteptat) și piața equity in scădere. Putem presupune că mișcările mici au fost în mare măsură tehnice , decât fundamentale. • Obligațiunile SUA indexate cu rata inflației (TIPS) au scăzut brusc ieri, după un record de 18 miliarde USD, licitația a atras cea mai mică cerere din ultimii patru ani. Acest lucru arată lipsa de preocupare cu privire la inflație. Este semn rău pentru piața aurului, deoarece investitorii sunt în mod clar tot mai ingrijoraţi de faptul ca relaxarea cantitativă globală va duce la devalorizarea monedelor din lume. • Prețurile producției germane sunt de așteptat să fie până la un modest 0,1%, lună la lună, mai mare decât declinul de -0.1% din februarie, dar în conformitate cu recenta serie de date care arată că inflaţia în zona euro este sub ţinta de inflaţie a BCE şi, prin urmare, poate continua relaxarea cantitativă. Datele de cont curent din zona euro pentru luna februarie sunt de interes special în lumina predicției recente a FMI că zona euro va avea un excedent mare de cont curent în acest an decât China, dar acest număr afectează rareori piața. CPI canadian este, de asemenea, de natură să nu mişte pe piața deoarece aşteptările pentru BoC au fost resetate, după ședința BoC MPC. EUR / USD • EUR / USD a câștigat ieri ţintind spre 1.3095, revenind de la suportul trendului, deoarece Spania a reușit să scoată la licitație obligaţiuni la randamente considerabil reduse și datorită creşterii şomajului din SUA. Cu toate acestea, cea mai mare parte din aceste câștiguri au fost de scurtă durată cu perechea retrăgându-se la 1.3050, înainte de a reveni pentru a găsi rezistenţa din nou la 1.3075, care este văzut ca şi canal. Perechea poate pierde ușor dacă va exista o surpriză negativă din partea prețurilor de producție ale Germaniei, ceea ce va confirma creşterea greoaie, deși excedentul contului curent din zona euro este de asteptat să acționeze ca o contragreutate. Suportul trendului vine la 1.3010, cu sprijinul Fibonacci de la 1.2980, cu rezistență dincolo de 1.3075 ar putea veni de la 1.3120. Având în vedere lipsa unor indicatori majori, este puțin probabil să vedem o mișcare majoră astăzi, cu excepția cazului în care întâlnirea G-20 se încheie cu unele declarații surpriză. USD/JPY · USD/JPY și-a continuat aprecierea după ce ministrul de finanțe Japonez și guvernatorii băncii centrale au declarat că G20 întelege politica monetară a țarii și se vor abține de la critici. O zonă de suport puternică o putem găsi in zona 97.20 unde se întalnesc mai multe trendline-uri și unde deasemenea găsim nivelul de retragere Fib 38,2% pe evoluția prețului din Aprilie. Se pare că 98.30 se comportă ca un suport , care a fost străpuns dimineață în prima parte a sesiunii. Dacă trendline-ul de la minimul din aprilie rezistă, cursul de inchidere ar putea fi peste 98.80, cu posibilitatea ca un crossover al indicatorilor RSI-MA comportându-se ca un semnal bullish pentru un nou raliu către plafonul de 100. GBP/USD · „Cable” se pare să iși continue mișcarea de apreciere, în special daca străpunge rezistența din zona 1.53, o fostă zonă de support in trecut. Suportul pare să îl găsim la nivelul „gâtului” pe formațiunea Head-and-shoulders inversată la nivelul 1.5220, cu o rezistenta foarte importanta la nivelul 1.5200. Raliul s-ar putea să găseasca rezistență în zona 1.5480, unde găsim și nivelul de retragere 50% pentru evoluția primară bullish din perioada Mai 2010 si Mai 201. Rezistența inițiala o putem găsi la maximele recente din zona 1.5410. Aur · Perioada de consolidare a aurului continuă in intervalul 1380$ - 1400$, așa cum se vede pe graficul de 4 ore. Vârful formațiunii Pennant este in zona 1350$. O străpungere sub 1300$ pare mult mai posibilă, însa în cazul străpungerii formațiunii puteam găsi o rezistența puternică la 1450$. Petrol · Petrolul a revenit de pe minimele ultimelor 4 luni, iar 85.60$ este un suport puternic care a fost testat ieri, confirmând paternul bullish reversal hammer candlestick care s-a format pe minime. Totuși rezistența a venit undeva in zona 88.30$ cu deprecieri care au găsit suport in zona 87.20$. În cazul in care nu vedem o străpungere a trendline-ului RSI care să coincide cu RSI-MA crossover , nu vedem potential de apreciere. O zona de suport o putem găsi in zona 87.20$ , iar un nivel mai puternic îl găsim in zona 85.80$ in gare găsim Întoarcerea pieței Decembrie-Februarie și deasemenea linia inferioara Bollinger band.
-
• Calmul a revenit pe piețele overnight cu aurul găsind un minim (pentru moment) și cu acţiunile recuperând o mare parte din pierderile lor. CPI al SUA a fost cu mult sub așteptări, sugerând că Fed nu se va grăbi să oprească relaxarea cantitativă, în timp ce piaţa imobiliară a depăşit cu mult așteptările, care a înăbușit mulțime de îndoieli cu privire la economia Statelor Unite. Analiştii dau vina pe vremea neobișnuit de rece din martie ca posibil motiv pentru recenta serie de date economice slabe și sunt în căutarea de date pentru a îmbunătăți și a impulsiona "spiritele animale", odată cu sosirea primăverii. • Cu investitorii cu apetit de risc întorcându-se, dolarul a scăzut din nou față de majoritatea valutelor, excepție fiind yenul - cu alte cuvinte, imaginea în oglindă a pieței de luni. Au fost câteva veşti Euro-pozitive care au afectat dolarul: deși indicele ZEW a venit cu mult sub așteptări, noua tranșă de obligațiuni de retail din Italia a strâns 17 miliarde de Euro în doar două zile de vânzări (vs așteptările Trezoreriei de mai puțin de 10 miliarde de euro) , prognoza FMI pentru contul curent al zonei euro care ar putea ajunge la un surplus de 300 de miliarde de euro în acest an, și președintele BCE, Mario Draghi a declarat că așteaptă în continuare la o redresare treptată în a doua jumătate, ceea ce ar putea limita posibilitățile de relaxare în continuare în Europa. • Centrul atenției astăzi va fi în politica băncii centrale. Nimeni nu se așteaptă la vreo schimbare în rate sau în politica generală, mai degrabă, accentul va fi pe politică şi o clarificare ulterioară a situaţiilor băncilor central implicate. De aceea, nu ne așteptăm la nici o mișcare majoră în valutele implicate. În primul rând, Banca Suediei Riksbank anunță rezultatele reuniunii Comitetului de politică monetară. Apoi, Banca Angliei prezintă procesul verbal al reuniunii Comitetului de politică monetară (MPC) din 3 şi 4 Aprilie, prima sub noile competențe MPC, îmbunătățite. Punctul de urmărit va fi dacă membrii MPC vor interpreta noua lor misiunea ca oferindu-le mai multă libertate pentru relaxare monetară. În cele din urmă, Banca Canadei este de așteptat să mențină ratele neschimbate, astfel cheia va fi dacă vor face mai multă lumină asupra declarației lor anterioare că ratele "vor rămâne probabil la acelaşi nivel pentru o perioadă de timp." În ceea ce privește indicatorii economici, singurul important astăzi este Beige Book al Fed, care nu are indicatori cantitativi. ILO rata şomajului din Marea Britanie este de așteptat să rămână la 7,8%, ceea ce nu s-ar schimba perspectiva asupra lirei sterlină. EUR / USD • EUR / USD a fost volatil ieri, fiind tranzacționată într-un interval descendent în primele ore înainte de a lovi suportul şi a rupe rezistenţa în succesiune rapidă de la anunțarea ZEW german mai rău decât cel preconizate și deteriorarea sentimentului investitorului instituțional, dar cu CPI din zona euro mai bine decât cel preconizate, care a îmbunătățit perspectivele de recuperare ale perechii. EUR / USD a câștigat mai mult după anunţarea cifrei CPI din SUA pentru luna martie. • Spargerea nivelului de rezistenţă de 1.3130 stabilește o cale clară spre rezistenţa la nivelul 1.3300, nivelul de retragerea de 23.6% din evoluţia pozitivă iulie-februarie și neckline al formaţiunii head and shoulders avută la 1.3710, însă acest lucru poate avea loc după câteva de zile de consolidare în jurul valorii de 1.3200. Rezistența pentru zi poate veni la 1.3220, care vede banda Bollinger superioară și nivelul de retragerea de 50% din mișcare descendentă în urma vârfului de la 1.3710, cu suport la 1.3130, iar support mai puternic la 1.3080, care vede nivelul retragerea de 38.2% din evoluţia menționată anterior și de media mobilă la 50 de zile. USD/JPY • USD/JPY a revenit de la linia de trendline din Noiembrie, și a găsit un nivel temporar de rezistență la nivelul de 98.30, unde găsim şi nivelul de retragere de 23,6% Fib pe mișcarea crescătoare care a urmat după politica de stimuli BoJ. O străpungere a acestui nivel ar putea duce prețul mai sus testând din nou maximul de 100. Nivelul de suport îl putem găsi în zona de 97.00 – 97.20, cu o rezistență slabă la nivelul 98.90 si 99.35, după o spargere de la 98.30 . GBP/USD • „Cable” s-a apreciat ieri de la zona de 1.5270 o zonă de suport puternică, preț care a fost atins în urma rezultatelor mai slabe a raportului PPI si a raportului CPI ( lună la lună ), iar mai apoi a străpuns 1.5340 pe fondul unui dolar mai slab. Cu un suport clar la nivelul de 1.5270, în care este deasemenea linia de trendline(suport). Aur • Aurul cu o amplă mișcare de apreciere ieri, dar care totuși este nimic în comparație cu pierderea de 17% din zilele trecute. Se pare că putem găsi o zona puternică de rezistență în zona 1380$, unde găsim şi nivelul de retragere Fib de 23,6% a raliului pe scădere recent, chiar dacă pe termen scurt prețul a străpuns către nivelul de retragere 38,2% la 1419$, iar mai apoi a găsit o rezistență la nivelul psihologic de 1400$. E posibil sa vedem un patern de apreciere în continuare înainte ca vânzătorii să apară înapoi în piaţă, datorită mișcarilor ample pe vânzare care au înpins indicatorii către niveluri supravândute, și în care prețul de 1380$ se regasește linia inferioară Bollinger cu deviație standard de 2. Aprecierile substanțiale se pare ca vor găsi rezistența la nivelul de 1450$, deși acest nivel a eșuat in cursul deprecierilor să se comporte ca un nivel de suport. Petrol • Petrolul a testat nivelul de rezistență de la 88.30$ pentru câteva ore ieri înainte să continue recuperarea pierderilor găsind rezistența la nivelul de 89$, iar 89.90$ fiind un nivel important de referința, iar 92$ fiind cel mai puternic nivel de rezistență , având in vedere prezența liniei de trendline din trecut si media mobilă de 200 de zile. Primul nivel de suport care prețul il poate întâmpina este la nivelul de 88.30$, în care se gasește linia inferioara Bollinger Band, şi cu un nivel de suport mai jos de minimul recent din zona 85.50$. Minimul recent poate fi testat astăzi dacă vedem o creștere majoră în stocurile de petrol.
-
• Colaps în piața aurului - cea mai mare scădere în ultimii 30 de ani - a luat strălucirea de pe activele riscante, coroborat cu datele din SUA mai slab decât estimate care vin în completarea datelor mai slabe decât se așteaptă din China, a pus sub semnul întrebării redresarea economică la nivel mondial. Indicele de fabricare Empire State şi indicele pieţei imobiliare al Asociaţiei Naţionale a constructorilor de locuinţe (NAHB) au fost mai slabe decât datele lunii anterioare şi sub estimările pieţei. Piața imobiliară a fost unul dintre punctele forte ale economiei SUA recente și deci un declin este dezamăgitor. La acestea se adaugă atentatul terorist aparent de la maratonul din Boston, iar piețele au intrat într-un mod "risk off" serios. Piaţa de mărfuri s-a prăbușit, piețele de acțiuni s-au oprit brusc și piețele de obligațiuni, în general, au crescut investitorii căutând siguranță. • Cu piața trecând spre zona de risk-off, dolarul a câștigat împotriva aproape fiecarei monede cu excepția yenului, care aparent păstrează caracteristicile sale de monedă de refugiu. Valutele în care sunt tranzacţionate mărfurile au fost deosebit de slabe și cele mai multe valute emergente au pierdut teren, de asemenea, cu excepția KRW, care a crescut mai mult cu yenul. • În ceea ce pentru ziua de azi, sondajul ZEW al sentimentului economic pentru luna aprilie în Europa, iar pentru Germania este de așteptat să arate indicii mixte. În Marea Britanie, CPI este prognozat să fi crescut mai puţin martie decât în luna februarie. O încetinire a inflației ar putea afecta negativ lira, deoarece unul dintre principalele lucruri care opresc Banca Angliei de la aplicarea în continuare a relaxării cantitative este teama că aşteptările inflaționiste ar putea începe să crească. • În SUA, producția industrială se preconizează a fi încetinit creșterea în luna martie, companiile încercând să țină stocurilor sub control și consumatorii s-au retras. Cu toate acestea, este încă mai bine decât în alte state importante. CPI al SUA se estimează a fi neschimbat în luna martie faţă de februarie. Inflația scăzută este unul dintre factorii care permite Fed de a menține relaxarea cantitativă și, prin urmare, o cifră scăzută aici ar trebui să fie văzută ca risc pozitiv, deși exact ceea ce înseamnă pentru piata FX pare să varieze de la zi la zi. Construcțiile de locuințe se estimează a creşte brusc, în timp ce autorizațiile de construcție se așteaptă să crească și mai mult (indicând creşteri chiar mai rapide în viitor). Cu rate ipotecare aproape de un nivel record (ajutat de inflație scăzută, ceea ce permite Fed de a menține politica de infuzie de bani în piața creditelor ipotecare), piața imobiliară din SUA pare a fi în plin proces de recuperare. EUR / USD • EUR / USD a continuat să oscileze ieri în jurul nivelului de 1.3075, dar a inchis ziua cu linie bearish, ceea ce indică o posibilă inversare, care este susținută de întreruperea liniei de tranzacţionare pozitivă. Pe graficul la o oră, se pare că prețurile sunt în urma unui canal descendent în panta de tranzacționare, cu suportul în jurul valorii de 1.3025 şi rezistenţa la 1.3085. Acest canal poate fi străpuns astăzi cu lansarea de date CPI din SUA şi zona euro, dar mai probabil în timpul discursului președintelui BCE din mijlocul sesiunii. USD/JPY • Yenul a fost una din puținele valute care s-au apreciat fața de dolar, în condiția în care sentimenul în piaţă era risc-off ( aversiune fața de risc), găsind suport în zona de 50% retragere Fib pe evoluția post decizie a BoJ, după care preţul a sărit la nivelul de 61.8% odată cu atentatul din Boston înainte de reveni de la linia de trendline a evoluției Noiembrie – Februarie. Perechea valutară pe timeframe-ul de o oră pare sa-și mărească zona de tranzacționare în direcția prețurilor inferioare. Cu prețul în jurul valorii de 97.70 pare să fie o bună oportunitate de vânzare până la 96.70 GBP/USD • “Cable” a revenit din zona de rezistență de la 1.5270 care acum a devenit suport, si care coincide cu linia de trendline recentă, și se pare ca se îndreapta către zona de rezistență de la 1.5340 , cu un alt nivel de rezistență puternic la 1.5410, aproape de linia superioară Bollinger Band și zona de retragere Fib de la 38,2% de pe evoluția din Ianuarie – Martie. Aur • Zona de tranzacționare a aurului în 2012 a fost 250$. Zona de tranzacționare a ultimelor două săptămâni a fost 267$. Margin callurile au exacerbat evoluția în scădere de ieri, conducând la o vânzare în panică; prețul s-a închis in zona liniei inferioare Bollinger Band cu deviație standard de 4. O zonă de suport o putem găsi in zona 1330$ şi cu o zona de rezistență la 1380$, şi cu o zona de suport puternică în zona 1285$ – 1302$ care concentrează retragerea Fib 38,2% a evoluției bull 2001-2011, și nivelul de 50% retragere Fib care a urmat după instalarea crizei financiare din 2008. Petrol • Petrolul a evoluat intr-un patern candlestick denumit marabuzo, care a deschis la maximele sesiunii și a inchis la minimele liniei inferioare Bollinger band, iar deprecieriile par să continue. Suportul puternic pentru astăzi îl putem găsi în zona 85.10$-85.80$ în care găsim minimele din Decembrie înainte de evoluția bullish până in Februarie si de nivelul de retragere Fib de pe evoluția Martie – Iunie 2012 in piața bear. 88.30$ poate servi drept o rezistența slabă cu un nivel mai puternic in zona 88.90$.
-
• “The minutes” al reuniunii FOMC din martie a confirmat interesul crescut al Comitetului în scăderea dozei de relaxare cantitativă (QE), când datele vor permite. Secțiunea cheie a fost "Mulți participanți ... și-au exprimat opinia că îmbunătățirea continuă în perspectivă pentru piața forței de muncă ar putea determina Comisia să încetinească ritmul achizițiilor de la un moment dat în cursul următoarelor reuniuni". Această afirmație este mult mai clară și prezintă un consens mai mare decât în ședința precedentă. , atunci când "Mai mulți participanți au empatizat cu ideea ca ar trebui să fie pregătiti ca si comitet să varieze ritmul de achiziții al activelor." FOMC construieşte un consens față de scăderea dozei QE dacă și atunci când datele vor permite. Asta ar trebui să ajute dolarul avand in vedere ca alte țări rămân angajate in programe de QE, în special Japonia și Marea Britanie. • În Japonia, guvernatorul BoJ, Kuroda, a declarat reporterilor că BoJ a luat toate măsurile necesare și posibile și nu au fost planificate ajustări suplimentare pentru moment. Observațiile pot fi o incercare de a preveni orice critică a masurilor japoneze, la reuniunea G20 de săptămâna viitoare de la Washington. USD / JPY a scăzut brusc după aceste știri, dar cumpărătorii au intervenit rapid, confirmând cererea puternică pentru baza perechii și împingând-o în sus, chiar mai sus decât înainte de ştiri şi îndreptându-se spre nivelul de referinţă de 100. • Principalele date de astăzi din Europa sunt rapoartele CPI pentru luna martie din Franța și Germania (inițial din Franţa, apoi din Germania). Grija principala ar fi o rată a inflaţiei prea scăzută, ceea ce ar forţa BCE să slăbească şi mai mult şi, prin urmare, ar fi EUR / USD bearish. În SUA, cererile iniţiale de şomaj săptămânale vor fi analizate cu atenție in unghiul de viziune FOMC că "îmbunătățirea continuă în perspectivă pentru piața forței de muncă" este o condiție prealabilă necesară pentru scăderea dozei de QE. Piața se așteaptă ca saltul de săptămâna trecută, în cererile inițiale de şomaj la 385k să fi fost o întâmplare și că acestea vor cădea înapoi la 365k în această săptămână, doar un pic mai mare decât 357k de acum două săptămâni. Dacă, pe de altă parte, cererile de astăzi de şomaj confirmă imaginea unui pieței forței de muncă slabe coroborate cu datele NFP de săptămâna trecută, atunci o oprire timpurie a QE ar fi mai puţin probabilă şi ar avea ca effect slăbirea dolarului. EUR / USD • EUR / USD s-a tranzacționat ieri, intre rezistenţă şi suport, cursul de inchidere fiind mai jos în urma FOMC minutes , cu nivelul de suport la 1.3075 acum aparent în calitate de rezistență. Suport acum pare să il gasim in zona 1.3010, cu un suport puternic Fibonacci la 1.2980. Rezistenţa Fibonacci și media mobile pe 50 de zile poate veni la 1.3110, cu vârful rezistenţei liniei de tendință la 1.3160. Ne așteptăm la un anumit grad de volatilitate devreme în această dimineața datorită datelor CPI din zona euro care ne-ar putea arăta rezultate mixte între țări. USD / JPY • USD / JPY pare să fi găsit suport la 99.35, in evoultia pretului noiembrie-februarie transformat din suport in rezistenţă venind astăzi peste nivelul de 100 la 100.25. Rezistenţa aflată la 99.90 de 4 ani poate fi străpunsă astăzi dacă cererile de şomaj de astăzi din SUA vor arăta o scădere. NZD/USD • Vânzările de case au crescut cu 11% (date comparate anual) cu preţuri mai mari cu 8.6% (date comparate anual) ; aceste rezultate au creat reacţie de alertă din partea Ministerului de Finanţe, afirmând că dobânzile ar putea creşte pentru a echilibra avansul în piaţa imobiliară. Drept rezultat “The Kiwi” a crescut. • Ieri NZD/USD a străpuns nivelul de rezistenţă al evoluţiei pe ultima lună, în ciuda viziunilor bullish în urma procesului verbal FOMC. Mişcarea a condus la o străpungere a maximului de 0.8752 din data de 31 August 2011 , care este cel mai mare curs de schimb din ultimii 32 de ani. Rezultatul in scădere al indicatorului Business PMI, a condus la retragerea de moment la nivelul 0.8572, care transformă acum un fost nivel de rezistenţă în nivel de suport. Aur • Aurul a avut o zi rea de la început , ETF-urile de Aur au văzut ieşiri de capital chiar în raliul de marţi. Publicaţia “ The Wall Street Journal” a scris despre graba între investitorii japonezi să vanda aurul datorită aurului denominat în Yen care a crescut, iar ştirile despre Cipru care trebuie să vândă aur în valoarea de 400 milioane de euro pentru a finanţa o parte din pachetul de salvare, nu a fost de ajutor aurului. • Aurul a gasit suport la minimul din formaţiunea pennant recentă, care coincide cu 23.6% nivel de retragere a străpungerii şablonului pennant. Reducerea ţintei pe preţul aurului făcută de Goldman Sachs` deasemnea a pus presiune pe vânzare, ţinta de 3 luni fiind modificată de la 1615$ la 1530$. • Nivel puternic de suport putem găsi în zona 1535$ - 1540$, cu o străpungere a nivelului de 1535$ semnalând o piaţa primară bear. Suportul curent îl putem găsi în zona 1549.5$ - 1554.5, cu o rezistenţă minoră la 1564$ şi o rezistenţă puternică la 1572 $. Petrol • Petrolul a găsit suport ieri în zona 93.50$ - 93.90$ , care încă se menţine ca zonă de suport, iar nivelul de rezistenţă s-a mutat la 94.50$ cu o creştere mai mică decât anticipată a stocurilor de petrol. O străpungere a nivelului de 94.50$ , ar putea ţinti un nivel de rezistenţă în zona 95.60$, cu linia de trend a rezistenţei undeva deasupra nivelului de 96$. Căutăm trecerea peste ( crossover) a indicatorului combinat RSI-9MA înainte de a merge pe indicaţiile Stochastics bullish zilnice.
-
Imaginea de ansamblu • Şocul provocat săptămâna trecută de datele NFP dezamăgitoare este acum o amintire îndepărtată, investitorii grăbindu-se să achiziţioneze active cu risc din întreaga lume. Cele mai multe piețele bursiere au crescut ieri, după un IPC mai mic decât se estimase al Chinei şi au ajutat să atenueze temerile legate de o inăsprire bruscă în China. Piețele de obligațiuni au fost în general cele pierzătoare, cu excepțiile notabile ale Spaniei și Greciei, unde randamentele au scăzut - un alt exemplu care arata ca investitorii sunt deschisi catre risc. • Un astfel de apetit pentru risc a dus USD-ul în poziţie de vânzare (bearish) în vreme ce investitorii cauta acţiunile şi obligaţiunile din pieţele emergente care au depăşit ca performanţe pieţele americane. Dolarul este, de asemenea, afectat de faptul că Fed nu pare să oprească procesul de relaxare monetară început. De exemplu, probabilitatea ca opțiunea implicită de majorare a ratelor inainte de luna decembrie este acum de 45%, faţă de 43% acum o lună. Tranzacţiile Carry trade în monedele cu randament ridicat tind să funcționeze bine într-un asemenea mediu, cu dolarul ca monedă de finanțare. • Piata overnight a fost surprinsa de exporturile chineze mai slabe decât estimarile și importurile mai mari decât estimarile, care au condus la un deficit comercial neobișnuit pentru această țară în martie. Importurile puternice au fost o veste bună pentru dolarul australian, deoarece China este piața de export principală pentru Australia. Astăzi vor fi anunţate cifrele producţiei industriale din Franța, Spania și Italia. Primele două sunt de așteptat să arate o anumită ameliorare, dar nu şi Italia. În Statele Unite, publicarea raportului de la reuniunea din martie FOMC poate clarifica perspectivele pentru o schimbare în politica Fed si, fie contra sau, mai probabil, confirmarea ipotezei actuale blânde a pieţei. Asta ar putea fi pentru un USD-bearish. EUR / USD • Raliul EUR / USD a găsit rezistenţă pe trendline ieri și este probabil să se găsească o rezistență puternică astăzi în zona 1.3120 - 1.3135. Această zonă deține maximele anterioare înainte de 1.3320 care este linia gâtului din formaţiunea cap și umeri care s-a format la sfârșitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie și care se pare că va fi testată, mai ales în cazul în care vânzările cu amănuntul din SUA dezamăgesc vineri. Mai mult decât atât banda Bollinger superioară, MA la 50 de zile și nivelul de retragerea 38,2% din trendul descendent februarie-martie se concentrează în această zonă. Datele producției industriale franceze, în special, ar putea ajuta la împingerea euro spre rezistenţă, cu fondurile japoneze mutându-se în Europa contribuind la direcţia bullish a monedei euro. Un suport este aşteptat la 1.3075, nivelul de retragere de 38.2% din raliul iulie-februarie, de asemenea, suport slab poate veni la 1.3010, cu suport puternic la 1.2980, fiind la nivelul de retragere de 23.6% din februarie-martie a mişcării descendente. USD / JPY • USD / JPY s-a repoziţionat ieri, miscându-se sub banda superioară Bollinger. Rezistența liniei de trend a venit în jurul valorii de 99.50, după cum se poate observa în graficul H4. Dacă USD va slăbi mai mult, pereche poate găsi rezistenţa la 98.15, nivelul de retragerea de 23.6% din raliu de 3 zile uimitoare, cu perechea părând a forma un fanion continuu înainte de rupere nivelului marcat la 100 și, ulterior, a găsi probabil o rezistență puternică în zona 106 - 108. AUD / USD • AUD / USD a străpuns rezistenţa aflată la 1.0490 datorită creşterii mai mari decât aşteptate a importurilor din China, și așteaptă să se îndrepte către rezistența liniei de tendinţă orizontale situate la 1.0550 care s-a dovedit a fi rezistentă de patru ori in ultimele 9 luni. Nivelul de 1.0490 poate acționa ca suport acum, cu mai mult suport la 1.0460. O spargere a nivelului de 1.0550 va alimenta poziţii bullish suplimentare, cu rezistența, ulterior, în jurul valorii de 1.0700. Aur • Aurul a confirmat semnalele de ieri bullish datorită dolarului slăbit, testarea suportului aflat la 1585 dolari făcându-se de câteva ori pe graficul H1 urmat de o poziţie bearish în acelaşi grafic. Semnalele par amestecate cu unele niveluri care indică supracumparare. O spargere a nivelului de la 1585 dolari ar putea găsi un oarecare suport la $ 1579, cu nivelul de 1572 dolari acționând ca un suport puternic. Rezistența slabă vine la 1592 dolari, cu suport puternic putând să se transforme în rezistenţa liniei de trend situată la $ 1603. Petrol • WTI a confirmat perspectivele bullish, câștigând în mod substanțial înainte de a găsi rezistența la MA de 50 de zile și nivelul de retragerea de 38.2% din mişcarea ascendentă din luna martie. Cu un sprijin puternic în zona $ 93.50 - 93.90, în care se concentrează trei niveluri de retragere, vedem o mișcare din nou spre rezistenţa de la 94.50 dolari cu o rezistență notabilă, ulterior, care ar putea veni de la 95.6 dolari, care se concentrează pe nivelurile de retragere de 23,6% ale celor două raliuri în jurul valorii de 98 dolari văzute în ultimele patru luni. Cu toate acestea, este de remarcat faptul că o creștere mai mare decât cea așteptată în stocurile de țiței poate vedea WTI-ul scăzând mult, cu suport puternic la 92.5 dolari.
-
• Fără ştiri majore şi fără indicatori economici cu impact asupra pieţei, creșterea constantă a USD / JPY spre nivelul de 100 a fost o poveste mare. Ultima dată când USD / JPY s-a apropiat de numărul de referinţă a fost în martie 2009 și a durat aproape o lună de consolidare înainte de a străpunge nivelul. De data aceasta însă se pare că impulsul cauzat de noile măsuri radicale ale Băncii Japoniei (plus tensiunile în creștere de pe Peninsula Coreeană) va împinge perechea peste marcaj mai repede. Riscul major pentru un USD / JPY pe poziție de cumparare pare a fi eventualele intervenții verbale ale autorităților japoneze, în opinia noastră. • EUR / USD a crescut deoarece producția industrială germană a fost puțin mai bună decât se aștepta ieri, acțiunile europene au crescut, și intrările din Japonia au împins în jos randamentele obligațiunilor pe zona euro, atât cele de bază cât şi cele periferice. Cu toate acestea, EUR / USD nu a putut sparge maximele de vineri. Acest lucru a fost probabil din cauza noilor tensiuni din Portugalia, unde Curtea Constituțională a blocat unele măsuri de austeritate pe care Troica le-a cerut. Comentariile uimitoare ale Comisiei UE, care a spus că este fericită că guvernul portughez a ales să ignore hotărârea curții sale, amenințând să taie fondurile în cazul în care guvernul portughez nu urmează indicaţiile sale, și recomandă ca discuțiile democratice cu privire la măsurile impuse să nu aibă loc, prezintă prăpastia uriașă în gândire între elitele din zona euro și ceea ce se întâmplă pe teren în țările periferice. Acest decalaj în gândire și insistența asupra măsurilor de austeritate menține tensiunile din zona euro și opreşte orice raliu EUR / USD. • Domnul Bernanke vorbeşte la o conferinta din Atlanta a Fed astăzi, împreuna domnul Haldane al Băncii Angliei. Inventarele en-gros SUA și indicatorii privind locurile de muncă sunt singurii indicatori ai SUA și , de obicei, nu afectează piața. Majoritatea indicatorilor de piață care ar putea influenţa astăzi, vor fi ai Marii Britanii, unde producția industrială, comerțul, și mai mulți indicatori de locuințe vor fi prezentaţi. Semne de redresare ale producției, aşa cum se aşteaptă pe piaţă, ar putea impulsiona lira. EUR / USD • Euro a avansat ieri, în ciuda deteriorării în continuare a încrederii investitorilor, fiind ajutat de producția industrială germană mai bună decât așteptată. EUR / USD continua cu avansul, găsind rezistenţa devreme astăzi, la nivelul retragerea de 38.2% din raliul iulie-februarie și banda Bollinger superioară. Rezistență suplimentară poate veni la 1.3120 care poate străpunge rezistenţa trendului precum și MA la 50 de zile, cu suport probabil la 1.2960, iar linia de trend puternic și de support al MA 200 de zile la 1.2880. USD / JPY • USD / JPY pare să fi lovit un nivel de 15 de ani, rezistenta trendului așa cum se vede în graficele pe oră, săptămânale și lunare, cu 99.90 fiind prima linie de trend de support, canal care poate fi transformat în rezistenţă. Orice retragere ar putea găsi suport la 98.15, care vede nivelul de retragerea de 23.6% din slăbirea recentă fără precedent a yenului, care a văzut cum Stochastics și RSI trec rapid în niveluri de supracumpărare. GBP / USD • GBP / USD a străpuns puternic nivelul de rezistenţă de 1.5270 pentru o scurtă durată, ridicând suspiciuni că acesta a fost un semnal fals. Rezistenţa pare să stea la acest nivel, care coincide acum cu MA la 50 de zile, cu rezistenta mai probabilă venind de la banda Bollinger superioară în jurul valorii de 1.5340. Linia de trend și suportul Fibonacci vin la 1.5200, fostul nivel de rezistență. Aur • Aur s-a mişcat în jos ieri ,acţiunile din Statele Unite crescând în general, recuperând de la surpriza NFP. Metalul prețios pare totuși probabil să-şi revină de la mişcarea descendentă de ieri după cum s-a menționat de către semnalele optimiste în H1, H4 și Stochastics zilnice cu RSI-MA9 crossover fiind în curs de realizare. Rezistența poate veni de la 1,585 dolari, cu suport de la 1,567 dolari. WTI • Formatiunea bulish hammer, format vineri a fost urmat ieri de o puternică mișcare de revenire în urcare de la nivelul scăzut realizat ca urmare a raportului de muncă dezamăgitor din SUA, confirmând astfel o posibila inversare care ar stabili o țintă inițială de 96 dolari și una ulterior la rezistenta trendului anterior care se află acum în jur de $ 97. Suport pare să vină la 91.90 dolari, care vede suportul trendului precum cel al MA la 200 de zile.
-
• Cea mai scăzută cifră din ultimele 9 luni privind NFP a ratat chiar si cele mai pesimiste estimări şi se adăugă la datele recente dezamăgitoare din SUA, care arată că Fed va extinde probabil stimulul monetar în 2014. Scăderea neașteptată a ratei șomajului nu a potolit presiunea asupra dolarului şi scăderea a fost atribuită în mare măsură scăderii în continuare a ratei de participare, care a lovit cel mai scăzut nivel de 34 de ani. Efectul rezultat al raportului a fost ca dolarul să piardă față de cele mai multe dintre omologii săi majori, cu excepția dolarului canadian, care a fost lovit de o creștere mai rău decât era de așteptat în rata șomajului și o scădere a numărului de persoane angajate în Canada. • Yenul continuă cu decalajul față de omologii săi majori,deoarece contul curent japonez pentru luna februarie a încheiat trei luni consecutive de deficit, cu raportarea celui mai mare surplus într-un an, în timp ce raliul Nikkei se menţine puternic în urma stimulului fără precedent al BoJ anuntat joi. • Deși săptămâna curentă este puțin probabil de a avea volatilitatea săptămânii trecute, un număr de economii majore vor raporta indici de preț și sentiment, precum și balanțe comerciale. Ce va acumula, fără îndoială, cea mai mare atenție dintre toate acestea, sunt vânzările cu amănuntul din SUA ce vor fi publicate vineri, ce sunt de natură de a se adăuga la preocupările privind încetinirea în redresarea SUA. În această dimineață zona euro este setată pentru a vedea a patra lună consecutivă de deteriorare a încrederii investitorilor, înainte de datele care vor indica probabil o extindere a producției industriale germane pentru luna februarie. Mai târziu astăzi, lansarea de către Banca Canadei a sondajului Business Outlook și RICS despre costurile locuinței pentru Regatul Unit sunt susceptibile de a avea un anumit impact asupra loonie și Sterling, respectiv. EUR / USD • Euro vede în prezent un vârf de Trendline cu rezistenţa benzii superioare Bollinger la 1.3075, care este, de asemenea, nivelul de retragerea de 38.2% din raliul care a avut loc în a doua jumătate a anului 2012. O linie de suport se afla la 1.2940, cu un suport mai puternic la 1.2880, care vede MA de 200 de zile și nivelul de retragerea de 50%. Aceste niveluri pot fi testate după publicarea indicelui Sentix privind încrederea investitorilor și astăzi producției industrială germane, iar mâine dimineaţă devreme indicia de comerț german și francez, care sunt menite să arăte slăbirea cifrelor pentru luna februarie față de luna ianuarie. USD / JPY • Perechea este în prezent situată la rezistenţa trendului la 98.40 după căderea sa. Rezistență suplimentară poate veni la 99.60, care este fostul suport al trendului ca urmare a raliului din noiembrie - februarie. Această rezistență poate fi testată dacă vom vedea o îmbunătățire a încrederii consumatorilor japonezi mâine devreme. Suportul în prezent vine la 97.50, cu suport suplimentar de la 96.50. GBP / USD • Lira a fost unul dintre cele mai mari câștigători datorită cifrelor NFP ratate din SUA, reușind să rupă puternic nivelul de rezistenţă de 1.5270. Capacitatea sa de a face acum nivelul ca suport va depinde de puterea economiei Regatului Unit semnalată de RICS cost al locuințelor ca echilibrul astăzi, cei mai mulţi inspectori așteaptă prăbusirea preţurilor la case, precum şi balanța comercială și a datelor de producție de mâine dimineață . Un oarecare suport este probabil să vină la 1.5300, care vede suportul trendului şi MA la 50 de zile, cu un suport mai puternic venind la 1.5270. Unele rezistenţe sunt probabil să fie găsite la banda Bollinger superioară la 1.5360. Aur • Aur a văzut o recuperare semnificativă după cel mai mic nivel de 10 luni a străpuns fanionul datorită datelor dezamăgitoare privind raportul de muncă din SUA şi o continuarea a stimulului Fed care ar putea avea presiuni de scădere a dolarului și, prin urmare, să fie bullish pentru aur ele fiind invers legate. Aurul este posibil să fie tranzacţionat într-o rază destul de restrânsă astăzi, cu posibilă rezistență la nivelul retragerea de 23.6% din februarie jos mișcare și de suport la 1,572 dolari, nivelul de retragerea de 50% din recenta mișcare în jos. Orice câștiguri viitoare vor găsi, probabil, o rezistență puternică la suportul trendului fanion care este în prezent la 1600 dolari. Petrol • Săptămâna trecută a văzut WTI experimentând cel mai mare declin săptămânal din săptămâna încheiată la 21 octombrie, așa cum se întoarseră de la o rezistență puternică trend după lansarea din SUA a datelor slabe pe piața muncii. O relansare a violențelor în Nigeria, al 8-lea cel mai mare producător al OPEC, ar putea vedea o scădere viitor în producția de petrol a țării, astfel, având probabil un efect de creștere asupra prețurilor globale. WTI va vedea probabil câteva zile de consolidare ca urmare a declinului abrupt ce a avut loc săptămâna trecută și având în vedere lipsa unor importante anunțuri de date din SUA în următoarele zile. Rezistenta pentru astăzi este de natură să vină la 93.5 dolari, cu suport slab la 92.30 dolari și un suport puternic la aproximativ 91.70 dolari.
-
Un deficit mult mai mic decât era de așteptat al comerțului australian, ajungând la A $ 178m, comparativ cu o estimare de 1B A $, si cifrele solide, expansive ale PMI non-producție și servicii din China au amplificat dolarul australian.Îmbunătățirea exporturilor se adaugă la împingere bullish a AUS / USD primita ieri de la decizia RBA de a menține ratele dobânzilor la 3%, cu noul renumit guvernator Stevens, declarând "există o serie de indicii că relaxarea substanțială a politicii monetare în timpul sfârșitul anului 2011 și 2012 are un efect expansionist asupra economiei ". Perechea avanseaza, apropiindu-se de rezistenta 1.0495 a liniei de tendință descendentă, care se extinde la vârful la care am fost martori în vara anului 2011. Rezistența, în continuare, poate veni la 1.0550, prețurile indicate s-au retras de la acel nivel de patru ori în ultimile 8 luni. O corectie negativă al AUD poate fi văzută în urmatoarele ore ca urmare al publicării indicilor de servicii, vânzări cu amănuntul și autorizațiile de constructive, creșterea economiei nefiind la fel de puternică aşa cum s-a crezut anterior, cu suportul probabil venind în zona 1.0350-1.040 care vede MA la 50 și 200 zile.
-
Imaginea de ansamblu • Dezamăgitorul ISM Industrial PMI a luat toți economiștii prin surprindere, deoarece s-a contractat mai mult decât chiar cele mai pesimiste estimări. Aceasta a adăugat presiune descendentă asupra dolarului față de majoritatea valutelor, în special cele majore, așa cum a devenit evident că este probabil ca ritmul de recuperare SUA să nu aibă loc într-un ritm care ar reduce în mod semnificativ șomajul, inițiind astfel o retezare în stimul a Fed. Datele cu cheltuielile pentru construcții în SUA, cu toate acestea, a potolit preocupările deoarece acestea au aratat o creștere mai mare decât se estimase, amplificat de cel mai înalt nivel al construcțiilor de locuințe de la începutul crizei financiare din 2008. • Yenul a fost cel mai mare câștigător față de dolarul SUA în urma datelor industriale dezastruoase, cu acţiunile japoneze continuând astăzi declinul lor, de unde au rămas ieri. Un memento de mai devreme dat de catre guvernatorul BoJ Kuroda arăta că banca centrală este dispus să facă tot ce poate pentru a combate deflația cronică, nu a contribui la sprijinirea USD / JPY, după cum am Abe a declarat că BoJ nu ar trebui să urmărească ținta de inflație de 2% , “la toate costurile“. • Stirile din ziua de azi includ rata șomajului din zona euro, care este de așteptat pentru a vedea o continuare a tendinței crescătoare a șomajului, PMI industrial din zona euro și Marea Britanie, care sunt aşteptate să arate o continuare a contraţiei, IPC german, care este prognozat să rămână stabil; ordinele de fabrică american, în cazul în care anticipăm o creștere semnificativă, și aprobările ipotecare din Marea Britanie pentru luna februarie, la care ne așteptăm să vedem cea mai slabă cifră din octombrie. EUR / USD • EUR / USD a câştigat în urma datelor slabe din SUA, găsind rezistenţa la 1.2880, nivelul de retragerea de 50% din raliul iulie-februarie. Cu date fiind astazi destul de euro-centrice, anticipăm volatilitate substanțială, aşteptând pentru a vedea dacă problemele din zona euro vor continua cu deteriorări ulterioare în piața forței de muncă și de producție. Câștiguri suplimentare improbabile pentru euro pot găsi rezistența la MA de 20 de zile, în jurul valorii de 1.2940, cu suport slab la 1.2840, iar un suport mai puternic la 1.2745. USD / JPY • Perechea a spart nivelul de 93, găsind suport la 92.6, nivelul de retragerea de 23.6% din raliul care a avut loc în ultimele luni, în perspectiva de stimul în continuare al BoJ. Având în vedere nivelurile in apropiere de supravânzare am ajuns la RSI și Stochastics datorită recentei ajustări, precum și conferința de presă de joi a BoJ unde putem auzi ca stimul va începe înainte de termenul așteptat de 2014, este probabil ca fim martorii unei plafonări a trendului. AUD / USD • RBA a decis mai devreme astăzi să mențină rata dobânzii neschimbată, după cum cursul de schimb de 9 luni AUD/USD limitează importurile, vedem că RBA se menţine în ținta de inflație. Inflația scăzută oferă flexibilitate RBA cu privire la politica sa monetară, fiind capabilă de a slăbi și mai mult politica, fapt care ar trebui să fie necesar pentru stimularea cererii, care în prezent pare puternic, cu vânzări cu amănuntul îmbunătățite și încrederea consumatorilor în creştere. Câștigurile perechii de azi a venit aproape de rezistenţa liniei de trend descendentă într-o formatiune care vede două linii de trend convergente din vara anului 2011. Rezistența de închidere viitoare poate veni la 1.0495, cu o rezistență ulterioară probabil situată la 1.0550, care a văzut patru varfuri din august 2012. Suport pare să vină de la 1.04, care vede nivelul de retragerea 23,6% din trendul ascendent care a avut loc în a doua jumătate a anului 2012. Aur • Aur a câștigat ieri puţin datorită datelor PMI din SUA mai slabe decât era de așteptat care adaugă presiune descendentă asupra dolarului. Metaule prețios se află în jurul valorii MA la 20 de zile și pare să continue să urmeze tendința sa ascendentă, cu suport pentru zi care se deplasează până la $ 1595, şi rezistenta slabă vine la $ 1605. Rezistență puternică se află în dolari zona 1616 - 1624. Petrol • WTI a scăzut inițial pe anuntul mai rău decât aşteptat, dar totuşi îmbunătăţit al PMI industrial al SUA care şi continuat scăderea, găsind suport în apropierea nivelul de retragerea de 23.6% din raliu recent, în urma estimării ISM de fabricaţie PMI total ratat. Cu toate acestea, petrolul a revenit rapid, apropiindu-se de nivelul de închidere peste nivelul de 5 ani. Rămâne de văzut dacă linia de tendința va acționa acum ca suport la 96.65 dolari, menționând că stocurile din SUA sunt la nivelul cel mai ridicat de 9 luni şi la 12% de maxima în medie la 5 ani, cu stocurile fiind cu 54% mai mare decât media. Rezistența la 97.55 dolari, care vede mai degrabă linia orizontală a formării triunghi ascendent, poate fi testat dacă ordinele industrial arată, întradevăr, a doua cea mai mare crestere în aproape doi ani.